Există în limba română o expresie care s-a răspândit mai ceva ca pisicile pe internet: „cu drag”. La început a fost sinceră. O spuneai când ajutai un prieten, când făceai un gest frumos, când dădeai o cană de apă unui alergător însetat. Astăzi, o zici și când servești un rahat cu perje.
Deficit nu doar de buget, ci și de afecțiune? În această țară afecțiunea publică e văzută adesea ca slăbiciune. „Ce, mă, ești sensibil?”. Au împușcat ursoaica de pe Transfăgărășan. Se pare că se hrănise cu carnea unui motociclist. Insul s-a oprit aproape de dânsa având iluzia că se află la grădina zoo. În consecință, trei pui au rămas orfani și o așteaptă acolo pe șosea. Mulțumim autorităților, după cum le știm, săritoare, destoinice și zeloase în ale rahatului montan. Să fie cu drag!
Noi toți, se pare, ne-am găsit refugiu în această formulă magică: „cu drag”. Suficient de ambiguă ca să nu te compromită, suficient de blândă ca să pari civilizat. Aș zice că e echivalentul românesc al unui zâmbet forțat postat pe moacă când aștepți în lift și ești cu un coleg pe care nu-l suporți.
– Am plătit factura.
– Mulțumim, cu drag!
Aha. Cu dragul tău personal? Sau cu dragul contabilității?
Așa-i că m-ai visat peste noapte cum îți achit factura?
Uneori, am impresia că acest „cu drag” e versiunea pasiv-agresivă a unui rahat cu fundiță.
– Bună ziua, aș dori să știu când ajunge echipa cu verificarea tehnică la gaze.
– Nu știu să vă zic. Dar aveți programare între ora 8 și 12.
– Știu, trebuie să păzesc casa patru ore în așteptarea măriei sale Echipa. Dar cam pe la ce oră?
– Nu știu să vă zic o oră exactă.
– Nu vreau ora exactă. Aș prefera un interval mai scurt.
– Eu pot doar transmite Echipei să vă sune pe acest număr.
– Bine, să mă sune Sfânta Echipă. Mulțumesc.
– Cu drag!
Se pare că pe tânăra a simțit pentru mine un val spontan de afecțiune. O fi de la vocea mea sexi – bună de radio din câte am înțeles? ”La revedere”, zic, visând, poate, că o voi revedea la o întâlnire siropoasă.
Guvernul actual ne va crește de la 1 august costul vieții de zi cu zi. Vom trăi mai prost, deoarece scumpirile vor veni ca un tsunami. Mulțumim, Ciolacu-Ciucă si Bolojan! Nu-i problemă, achităm noi risipa și incompetența voastră. Sigur, cu drag…
Sau în mesaje de despărțire:
– Cred că avem valori diferite și drumuri separate în viață.
– În regulă. Cu drag.
Nu te mai poți despărți de un altul sau încheia orice interacțiune fără afecțiunea cu-dragului. Zău că strici mojo-ul autohton dacă nu-l dai afară pe gură. Dacă nu-l zici, ești un mistreț neprietenos, un maimuțoi, poate chiar un mizantrop.
Dar poate cea mai mare forță a acestei expresii este că funcționează indiferent de context. E elastică și adaptabilă. Uite așa, golită de sens. Un fel de „namaste” corporatist cu origini în customer support-ul autohton. Un memento că în era comunicării automate, empatia s-a digitalizat și a devenit opțională. Empatia nu mai contează atâta vreme cât ne putem lăuda cu afecțiunea omniprezentă.
Love is all around. Cu drag!