Am văzut recent un studiu experimental despre empatia evaluată la terapeuți – oameni și LLM ca terapeut. Subiecții ofereau un rating la replicile primite de la ”terapeut”. Oamenii au atribuit ratinguri semnificativ mai mici când știau că în spatele lor se află AI-ul – terapeut și nu un terapeut uman. Atribuiau semnificație emoțională când sursa era un terapeut uman, deși replicile erau identice.
În psihologia socială este cunoscut demult faptul că percepția unui mesaj este influențată de identitatea atribuită emițătorului. Același text poate părea:
- mai competent dacă este atribuit unui expert;
- mai credibil dacă este atribuit unui om;
- mai rece dacă este atribuit unei mașini;
- mai empatic dacă este atribuit unui terapeut.
În cazul LLM-urilor, oamenii au anumite așteptări implicite. Mulți consideră că:
- empatia presupune experiență subiectivă;
- un AI nu are sentimente;
- deci nu poate fi „cu adevărat” empatic.
Prin urmare, când citesc exact aceeași replică, evaluarea se schimbă. Replica nu s-a modificat, ci interpretarea ei.
Dacă cineva spune:
„Înțeleg cât de dificil trebuie să fie pentru tine.”
atunci când crezi că vorbește un terapeut, poți interpreta fraza ca pe o încercare autentică de conectare. În schimb, dacă afli că a fost generată de un algoritm, aceeași propoziție poate părea o formulă standard seacă sau lipsită de trăire.
Dar ca exercițiu intelectual, cum s-ar vedea asta din perspectiva lui Erving Goffman? În mod obișnuit, tindem să credem că sensul unei interacțiuni vine doar din cuvinte. Dar sensul vine și din cadrul (“frame”) în care sunt interpretate cuvintele. Cadrul (scena) „vorbesc cu un terapeut” și cadrul „vorbesc cu un algoritm” transformă aceeași secvență de cuvinte în experiențe sociale diferite. Cadrul stabilește așteptările, de unde și clientul interacționează cu terapeutul – om. Acest terapeut-AI e totuși o ”apariție” recentă. Mai mult, nu are un sine, deși cuvintele lui pot crea impresia unui sine. Dar când va reuși să creeze în mințile noastre impresia puternică a unui Self, devenind din ceva – LLM un cineva like a human being…
Dar dacă măsurăm utilitatea discuției (definiție operațională?), e posibil ca diferențele dintre replicile terapeut-AI sau terapeut-om să fie mult mai mici și uneori chiar să dispară.
Văleu, vom rămâne fără job? Să ne pregătim de reconversie profesională?
Empatia e una, dar utilitatea discuției e alta. Într-o terapie meseriașă, ambele sunt importante. Dar noi, deopotrivă psihologi și clienți, mai avem și o problemă pecuniară. Din perspectiva unui client, una e să discute cu un model avansat de ChatGPT ce-l costă 100 ron lunar, alta cu un terapeut ce-l poate costa într-o lună de vreo zece ori mai mult. Iar din perspectiva psihologului, cât să ceară omul – profesionist care a investit câteva ”cutii de pantofi” în formarea lui, ca să poată trăi cu ce-i rămâne ”după taxe”? Da, această competiție e imposibilă.
În final, avem noroc că oamenii încă mai au nevoie să știe că terapeutul e uman, nu artificial. Deocamdată.
P.S. Acest articol apare și pe substack-ul meu.