Cu ocazia ”Beach, please!” aud de părinți care se întreabă dacă să le mai dea voie adolescenților să meargă neînsoțiți la festivaluri. Psihologii sar și ei cu comentarii. Bineînțeles, hop și eu cu unul dar ne-ortodox după cum mă știi. Cel mai tare mi-a plăcut un comentariu în care psihoterapeuta ne vorbește despre copiii care ar trebui protejați și însoțiți. Serios? Copii? Vaaai, te pomenești că dânsa crede cu tărie că indiferent de vârstă rămâi copiluțu lu mami și tati.
Uneori, răspunsul instinctiv din partea multor părinți (dar nu toți) este un „nu” categoric: prea periculos, prea mult alcool, prea devreme. Însă, din perspectivă psihologică, tocmai acest „prea devreme” poate fi, de fapt, momentul potrivit.
Pentru că adolescența nu este doar o etapă de risc, ci și o fereastră unică de dezvoltare — iar experiențele semi-haotice, precum un festival, pot deveni catalizatori pentru autonomie, responsabilitate și identitate.
Poți învăța autonomia din broșuri? Sau din consiliere cu psihologa? E ca și cum ai vrea să înveți înotul studiind tehnica înotului din cărți sau din videouri pe YouTube. Din experiență, da, de aceea adolescenții nu vor deveni responsabili și autonomi citind, studiind și participând la dezvoltare personală.
Adolescenții nu devin responsabili doar prin discursuri moralizatoare sau prin prezența constantă a unui adult. Se dezvolta atunci când sunt puși în contexte în care pot greși, alege, observa consecințe reale. Un festival cu libertatea lui aparent debordantă este un spațiu controlat social, dar destul de larg cât să ofere exercițiul deciziilor cu bune și rele.
Să ajungi singur cu trenul, să te organizezi cu prietenii, să stabilești un buget, să spui „nu” unei tentații, să ai grijă de tine sau de un alt prieten. Acestea sunt experiențe formative pe care niciun părinte nu le poate preda în teorie.
Mai există psihologi sau terapeuți să nu știe că grupul de prieteni este un laborator de testare? Psihologia dezvoltării ne arată că în adolescență apare o reconfigurare profundă a sinelui. Nu mai ești doar copilul părinților, ci devii „cineva” în ochii celorlalți. Festivalurile oferă un context ideal pentru acest exercițiu social.
În loc să vedem grupurile de adolescenți ca „găști gălăgioase și inconștiente”, le putem privi ca micro-comunități în care se învață solidaritatea, grija reciprocă, adaptarea socială, chiar și contestarea normelor — un pas esențial spre gândire critică.
Chiar crezi că adolescentul tău se prinde de gestionarea riscului deoarece îl sâcâi tu la cap cu asta? Ca apoi, să-l îndrumi spre evitarea lui?
Riscul există în adolescență. E parte din această perioadă a dezvoltării. Sigur, există riscuri reale: alcool, droguri, comportamente neadecvate, oboseală, eventuale traume. Dar evitarea oricăror riscuri duce la o adolescență sterilă, neformată.
Educația autentică despre siguranță și limite nu înseamnă „stai acasă și nu te expune”, ci „hai să vorbim despre ce poți face ca să te protejezi când ești acolo”. Când li se oferă încredere, adolescenții tind să își ajusteze comportamentele responsabil. De altfel, studiile arată că încrederea parentală funcționează uneori mai eficient decât controlul direct.
Un concert sau festival nu e doar distracție. Este catharsis. Este locul unde un adolescent trăiește intens, își recunoaște propriile emoții, poate plânge sau râde în hohote, fără teama de a fi „prea sensibil” sau „prea teatral”.
Acest tip de expresivitate emoțională, care e adesea cenzurată în mediile educaționale formale, ajută la relații sănătoase. Asigură sănătatea psihologică. Muzica ajută la reglarea afectivă, la procesarea trăirilor și la conectarea cu ceilalți.
Increderea este o investiție. Nu un pariu. Orice investiție are riscuri. A nu avea încredere în propriii adolescenți — prin impunerea unor restricții rigide — le transmite mesajul că nu sunt capabili. În schimb, a le oferi spațiu de explorare cu limite clare și discuții deschise le arată că pot fi competenți și valoroși.
Desigur, nu toți adolescenții sunt pregătiți în același ritm. Însă principiul general rămâne: cu cât le oferim mai multă autonomie într-un cadru real de viață, cu atât mai bine își vor dezvolta abilitățile de auto-reglare.
Festivalurile nu sunt locuri exclusiv pentru adulți și nici spații de decădere morală juvenilă. Sunt, în esență, niște ateliere vii de formare a caracterului, unde adolescenții învață să se descurce, să își afirme valorile, să gestioneze tentațiile și să descopere cine sunt ei dar și ceilalți.