Cum răspunzi la respingere? Dacă faci parte din specia homo sapiens, vei răspunde în două feluri, fie vei înfrunta situația cu agresiune și agățare de ceilalți, fie te vei retrage cu tristețe și chiar deprimare. Însă, ecoul emoțional imediat (reacția) evocat de respingere e durerea.
Prietenii unei psihologii științifice cunosc principiul comportamental pe care îl împărțim cu toate vietățile. În relație cu un stimul fie ne apropiem, fie ne îndepărtăm. Alternăm aceste două comportamente când suntem curioși și, simultan, precauți ca să fim în siguranță. Și dacă într-o situație socială te-ai pricopsit cu respingere, simțind, evident, durere, ce e mai probabil să faci data viitoare? Te poți gândi la un interviu sau la o întâlnire romantică. Îți mai vine să mergi la interviuri sau întâlniri amoroase? Nu prea. Durerea e un semnal fizic care ne face cel mai probabil să ocolim situația în care am trăit-o.
Fiind o specie foarte socială, adică supraviețuirea oricărui specimen depinde de prezența altor semeni, trăim durere emoțională chiar și atunci când un străin privește prin noi și nu face contact vizual. Sigur, e o mică durere de moment și ușoară ca intensitate. Dar este acolo… Unde? În corpul emoțional? În suflet? Da, când te doare sufletul… Putem crede așa fiind conștienți de metaforă.
În lumea celor care cred în creier există următoarea cunoaștere. Aceleași zone neuronale sunt active indiferent că durerea e fizică ori emoțională. Care zone?
Activitate mai crescută apare în cortexul cingulat dorsal-anterior și anterior insula – regiuni care arată activitate ca reacție la durere fizică. Durerea unei despărțiri romantice e aproape aceiași ca durerea unui dinte. Iar cortexul prefrontal ventral dreapta reglează durerea respingerii prin întreruperea activității cortexului cingulat anterior. Se pornește, probabil, procesul psihologic al justificărilor? Așa nearată autorii unui studiu de neuro-imagistică publicat acum o mie de ani în Science. Cititorul insistent o poate căuta pe Naomi I. Eisenberger, autoarea principală a studiului.
Zic să reținem că durerea emoțională e aproape echivalentul unei dureri fizice. Și dacă așa este, putem, oare, trata durerea unei respingeri ca pe o durere fizică? Cu un anti-inflamator? Da, putem, conform unui alt studiu condus de Naomi de mai sus. Putem ameliora durerea unei respingeri luând zilnic un simplu paracetamol. Dar îngurgitarea de pastile nu e răspunsul complet. De mult mai mare ajutor e reconectarea cu membrii familiei ori prietenii apropiați, adică mai intimi (nu aceia de distracție). Asta dacă ai norocul unor prieteni sau rude cu atitudine non-critică. Altfel, cine nu are își poate ”închiria” unul. Acesta e terapeutul. Misiunea lui nu ține de a-ți oferi interpretări moraliste ori judecăți experte. Nici aceea în care te povățuiește prin prisma grilei sale valorice (când comite ”prescrieri” cu nemiluita). Ci te ascultă cu atenție, te ajută cu grijă să te clarifici și să ajungi la propria ta soluție sau strategie.
Bineînțeles că în jurul unei dureri emoționale/fizice există o poveste pe care o spune creierul din zona lui evoluată cu limbaj articulat (codename: Naratorul/Interpretul). Acesta e planul psihologic (sau psiho-lingvistic). Ca să ne simțim bine vizavi noi înșine, după situația unei respingeri urmează o poveste cu justificări care ne ocrotește imaginea de sine sau reputația. Uneori, povestea face din cealaltă persoană (sau grup) un demon de care tocmai am scăpat. E o poveste bună. Așa ne putem simți bine și înainta în viață. Pare evident că de cele mai multe ori nu e o poveste corectă în relație cu realitatea celor întâmplate. Însă, ce contează? Suntem procurori? Nu, de obicei, suntem cei mai pricepuți avocați pentru noi înșine. Mistificăm cu încredere infinită faptele.
Sigur că ar fi mai just, cred eu, să avem o poveste în care demonizăm mai puțin ca să facem loc clarificării unei contribuții personale. Se poate întâmpla să fi greșit în vreun fel. Merită să și învățăm din cele întâmplate și ne comporta diferit în alte situații. Poate, uneori, nu e potrivit să răspundem în cele două feluri de mai sus. Am putea stabili o strategie alternativă mai potrivită cu valorile noastre și care ne-ar putea aduce mai aproape de un scop important.