Cum determini intenția unui om?

Cum determini intenția unui om? E simplu dacă dispui de abilități telepatice.Nu ai așa ceva? Am auzit că Moș Crăciun face livrări la domiciliu de pachete cu cinci abilități la preț de două.

Felul în care ne prindem (credem noi) de intenția cuiva e să observăm rezultatul unui comportament. Adică presupunem că efectul conduitei ne arată intenția care a stat la baza conduitei. Nu de puține ori așa și este. Mai puțin când nu este, adică efectul conduitei cuiva nu reflectă per se intenția persoanei. Asta se cheamă eroareaintenționalitate-consecință sau efectul nu dovedește intenția.

Să vedem o ilustrare dramatică a acestei erori vizavi de conduita mutilării de sine. Rănirea deliberată a propriului corp e produsă de obicei cu ajutorul unei lame, pensete, unghii sau cuțit. Omul în cauză se poate tăia pe brațe, își poate smulge genele, roade unghiile sau freca părți ale corpului cu buretele ori unghiile până la sânge. Cineva care asistă la așa ceva poate reacționa cu groază, panică, dezgust sau neajutorare. Altcineva poate simți compasiune și încearcă să ajute, doar că de multe ori e necesar un ajutor profesional. Conduita mutilării stârnește reacții dramatice din partea altor oameni. Altfel spus, subiectul primește atenție cu nemiluita din partea celor din jur. Aceasta e consecința. Dar e suficientă ca dovadă pentru intenție? Așa tindem s-o luăm, ca dovadă suficientă. Ne vine cu ușurință să-i atribuim persoanei care se mutilează intenția absconsă că urmărește să obțină atenția celorlalți. Și, eventual, într-o cheie psihodinamică să credem că nu a primit suficient (?) de multă atenție în copilărie.

 Iată o explicație ispititoare. Și când mă gândesc că unii care o cred sunt meseriași în psihologie, îmi vine s-o iau pe câmpii (la pas alergător). Probabil nu i-a învățat nimeni la școala de psihologie. Înainte de a sări cu explicația ce ne vine spontan în minte, ne putem opri și medita la altele care, evident, nu sunt ușor de bănuit. O persoană care se mutilează obține din mutilare ceva,adică există o întărire (sau beneficiu) care duce la o repetiție mai probabilă a actului de rănire. (Mai exact, e vorba de întărire negativă în termeni behavioriști: când iei ceva (negativ) din situație și obții altceva care duce la repetiția sau întărirea conduitei). Să vedem câteva, dar mutându-ne (mental) în mintea unei persoane care se rănește:

1. Obține stimulare senzorială: ”Mai bine să simt ceva, chiar și durere, decât nimic, gol sau amorțeală.”

Înțelegi, probabil, că prin actul de rănire (senzații intense) evită golul, nimicul sau amorțeala, rezultatul probabil al unei pierderi, fiind dificil (aparent imposibil) de tolerat.

2. Obține controlul psihologic: ”Durerea mea emoțională e atât de intensă încât mă copleșește, mă lasă fără control. Mai bine scap de ea provocându-mi durere pe care o pot controla.”

Aici scapă de o durere intensă rezultată, probabil, din situația unei respingeri sau pierdere. Ne-fiind controlabilă (ține de practica acceptării), apelează la durere fizică provocată controlat.

3. Obține mutarea furiei: ”E mai sigur să mă rănesc pe mine decât pe acea persoană pe care vreau s-o rănesc”

Furia e întoarsă asupra ei, conservând propria siguranță, deoarece confruntarea cu acea persoană față de care simte furie pare periculoasă.

4. Obține o pedeapsă: ”Sunt atât de rea, încât merit să fiu rănită”.

Are legătură cu sinele-conceptual. Deține credința că e o persoană rea, iar oamenii răi trebuie pedepsiți cu speranța că vor deveni mai buni.

Nu înseamnă că obținerea atenției celorlați n-ar putea fi una din intențiile sale. Poate chiar e intenția principală. Însă, avem o eroare de judecată dacă observatorul ajunge la această concluzie doar în baza consecințelor conduitei. Cu alte cuvinte, ar trebuisă nu presupunem că efectul per se dovedește intenția.