natura (non)duală a sinelui

Acest text se adresează unui cititor mai nou. Pentru cititorul experimentat e doar o recapitulare sau reamintire. 

Există două mari tabere de filosofie în privința relației minte (psihic/suflet/spirit/esență, deoarece concepția e aceiași) și corp (creier). Una dualistă, în care se crede că sufletul e o substanță distinctă de corpul fizic. Și o alta non-dualistă, în care se crede că, sufletul e identic cu creierul.

Poți observa gândurile? Desigur. Au ele o existență fizică sau non-fizică? Le poate observa și altcineva?

Cei mai mulți oameni tind să creadă în mod firesc că sufletul e un ceva distinct de corpul fizic. Ei cred că acest suflet e alcătuit dintr-o substanță imaterială care continuă să existe după moartea corpului într-o altă lume. E o credință firească, fiindcă aproape ne naștem cu ea. De mici am extins prezența unei anima în orice fel de obiecte. Știm bine că în percepția unui copil obiectele sunt însuflețite. Conțin anima. La fel și el, dar și alte ființe din jurul său. Pe măsură ce copilul crește, iar procesele sale cognitive devin mai rafinate, descoperă că, de fapt, obiectele nu conțin anima. Nici unele plante și animale. Totuși continuă să creadă că el, la fel și alte ființe umane, conține anima, deoarece ”teoria minții” îi întărește convingerea unei anima (dotată cu minte) conectată la corpul fizic. Iar conștientizarea unui sine delimitat de restul ființelor și obiectelor completează ”filmul” cu anima.

Chiar și astăzi, când comunicăm unii cu alții wireless, mulți adulți (chiar și foarte educați) cred că animalele și plantele, poate chiar întreaga planetă, e îmbibată sau animată cu o energie divină (doctrina ”vitalismului” cu rădăcini în filosofia greacă antică).

Vrei să duci degetul arătător la vârful nasului? Să zicem că da. Ai luat o decizie și ai acționat. Tu ai ales asta. Pare un act liber de orice fel de determinism. Ți se pare că ești un spirit liber, fără legături cu materia. Dar…

Corpul fizic îmbătrânește și moare. Fiind dintr-o substanță materială e afectat de Timp. Sufletul non-fizic (poți citi: spiritul/scânteia divină/corp astral), fiind dintr-o substanță imaterială (spirituală/energetică), e nemuritor, adică nu e afectat de Timp. Dacă schimbarea sau evoluția presupune timp, iar Timpul este parte intricată țesăturii materiale a universului, atunci cum poate Sufletul să evolueze fără să fie afectat de Timp?

Dacă sufletul e dintr-o substanță imaterială, iar corpul e alcătuit dintr-una materială, cum pot ele coexista într-un univers fizic (definit prin spațiu-timp și gravitație)? Unde să fie punctul în care se termină substanța fizică și începe cea non-fizică? Și, mai ales, unde e conexiunea? În ombilic? În glanda pineală (propunerea lui Descartes)? În chiasma optică? Sau în pedunculii cerebelari?

Nu cumva e posibil ca ceea ce numești suflet (esență/scânteie/spirit) să fie doar o metaforă pentru manifestările creierului?

Te invit să reflectezi la câteva consecințe. Să zicem că suntem de acord că Sufletul suferă modificări odată cu trecerea timpului. De asemenea, creierul (la fel corpul) suferă modificări pe măsura trecerii timpului. Cu alte cuvinte, tu, cel sau cea de azi, nu ești aceiași cu cea de ieri sau de acum un an?

Mai mult, știind că creierul manifestă o proprietate numită ”neuroplasticitate”, adică e modelabil prin interacțiunea cu mediul, atunci e posibil ca sufletul tău de mâine sau de peste un an să fie diferit de sufletul din prezent? Altfel spus, poate el evolua, astfel încât tu să devii o altă persoană?

Dacă creierul tău suferă o leziune minoră sau un oarecare dezechilibru chimic, sufletul îți va fi afectat?

Când creierul tău va muri, sufletul tău (și tu, implicit) va muri? Oare mai rămâne ceva, după moartea creierului, care să poarte identitatea ta?

Este că ți-am stricat cheful? Carpe diem.