Ești de acord să-mi vinzi sufletul?

”Ce întrebare dubioasă!”, parcă te aud cum exclami. Dar să o luăm treptat. Întrebarea e doar un titlu, ce sper să aducă vizite. Pentru tine, cititorule, am pregătit un deal… straniu.

Notează, te rog, pe o foaie de hârtie următoarele: ”Sunt de acord să-i vând lui Seramis, pe 50 lei, sufletul meu”. Dacă ești de acord, vei semna și lua legătura cu mine, un ins care a suferit o transformare periculoasă. S-a dat cu Scaraoțchi. Piei Drace! Revenind, te întreb, semnezi? Ești de acord cu propunerea? Dacă nu, ce te reține? Dacă da, ce te face să fii de acord?

Cu această propunere diabolică s-au întâlnit recent membrii grupului ”ACT” (Act To Change). Să-ți dezvălui rezultatele. Jumătate din grup a fost de acord cu propunerea. Motivele lor țineau de încrederea în mine (mulțumesc!) și credința că nu există un suflet pe care să mi-l poată vinde. Sufletul e un concept, cel mult, un simbol. Dacă insist, totuși, să-l am, tranzacția rămâne una profitabilă pentru ei, că doar câștigă cincizeci de lei, nedând nimic, cel mult un simbol, la schimb. Ba chiar cineva, din fair-play, mi-l oferea gratuit, deoarece ”sufletul” ar fi o resursă regenerabilă. Apare cu ghilimele, deoarece noțiunea de suflet se referă la o parte din mintea localizată în creier.

Cealaltă jumătate din grup mi-a respins propunerea. Motivele invocate constau pentru cei mai mulți în incertitudinea existenței unui suflet. Fie că nu există și atunci, nu-mi poate vinde un lucru inexistent. E un deal incorect față de mine. ”Nu vreau să profit de naivitatea ta”. Fie există și, prin urmare, nu mi-l poate vinde, deoarece e o proprietate ce nu are preț, nu-i de vânzare. Principiul de viață e că nu putem înstrăina/vinde ceea ce are un caracter sacru.

Pot fi mai multe înțelesuri de extras din această stranie experiență de grup. Spre exemplu, cum pot exploata unele persoane naivitatea altora, cum pot obține încrederea și apoi să-ți cumpere un bun valoros la un preț derizoriu, cum tabuurile ori credințele ce ne limitează să acționăm sau ne pot face să ratăm oportunități și cum unele lucruri sacre, cum ar fi libertatea, demnitatea, nu sunt de vânzare.

În forma lui originală, experimentul face parte dintr-o serie de testări propuse de un doctorand al lui Jonathan Haidt în contextul studiilor asupra psihologiei morale. Scopul lor a fost de a descoperi dacă oamenii își vor schimba raționamentele prin combaterea argumentelor. Își vor modifica atitudinea sau devin nedumeriți moral agățându-se de raționamentul inițial?

E foarte puțin probabil ca oamenii să renunțe la unele principii sau să-și schimbe atitudini prin combaterea argumentelor lor. Suntem, se pare, mai rigizi decât ne place să credem atunci când avem intuiții/emoții morale. Judecățile ulterioare nu fac, de regulă, decât să ne sprijine intuițiile inițiale, iar schimbarea lor e anevoioasă dacă nu chiar imposibilă prin demontarea judecăților. În cuvintele lui Haidt, ”Rațiunea este secundară intuiției. Călărețul se află acolo pentru a-i fi de folos elefantului”. (Mintea e divizată în procese controlate – călărețul și procese automate – elefantul).ⁱ

”Dacă nu funcționează cu argumente, cum să le schimbăm, nenea guru?”, mă întreabă cu nerăbdare cineva. Cum să-i facem pe concetățeni să meargă la vot și referendum pe 26 mai (și nu doar)? Nu de altceva, dar mi-e că iară ne trezim cu colcăială de patrioți în Parlamentul European și cinstiți prin instituțiile de stat. Deoarece țin la tine și nu vreau să mori de curiozitate, mai ales că mi-ai vândut sufletul (sau nu), îți dezvălui răspunsul:

”Dacă vreți să schimbați părerea cuiva cu privire la o chestiune morală sau politică, vorbiți mai întâi cu elefantul. Dacă le cereți oamenilor să creadă ceva ce contravine propriilor intuiții, își vor concentra eforturile pe găsirea unei căi de scăpare – motiv să vă pună la îndoială argumentul sau concluzia. De cele mai multe ori vor reuși.” (p.76)