S-a întâmplat să asiști la prelegerea cuiva sau la un discurs verbalizat cu rapiditate? Ai rămas cumva cu impresia că persoana are o inteligență peste medie? Și cu impresia că n-ai înțeles nimic? Nu, nu cu capacitatea înțelegerii tale e o problemă. Nici nu înseamnă musai că vorbitorul are o inteligență peste medie, iar tu nu te ridici la nivelul ei (fiindcă te ține o forță invizibilă în bancă?). Probabil are sau nu. Mai degrabă problema e cu masajul dumnealui (sau dumneaei). Pardon, cu masajul, ptiu, cu mesajul. Scriu repede și mi se încurcă scenele. Da, scene, pentru că gândesc în imagini. (sau cuvinte?).
Vorbitorii cu ritm rapid nu transmit mai multe informații comparativ cu vorbitorii mai lenți în ritm (nu de samba!). Dimpotrivă, persoanele care au mai mult conținut informațional în discurs vorbesc cu un ritm mai lent comparativ cu vorbitorii mai rapizi în ritm, dar care au mai puțină bogăție informațională în discurs. (dar mai mulți bani în conturile offshore) Așa ne arată un studiu publicat în cartea cu rugăciuni. Taci măi! În jurnalul Cognition. Cercetătorii au analizat peste 2400 de conversații telefonice și 40 de interviuri înregistrate. Vorbitorii exersați își ajustează ritmul la conținutul informațional pe care-l au de transmis (ținând cont și de audiență). În mod spontan, dacă vrei să comunici idei alambicate, îți vei alege cuvintele cum îți vine mai bine, iar asta va reduce ritmul vorbirii crescând frecvențele căscatului și verificatului de facebook. (glumesc).
Prin urmare, când ai în față un vorbitor rapid te poți aștepta să producă un conținut informațional aerat. Dacă va reduce ritmul, e mai probabil să vină cu ceva bogăție în conținut. Totuși, ce impact are asupra noastră un vorbitor iute? Dar unul lent? E o diferență în impactul asupra audienței?
Cercetătorii psihologici Shaffer și Smith (University of Georgia) au descoperit că ritmul vorbirii poate produce un impact diferit dependent de anumite condiții. Au publicat raportul (pe care ți-l pot oferi, dacă faci frumos) în celebrul jurnal Personality and Social Psychology Bulletin (factor de impact 2.560), din care profesorii noștri eminenți recită în versuri la seminarii și cursuri de facultate. (Câtă răutate!). Printr-un experiment derulat în 1990, cei doi au pus în evidență relația dintre discursul rapid/lent și persuasiunea mesajului. În ce condiții, audiența (studenți) percepe un mesaj mai mult sau mai puțin persuasiv? Depinde de atitudinea lor vizavi de subiect în felul următor. Dacă mesajul contrazice atitudinea (”e interzis consumul de alcool sub 21 ani”), ei consideră mesajul rostit rapid mai persuasiv comparativ cu condiția ritmului intermediar și lent. Dacă mesajul sprijină atitudinea lor (”consumul de alcool e permis sub 21 ani”), ei evaluează mesajul rostit lent ca fiind mai persuasiv decât cel intermediar și rapid.
Ce explicație putem oferi la acest efect inversat? Să începem cu un exemplu ”taxator”. Să ne imaginăm că LD, atât de popular pe ecranele tv, ne informează despre impozitul pe venitul global (din gospodărie). Înclin să cred că e un mesaj contra-atitudinal pentru mulți concetățeni. Fără să facem un sondaj de opinie, putem crede că aproape nimeni nu consimte la ideea taxării venitului (ne)fiscalizat în urma înregistrării lor la un consultant financiar (duhovnicul pe probleme financiare; să vezi spovedanii și pupat de oase! ). Ce are de făcut domnul LD ca să ne persuadeze?
Dacă mesajul e contra-atitudinal și îți e comunicat pe un ritm rapid, vei avea timp să vii cu contra-argumente? Nu prea, de aceea vei tinde să consideri că mesajul e persuasiv (doar te-a lăsat fără cuvinte!). Iar dacă mesajul e pro-atitudinal (adică te mistuie dorința impozitării globale) și e comunicat pe un ritm lent, vei avea timpul necesar să vii cu argumente prin care să-ți confirmi atitudinea (bias de confirmare).
Explicația rămâne valabilă când suntem interesați de mesaj. Dacă nu avem un interes, tindem să considerăm vorbitorul cu ritm alert mai persuasiv decât acela mai lent. Nu întâmplător spoturile publicitare (lucrate psihologic) conțin mesaje comunicate concis și pe un ritm alert.
Probabil și tu vrei să poți persuada câteva persoane de prin preajmă. Ritmul vorbirii ține de dicție. Ca să ai control asupra dicției, primul pas presupune exersarea ei ca să eviți scrântirea cuvintelor, fenomen ce stroflocește fonematica discursului, producând ”otită” unei urechi delicate în sens lingvistic. Așadar, cât de repede, dar și corect, poți pronunța:
”Caracatița Pus-Pus, și-a pus, cum am spus mai sus, un pix pe un pisc, fiindcă n-are plisc.” (dicție.ro)