Cheia psihanalitică din interpretările psihologice nu merge la orice, deşi pare a fi, în mâna (sau mintea!) unor “experţi”, un veritabil şperaclu. Deschide oricare uşă la camerele subterane ale sufletului. Te invit sa lecturezi două scurte exemple.
Ioana s-a despărţit de Andrei şi trei luni mai târziu se întâlneşte cu Ionuţ. Într-o partidă de sex fulminant, ea îi pronunţă (a se citi „strigă”) accidental numele lui Andrei. Nu e de bine, zici? În mintea unui psihanalist (sau psiholog influenţat de gândirea psihodinamică), această întâmplare va căpăta o semnificaţie profundă (interpretarea în cheie psihanalitică). Ea nu a fost, bineînţeles, o simplă scăpare (din obişnuinţă), ci are un motiv abscons, de exemplu, că Ioana are sentimente ce o leagă de fostul partener. Mintea ei este la Andrei, de care nu s-a despărţit în interiorul ei şi, de aceea, i-a scăpat numele lui în aceste momente de tumult erotic (cenzura egoului fiind diluată de plăcerea sexuală).
Există, bineînţeles, explicaţii alternative. Posibilitatea unui eveniment fortuit? Ah, d-voastră nu credeţi în întâmplare! Dar dacă s-a produs prin forţa obişnuinţei? Nici în obişnuinţe nu credeţi?
Mama lui Ionuţ s-a despărţit de soţul ei (şi tatăl lui) pe când Ionuţ avea cinci ani. Într-o bună zi, dânsa şi-a luat catrafusele şi dusă a fost. De atunci, Ionuţ (da, da, cel confundat cu Andrei :))) întâmpină mari dificultăţi în a-şi forma relaţii de încredere cu femeile pentru că se teme de respingere (e un breaker, da).
Această interpretare e un enunţ de un aşa echivoc încât ar putea însemna orice! Cu toate astea, mulţi „experţi” nu se sfiesc în a-l produce drept explicaţie veridică (nu îndoielnică!) în cazuri similare cu al lui Ionuţ.
În baza căror dovezi consideri că Ionuţ se teme de respingere în relaţia cu femeile? De ce ar trebui să fie o legătură între evenimentul despărţirii părinţilor din copilărie şi dificultăţile vizavi de încredere în relaţiile lui Ionuţ? De ce crezi că relaţia cu mama sa e transferată în relaţiile sale cu alte femei de la vârsta adultă? Ai auzit de bias de confirmare? Mă îndoiesc dacă ai parcurs şcoala de psihologie românească, astăzi aproape aceiaşi cu cea de acum 15 ani finalizată de mine.
Nu cumva pot fi şi alte explicaţii pentru aceste dificultăţi? De ex, poate are dificultăţi deoarece crede despre el că nu e suficient de atrăgător? Sau, pentru că, fiind timid, nu ştie cum să abordeze o femeie? Sau, probabil, e un tip captivat de o pasiune (libido sublimat, după s-ar exprima psihanaliştii) încât oferă mai deloc timp pentru “aprofundarea” unei relaţii?
Dacă da, cum pot fi ele verificate empiric? Un cuvânt greu îl are, evident, ştiinţa psihologică. Nu şperaclul psihanalitic. Îţi reamintesc, ilustrul meu cititor (şi critic), că teoria psihanalitică nu se califică la statutul de teorie ştiinţifică. (vezi şmecheria lui Popper cu falsificabilitatea şi predicţiile vs. explicaţiile post-hoc (sau hocus-pocus! :)))