Pare o contradicție? Nu este. E un concept incomod de relevant atunci când începi să te uiți atent la oameni — inclusiv la tine. Pentru că e mai mult decât un concept. Este un filtru de percepție umană.
Conceptul vine din psihologia socială, mai exact din lucrările lui Lee Ross și colegilor săi (anii ’90), care au observat un lucru deranjant. Oamenii tind să creadă că văd lumea „așa cum este ea”.
Ba mai mult, aceia dintre noi care nu sunt de acord cu ei sunt fie iraționali, fie părtinitori și, desigur, dezinformați. Cu alte cuvinte, principiul sună așa:
Eu văd realitatea direct, tu o vezi distorsionat sau chiar fals.
Asta înseamnă realism naiv: iluzia că percepția noastră este o oglindă fidelă a realității, nu o interpretare. Filosofii greci din vechime ne avertizau încă din acele timpuri. Nu evenimentul sau fapta te necăjește, ci interpretarea ta vizavi de acel eveniment sau fapt.
Problema nu este că avem perspective diferite. Problema este că nu realizăm că avem perspective diferite. Măcar suntem de acord că suntem în dezacord, zice o vorbă înțeleaptă.
Și de aici încep toate conflictele interesante.
Iată un exemplu banal. Să ne uităm la o discuție între doi oameni despre un eveniment politic – măsurile de austeritate ale (fostului) guvern Bolojan. Persoana A spune: „E evident că măsura asta e benefică, cifrele sunt clare, scade deficitul.” Persoana B răspunde: „E evident că e un dezastru, afectează pe cei mai mulți oamenii în mod direct.”
Ce face realismul naiv aici? Îi convinge pe amândoi că nu au o interpretare, ci că dețin realitatea însăși. Așadar, celălalt nu doar că greșește — ci nu vede. Evidența e în mintea fiecăruia.
De aici până la etichete precum „spălat pe creier”, „manipulat”, „nu gândește” e doar un pas mic și foarte omenesc.
Realismul naiv este, de fapt, ca un fel de GPS intern defect. Îți arată traseul tău ca fiind „harta lumii”, iar orice alt traseu devine automat eroare.
Ironia este că acest bias apare tocmai la oameni inteligenți, informați, educați. Mai citește o dată. Nu pentru că sunt mai puțin raționali, ci pentru că au mai multă încredere în propriile instrumente de raționament. Și, paradoxal, asta îi face mai puțin conștienți de limitele lor.
Dacă ar fi să-l comprim într-o frază, realismul naiv spune așa:
”Eu nu interpretez lumea. Eu o văd.”
Iar maturizarea cognitivă începe, probabil, în momentul în care această propoziție începe să ne sune dubios.
(Acest articol apare publicat și pe substackul meu).