Cu ce lucrăm în această terapie populară, draga mea? Cu scheme (sau tipare). Dap, cuvântul cheie. Acuma, pe nepusă masă, o precizare. Am observat că mulți profesioniști confundă constructul psihometric cu procesul psihologic. Imediat îți dezvălui problema cu această confuzie.
Sunt mai sceptic, nedus la biserică, și întreb:
Există cele 18 scheme? Adică corespund ele unor fenomene/procese distincte?
Stai dragă, nu-mi sări la jugulară! Precizare, în teoria acestei școli de terapie (fondator Jeffrey E. Young) apar 18 scheme ce trebuie identificate la client și asupra cărora se lucrează.
Meseriașul, care nu pricepe știința, sare cu replica: Există din moment ce avem și instrument (YSQ) ce le măsoară!
Da, uite ce scriam mai sus. Dacă avem trăsături sau atribute măsurate cu o scală nu înseamnă automat că există pentru fiecare în parte procese/mecanisme psihologice distincte. Măsurătoarea nu e totuna cu fenomenologia. Sau, mai elaborat, măsurătoarea unui construct nu este demonstrația existenței fenomenologice sau ontologice a constructului. Bagă la cap:
Există 18 constructe operaționalizate în YSQ și există dovezi că scorurile lor au relații cu diverse trăsături psihologice.
Dar NU putem spune cu aceeași siguranță:
„Știința a descoperit 18 mecanisme psihologice distincte numite scheme.”
Asta se cheamă abuz interpretativ. Și de aici o cotesc spre principiul parcimoniei și puterea predictivă (se cheamă că facem analiză critică).
Pentru a justifica 18 constructe, schema therapy trebuie să arate că cele 18 scheme (constructe) oferă o putere predictivă incrementală substanțială față de un model mult mai parcimonios, bazat pe câteva dimensiuni generale de personalitate, afect, cogniții și comportamente (vezi abordarea contextul-funcțională).
Din ce arată literatura factorială, nu avem încă această demonstrație. Meta-analiza cu aproape 14.000 de participanți este, pentru mine, una dintre cele mai bune piese de evidență în această critică.
Și mai este ceva: faptul că toate cele 18 scheme pot fi corelate cu aceeași psihopatologie, cum se vede în OCD, ar trebui să ne facă și mai precauți în a le interpreta drept mecanisme specifice.
Pe scurt: 18 scale empirice, da; 18 mecanisme psihologice demonstrate, nu. Putere predictivă? Nu o putem ști.
Există aceste 18 scheme ca realități/procese/unități/module psihologice distincte?
Nu avem dovezi.
Și ca să te confuzez, nu înseamnă că ele nu sunt în niciun fel legate de realități psihologice. Teama de abandon sau de eșec există. Există și ceea ce numim procesul criticii interioare. Aici e parcimonia. Cele mai multe din cele 18 scheme pot fi re-construite din concepte deja existente în literatura psihologică. Iată câteva exemple (le-am pus direct în engleză că așa le-am găsit):
- Defectiveness/Shame poate reflecta combinații de negative self-evaluation, shame-proneness, low self-esteem și social evaluative threat.
- Abandon/Instability poate reflecta rejection sensitivity, attachment insecurity, anxiety și intolerance of uncertainty.
- Failure poate implica low self-efficacy, negative self-beliefs, perfectionism și anticiparea eșecului.
- Approval Seeking poate fi modelat prin contingent self-worth, social evaluative concerns și rejection sensitivity.
Nu mă înțelege greșit. Repet, nu confundăm teoria și psihometria cu fenomenul. Oamenii chiar se tem de abandon, chiar se simt defecți, chiar se tem de eșec și caută aprobare. Simptomele ce pot apărea sunt reale. Conexiunea cu psihopatologia e reală. Totuși, să ținem minte:
Cele 18 scheme au probabil ceva în comun fenomenologic, dar nu există dovezi că acest ceva este reprezentat de exact 18 entități psihologice distincte.
Deci, dacă repari schemele, vei deveni un Healthy Adult, după cum susține teoria?
Păi vezi tu, înseamnă putere predictivă bazată pe teorie. Ori teoria e de fapt modelul lui Young asupra fenomenelor, nu cu referire la fenomenele însele. Cred că e în regulă până aici. În fizică, există modelul/legea gravitației dar cu marea diferență că indică un fenomen clar și demonstrabil.
Nu și modelul lui Young. Din astea avem puzderie în psihologia aplicată în psihoterapie. Ne amintim de modelul celor 5 stadii în pierderea profundă și moarte al psihiatrei Elizabeth Kubler-Ross sau modelul psihanalistului Eric Berne cu eurile din analiza tranzacțională. Spre deosebire de modelul ABC (antecedent – behavior – consequence) de care se feresc mulți psihologi mai ceva ca politicianul de serviciul în beneficiul cetățenilor de rând. De ex, comportamentul de apropiere de un stimul recompensator. Cazuri concrete? Te poți gândi la urs – inamicul public no 1. Sau la cățelul tău și aplica acest model. El susține că dacă schimbi fie A, fie C, poți modifica (destul de probabil) B.
Nu înseamnă că modelul lui Young ar fi rău sau greșit (mai ales că are farmec fiind predat de terapeute sexi). Poate fi, în cazul bun, o hartă psihologică intuitivă! Dar nu înseamnă știință și nici că ar corespunde unor fenomene. Au, probabil, ceva substanță ontologică, dar nimic mai mult.