Văd un paradox în unele relații romantice, unul pe care l-am experimentat pe propria piele pe când eram tânăr și necopt la minte.
Cu cât încerci mai disperat să convingi pe cineva să te aleagă, cu atât șansele ca acel om să se îndepărteze de tine tind să crească.
Mesaje peste mesaje și complimente fără număr. Cadouri disproporționate și disponibilitate permanentă. Timp, energie și bani sunt investiți într-o relație care, de multe ori, nici măcar nu există.
În cultura internetului, acest comportament a primit un nume: „simping”. Oricum, e mai puțin important, pentru că numele va dispărea în câțiva ani. Este despre acel bărbat care se comportă excesiv de romantic și pare obsedat de potențiala parteneră aflată pe radarul atracției sale. Orice semnal al acesteia e interpretat ca o deschidere către mai mult.
Te-ai putea gândi că lipsa atractivității să fie problema. Sau statutul social al tipului? Sau că nu are experiență romantică și nu știe cum să abordeze o femeie sexi? (Sexi, pentru că oricare femeie are sexapilul ei unic și irepetabil).
Să vedem și un răspuns surprinzător (sau poate nu), potrivit unui studiu publicat recent în Journal of Personality. Studiul a fost realizat pe bărbați, deși e posibil ca rezultatul să fie valabil și la femei.
Cercetătorii au analizat ceea ce ei numesc comportamente romantice excesive și obsesive.
- Excesive, deoarece presupun investiții disproporționate: atenție constantă, favoruri repetate, cadouri costisitoare sau sacrificii personale făcute prea devreme.
- Obsesive, deoarece persoana ajunge să își concentreze aproape întreaga atenție asupra celui dorit, îl idealizează și interpretează orice semnal ca pe o posibilă deschidere.
Surprinzător (sau nu?) predictorul cel mai bun pentru comportamentul excesivi si obsesional este… frica de a rămâne singur.
Bărbații care manifestau aceste comportamente nu erau neapărat mai puțin atractivi sau cu o „valoare pe piața întâlnirilor” mai scăzută. În schimb, ei raportau niveluri mai ridicate ale fricii că ar putea rămâne fără un partener. Sigur, niciodată n-o vor recunoaște în fața unei femei și nici atât în fața unui alt bărbat, chiar prieten bun.
Cu alte cuvinte, problema nu pare să fie: „Nu sunt suficient de bun.” Mai degrabă avem o credință irațională: „Văleu, dacă aceasta este singura mea șansă? Dacă o ratez, rămân singur și trist.”
Iar această diferență schimbă complet perspectiva. Psihologia știe de mult timp că oamenii reacționează diferit atunci când percep că pot pierde ceva important (aversiunea față de pierdere). Știm bine că:
pierdere = catastrofă
Dacă mintea ajunge să creadă că oportunitățile romantice sunt extrem de rare, orice posibil partener capătă o valoare uriașă. Din acel moment apare tentația de a investi din ce în ce mai mult. Urmează alte mesaje, alte cadouri, alte rugăminți, alte fapte de vitejie…
Problema este că această strategie transmite, fără intenție, un alt mesaj: nesiguranță, dependență emoțională și lipsă de limite personale.
Exact ce place la oameni. Deși, acestea sunt, câteodată, ingrediente ale atracției. Probabil ai întâlnit bărbați cocoloșiți de partenerele lor mai ceva ca puiul lor.
Autorii propun și o interpretare din perspectiva psihologiei evoluționiste. Timp de sute de mii de ani, oamenii își căutau partenerii în grupuri relativ mici. Dar astăzi, aplicațiile de dating și rețelele sociale creează impresia unei competiții constante ce nu poate fi decât istovitoare, deoarece oricând poate apărea un ins mai bun ca tine.
Vedem sute sau chiar mii de persoane aparent disponibile. Comparațiile devin inevitabile, iar respingerea pare că se profilează la orizont amenințătoare.
Iar pentru unii oameni apare tentația de a compensa prin investiții tot mai mari în persoana dorită.
Nu știm dacă această explicație este completă, însă ea este compatibilă cu ideea mai generală a mismatch-ului evolutiv. Adică,un creier adaptat pentru lumea ancestrală încearcă să funcționeze într-un mediu social complet diferit.
În ce scriu aici nu spun că generozitatea este o problemă. Nici că romantismul ar trebui evitat și că de acum încolo soluția ar fi cinismul. Sunt departe de mine astfel de idei. Atât cinismul, cât și egoismul ar trebui evitate. Dacă nu se poate, mai sănătoasă este solitudinea.
Problema apare atunci când gesturile de afecțiune nu mai exprimă apropiere, ci anxietate. Atunci când, nu mai sunt oferite din dorința de a construi o relație, ci din teama că fără ele vei pierde singura șansă pe care o ai.
Paradoxal, relațiile sănătoase încep rareori cu disperarea de a nu fi singur. Ele încep, de cele mai multe ori, cu sentimentul că viața ta are deja valoare și în absența unei relații.
Concluzia cea mai importantă a studiului este că nu iubirea excesivă este problema, ci frica ascunsă care o alimentează.
(apare publicat și pe substackul meu)