Dacă dânsul, cățelul tău, e chinuit de bătrânețe și boală, tu, deoarece ești sensibilă la suferința lui, poți alege ca el să moară. Din compasiune poți merge la veterinar cu el, iar veterinarul îi face o injecție letală. Despărțirea va fi dureroasă, dar simți că așa e corect.
Câinele poate fi eutanasiat dacă tu alegi să fie. Dânsul are acest drept. Tu nu-l ai pentru tine. Ți se pare just? E câinele deasupra ta și tu, omul, mai prejos decât el? Se pare că da. Deși atât dumnealui, cât și tu dumneata sunteți tot animale, câinele are o libertate mai extinsă în raport cu a ta. Tu nu ai dreptul (poate doar stângul) să ceri asta unui alt om care te are în grijă și nici n-ai voie s-o faci cu mâna ta. Iar acestui om nici prin cap nu-i trece să te cruțe de suferință. Ar fi pasibil de crimă. Sau îi trece? Poate îi trece, însă imediat se scutură de gândul trecător ce-i induce culpa și va face imposibilul să te salveze, chiar dacă tu îi ceri cu lacrimi în ochi să nu.
Ce îmi sugerează mie asta? Că deții o credință irațională: trebuie să trăim cu orice preț. Indiferent de costurile psihologice și materiale implicate, trebuie ca cei dragi să trăiască. Cu orice preț? Și de ce ”trebuie”? Cine spune că ”trebuie”? Cine e această autoritate morală, care se crede superioară și care ne dictează că ”trebuie”? Sunt sau nu stăpânul propriei vieți? Nu pot alege asupra propriei vieți? Ba pot, numai că nu am dreptul legal și moral să fac asta. Prin urmare, pot face asta pe furiș, spre exemplu, mă otrăvesc și mor suferind… dacă cineva nu mă salvează între timp. ”Dar e uman să te salveze” comentează probabil cineva. Nici nu mai amintesc de habotnici religioși pentru care viața și destinul sunt în mâinile zeului suprem ( complice cu diavolul?). De altfel, religiozitatea împiedică orice discuție serioasă. În unele societăți, de regulă, prospere, democratice (autentic) și mai puțin religioase, dreptul la sinucidere asistată există legal dar trebuie motivat. Îți închipui ce proteste ar genera o astfel de discuție în această țară unde coabităm cu cetățeni care pledează pentru anularea dreptului femeii la avort și pentru familia tradițională?
E o problemă delicată. Așa este. Dar așa zisa ”delicatețe” mi se pare barbarie când o societate refuză unui om acest drept și prin refuzul ei condamnă omul la suferință. Dar chiar și fără suferință… în termenii unei libertăți fundamentale, la fel cum vrei să-ți crești calitatea vieții, de exemplu, alegând să muncești în altă țară, de ce să nu poți alege și în privința duratei propriei vieți? Nu e o alegere derivată din libertatea omului? Nu e un drept fundamental? Se pare că nu e chiar atât de fundamental. De aceea, mi-ar plăcea să fiu câinele tău.