(non)valorile și alienarea

Oamenii se străduiesc din răsputeri să se schimbe unii pe alții. El vrea ca ea să fie mai ordonată. Ea vrea ca el să aibă mai multă inițiativă. Părintele vrea ca prichindelul să fie harnic și să-și facă temele. Iar noi tare am mai vrea să-i schimbăm pe politicieni și să-i facem responsabili și cinstiți. Ba chiar unii dintre noi vor o Biserică modernă și responsabilă, având slujitori care să contribuie realmente la comunitate în loc să fie cu mințile rătăcite în Evul Mediu.

Suntem înfiorător de fuzionați cu propriile grile valorice (ce prețuim?) și considerăm de la bun început că un altul poate greși, dar nu și noi, corecți și cu dreptatea de partea noastră, fantazând că propria grilă valorică e universal valabilă. Grila valorică e patul lui Procust. Luăm individul după măsura patului și dacă nu se potrivește, îl ciuntim cu mult drag că doar îi vrem binele.

Însă, dincolo de valori personale, mai mult ori mai puțin (spre deloc) clarificate, există unele fundamentale sau universal valabile, cum ar fi:

Libertatea, pacea, progresul social, drepturile egale și demnitatea umană.

Contează ele? Sunt ele călăuzele noastre? Nu și într-o societate alienată psihologic și moral, o societate coruptă până și în cele mai mici instituții, condusă de politicieni lacomi de putere și bani, mulți și foarte mulți bani. Puterea, banii, funcțiile și proprietățile sunt non-valori, remarc dintr-o perspectivă fundamentală. Totuși, trebuie că se simt tare bine să le ai la îndemână. Altfel, de ce să fie alese de atât de mulți oameni?! Probabil acesta-i simptomul unei societăți alienate – o lume deraiată de la valorile fundamentale.