Într-o definiție de o simplitate elegantă, știința psihologică este cercetarea minţii, creierului şi comportamentului uman. Următoarele şapte principii ghidează cercetarea psihologică modernă, după cum apar în textbook-ul Psychological Science, third edition, 2010:
- Psihologia e o știință empirică.
Aplică metoda științifică pentru a înțelege cum gândesc, simt şi actionează oamenii. Iar metoda ştiinţifică aplică proceduri obiective în mod sistematic pentru a ajunge la o înţelegere cât mai precisă a obiectului studiat.
- Influenţa genetică şi a mediului sunt inextricabil îngemănate.
Sunt atributele psihologice înnăscute biologic sau sunt achiţionate prin educaţie, experienţă şi cultură? Aceasta e celebra dezbatere nature vs. nurture, depăşită in universitățile de top. De ex, psihologii cercetători studiază astăzi (unii chiar acum) felurile în care cultura şi genele modelează creierul, mintea şi comportamentul uman. Majoritatea lor studiază cum gândurile, emoţiile şi comportamentele sunt influenţate simultan (şi inseparabil) de gene şi cultură.
- Creierul şi mintea sunt inseparabile.
Închide ochii şi observă-ţi gândurile. Unde stau gândurile? Dacă nu eşti E.T., vei zice că gândurile plutesc undeva în cap sau aproape de cap (un pic mai sus de frunte?). În baza acestei experienţe subiective, vei crede că mintea e o entitate distinctă de creier şi corp. În filosofie, se cheamă problema minte-corp cu soluţiile ei clasice dualism (există două entităţi separate) şi non-dualism (există o unitate). Psihologii cercetători resping gândirea dualistă. Ei cred că mintea este ceea ce face creierul. Dar nu pentru că au avut o serie de revelații sau pentru că așa au învățat de la alții, ci pentru că au dovezi empirice serioase.
- Noua revoluţie din biologie este energizantă pentru psihologie.
Chimia cerebrală, genomul uman şi observarea creierului în plină activitate mentală sunt direcţii de cercetare care stimulează domeniul psihologiei.
- Mintea e adaptivă.
Mintea e o colecţie de mecanisme adaptive, evoluate prin selecţie naturală, necesare în rezolvarea problemelor de adaptare la mediu. Cine vrea să înţeleagă comportamentul actual, dacă este adaptiv sau dezadaptiv, trebuie să înţeleagă provocările cu care s-au întâlnit strămoşii noştri din Pleistocen (paradigma evoluționistă).
- În ştiinţa psihologică se întâlnesc mai multe niveluri de analiză.
Patru mari niveluri de analiză reflectă majoritatea metodelor de cercetare în studiul minţii, creierului şi comportamentului. Acestea sunt: biologic (sisteme cerebrale, chimie cerebrală şi genetică); individual (diferenţe particulare, percepţia şi cogniţie, comportament); social (comportament interpersonal); cultural (gânduri, acţiuni, comportamente în diferite societăţi, grupuri şi culturi).
- Suntem adesea inconştienţi de multiplele influenţe asupra felului în care gândim, simţim şi acţionăm.
Cercetarea psihologică ne demonstrează că noi oamenii suntem influenţaţi de factori subtili (nu energie mistică) din mediu de care, în mare parte, nu suntem conştienţi. Comportamentele noastre, gândirea și trăirile ne sunt modelate de factori subtili de pe un nivel subconştient de care, adesea, nu aflăm nicicând. Avem impresia că putem descoperi, dar de multe ori e doar o iluzie (iluzia introspecției). Aceste influenţe inconştiente stau în categoria „automatismul de zi cu zi”, deoarece ele apar automat zilnic, adică fără eforturi sau intenţii.
Aceasta e psihologia modernă, de secol XXI, care se predă prin universitățile de top din lumea largă. Se predă ea prin universitățile de la noi? Prin unele, dar prin multe altele nu prea, fiind vetustă și prolixă, ba chiar încărcată cu teorii ne-verificate din zona pseudoștiinței și misticismului.
Totuși, lumea psihologiei nu stă pe loc, iar psihologia românească nu e izolată de lume. E așezată într-un context internațional unde oamenii știu să facă știință veritabilă, iar performanța, excelența și inovația sunt valorile preferate. Schimbarea e inevitabilă și vine treptat, dar sigur, peste psihologia noastră.