Sunt zile în care dai peste o maximă și simți că ai pus mâna pe o cheie cosmică. Recent, am citit pe feisbuc o postare a lui AFS — coleg de breaslă — despre blândețea lui Nicușor Dan. Prin contrast cu scandalagiul George Simion, aproape orice om normal poate părea un virtuos în ale blândeții.
Maxima invocată era de la Marcus Aurelius, stoicul preferat al terapeuților și al celor care practică autocontrolul între două ședințe de introspecție:
„Blândețea e invincibilă.”
Sună nobil. Cine nu știe că Marcus Aurelius a fost împăratul unui imperiu cât jumătate de planetă? Născut în Roma imperială, într-o lume în care viața valora mai puțin decât o ceapă degerată, a condus cu o filosofie care l-a făcut mai celebru decât majoritatea cuceritorilor. Ai citit cu atenție? A fost un asupritor, un satrap! Ori satrapul – chiar filosof nu poate fi un om de admirat pentru mine oricâtă înțelepciune și-ar picura în creierul dumnealui. Altfel, blândețea lui nu era doar o opțiune — era o regulă de conduită personală. Nota bene. Și, probabil, una mai grea decât comanda unei armate.
Blândețea este, în stoicism, soră bună cu înțelepciunea și cumpătarea. E forța tăcută care vine din înțelegerea naturii umane. Este opusul impulsivității agresive și al cruzimii. Este alegerea conștientă de a NU da drumul demonului interior. Evident că nu toți avem același demon, fiind mai mic ori mai mare în funcție de multe alte variabile. Dar trecând la viața reală unde nu suntem imperiali…
Ce ne facem în viața reală, unde blândețea nu vine cu gărzi pretoriene?
- Dacă ești blând într-un conflict de idei, poți fi luat drept slab.
- Dacă ești blând într-un sistem abuziv, poți deveni invizibil.
- Dacă ești blând cu tine, dar fără luciditate, s-ar putea să te mângâi pe creștet în loc să corectezi eșecul.
Blândețea fără claritate poate deveni complice cu pasivitatea. E periculos de subtil. Pentru că blândețea nu e „invincibilă” prin faptul că învinge inamicul — ci prin faptul că nu se lasă învinsă de frică, de furie sau de orgoliu. Vezi bine că se leagă frumos cu (în ordine):
curajul, autocontrolul și modestia.
E o formă de a spune: Refuz să devin ceea ce detest, chiar dacă aș putea.
Gandhi, la rândul lui, spunea că „blândețea, ca și adevărul, e o forță mai puternică decât orice armă inventată de om”. Dar nu pentru că nu doare — ci pentru că rezistă.
Într-o societate în care „cine țipă mai tare are dreptate”, a vorbi calm, cu blândețe, devine un act de rezistență. Blândețea îmi seamănă cu apa curgătoare de la munte. Insistă, ocolește și erodează treptat orice obstacol. Atingerea ei poate fi ușoară, calmă și binefăcătoare. Câtă vreme nu vine din furtunul pompieristic sau din torentul unei furtuni. Deci mai poate fi furtunoasă, zgomotoasă și distructivă! Deja am trecut de la blândețe la violență. Par să fie pe același continuum. Brrr!
Dar a fi blând nu înseamnă a fi naiv, nici pasiv – resemnat, supus și să te lași călcat pe cap.
Blândețea nu înseamnă să lași ușa deschisă oricui. Nu e despre „a nu deranja” sau „a face pe plac”. E despre a acționa cu bunăvoință punând la nevoie limite. E și despre a ști când să închizi ușa. Cu fermitate, dar fără ură.
Uneori, blândețea înseamnă să te retragi. Alteori, înseamnă să rămâi și să spui ce ai de spus — fără să ridici tonul (dar modificând timbrul).
Blândețea e invincibilă? Pentru împăratul Aurelius, da. Avea putere absolută. Imaginează-ți ce ispită puternică! La o mișcare din degetul său imperial, garda pretoriană te arunca în cușca leilor.
Dar să nu o luăm literal. Cautăm să o vedem contextual (în psihologie se cheamă abordare funcționalistă). Uneori poate funcționa, alteori nu. Poți reflecta la cazurile de mai sus cu bold enumerate (și or mai fi și altele). O putem vedea și ca virtute pe care să o cultivăm cu consecvență mai ales dacă avem porniri tiranice sau sadice (când îți place să rănești o altă ființă).
Dar tu nu ești satrap, ci un cetățean de rând care navighează cu normă întreagă relații tensionate și o viață complicată. Ești (aproape) pe cont propriu și nu ai un manual de supraviețuire și prosperitate pentru această viață. Ești nevoit să te descurci și să-ți faci un loc în lume asigurând și un trai bun pentru puii tăi (dacă ai). Inevitabil faci greșeli, iar alții îți greșesc. Mai mult, Viața e nedreaptă sau prea generoasă cu unii dintre noi. Cum reacționezi? Porți ură, resentimente, invidie? Poți ierta? Poți avea îngăduință? Poți îndrepta ceva?
Totuși, avem și noi un fel de împărăție interioară. În ea, putem domni cu blândețe.
Fii blând. Cu tine. Cu ceilalți. Cu gândurile care te hărțuiesc.
Dar fii și lucid.Calm. Fii ferm. Iar când nu mai știi exact unde e linia între blândețe și fermitate… e un semn bun că ai început să înțelegi.