Nu știu cum se face că avem acces (aproape) nelimitat la informație, dar discernământul devine rara avis! Vedem zilnic persoane promovate în spațiul public pentru gafele lor, vulgaritatea și circul sau pentru farmecul lor prin care atrag atenția. Substanță? Zero. În timp ce vocile lucide, raționale și informate sunt adesea ignorate sau chiar ridiculizate.
Cum s-a ajuns aici? De ce mi se pare că stupiditatea a devenit o virtute, iar inteligența o calitate discretă, aproape dubioasă?
Societatea contemporană pare dominată de logica spectacolului. Să fie show înainte de orice altceva! Donald Trump e un astfel de personaj – un bufon, la fel Șoșoaca sau Simion de la noi (ultimul cu șanse mari să devină președinte, vai steaua noastră!). Într-un peisaj digital saturat de stimuli ce ne epuizează resursele cognitive, algoritmii rețelelor sociale evidențiază și perpetuează la nesfârșit ceea ce atrage reacții imediate: senzaționalul, absurdul, exagerarea. O altă discuție este dacă nu cumva ar trebui reglementate aceste platforme sociale. Pentru că, opinia echilibrată și argumentată nu mai generează, astăzi, „engagement”. În schimb, o gafă monumentală sau o reacție emoțională extremă, da. Astfel, spectacolul devine mai valoros decât conținutul – iar stupiditatea, fiind adesea teatrală și imprevizibilă, e ușor de digerat și diseminat.
Pare că există și o tendință globală de respingere sau, măcar, de reticență față de elitele intelectuale și expertiză de orice soi. E alimentată de frustrări sociale și economice. Oamenii se simt alienați, iar figura intelectualului devine un țap ispășitor: „vorbește complicat”, „nu trăiește în lumea reală”, „are o agendă ascunsă”. În acest context, a părea simplu, poate chiar naiv, devine sinele autentic spre care trebuie să tindem. În schimb, analiza critic-rațională e privită cu suspiciune, ca și cum ar fi o formă de aroganță.
Un alt motiv pentru derizoriul inteligenței este precaritatea sistemului educațional. Ne gândim la ceea ce oferă la noi din perspectiva testării PISA: 43% analfabetism funcțional. Îngrijorător! La noi (dar și pe la alții), accentul se pune pe acumularea de informații, nu pe formarea gândirii. Bine, prin statele cu dictatură se pune accentul pe formarea gândirii după cum convine Partidului. Dar în alte state, copiii învață să reproducă, nu să pună întrebări. Să formuleze întrebări tot mai bune. De aici pleacă raționamentul și ipoteza și unde ajung ele? La testare, experiment, verificare. Inteligența reală, adică acea capacitate de a înțelege nuanțele sau perspectivele, de a conecta idei, de a gândi independent nu este cultivată, ci adesea inhibată. Apoi, în viața adultă, mulți rămân prizonierii gândirii alb-negru, vulnerabili la pseudo-adevăruri și vedete construite pe goliciune (uneori la propriu).
Inteligența presupune efort, incertitudine și uneori disconfort. A gândi critic te poate enerva la culme! Înseamnă să punem sub semnul întrebării propriile convingeri în pofida tendinței la confirmare și la păstrarea unei imagini de sine favorabile. Înseamnă să acceptăm complexitatea și să tolerăm ambiguitatea (fără să ne luăm la trântă). Pentru mulți dintre noi, acest lucru e obositor sau chiar anxiogen. În schimb, stupiditatea – în forma ei culturală (nu mă refer la constructul de IQ) – oferă certitudini false, soluții simple și un sentiment de apartenență. Cam ce oferă, astăzi, AUR și Simion? E mai ușor să te identifici cu un „personaj viral” decât cu o minte lucidă care îți provoacă status quo-ul.
Inteligența nu face zgomot. Adevărata inteligență nu țipă, nu caută cu orice preț validarea. E adesea discretă, introspectivă, atentă la nuanțe și relativă la context. Nu farmecă la prima vedere, deoarece nu caută seducția, ci adevărul. Într-o lume în care „vizibilitatea” este echivalentă cu valoarea, inteligența pare slab echipată pentru competiția din social media.
Stupiditatea e lejeră. Inteligența e grea pe zicala ”grea mai e cartea”, deși se mai zice ”dacă ai carte, ai parte”. Nu cred că mai e valabil. În aceste vremuri ”ai followers, ai parte”. Pare că inteligența a ajuns desuetă – un atribut apreciat de seniori decrepiți, ar comenta unii (dacă știu ce e decrepitudinea).
Inteligența nu înseamnă a disprețui emoția, veselia și umorul! Dimpotrivă, înseamnă să le celebrezi… Veselia, emoția intensă și pasiunea nu sunt totuna cu circul și scandalul, gafa și vulgaritatea. Adevărata valoare nu stă în cât de tare se urlă, în farse cretine, accidente, țoale, goliciune și numărul de followers, ci în cât de profund gândești. Înțelepciunea populară ne avertizează că unde nu-i cap, vai de picioare! Inteligența, în era digitală, nu mai este doar o abilitate, ci un act de protest lucid.