istoricul la purtător

Oamenii (fie chiar președinți de țară sau de scară de bloc) au un istoric de învățare condiționată. Unele reacții emoționale au fost învățate, prin repetiție și condiționare, în relație cu părinții, cu alți membri ai familiei sau cu persoane exterioare familiei. Ele, reacțiile, tind să se repete, în prezent, atunci când o persoană face un gest, are o expresie facială sau vorbește într-o tonalitate similară cu manifestările unei persoane semnificative emoțional din istoria de viață (principiul similarității funcției).

Funcționează ca stimul-declanșator în relație cu care o persoană a învățat un răspuns (vezi teoriile învățării condiționate). Evident că, în contextul actual de viață, e posibil ca răspunsul învățat să fie dezadaptiv, însemnând că nu mai răspunde unor necesități, intenții sau scopuri. El a fost bine consolidat prin anumiți întăritori pe vremea când s-a dovedit adaptiv. Subiectul obținea ce-și dorea, iar conduita îi era întărită, fiind mai probabil să se repete la o dată ulterioară.

Identificarea relației stimul-răspuns într-un context particular se face prin analiza funcțională pe baza modelului ABC (antecedents – behavior – consequences). Asta, deoarece cauzele comportamentelor se află în contextul de viață. Nu în sufletul nemuritor. Nu în psihismul inconștient sau în reprezentări mintale. Așa ajungem la o implicație științifică (veritabilă!) și anume: dacă alterezi aspecte din context, ai șanse bune să schimbi comportamentul. Se mai cheamă știință comportamentală, întrucât putem face predicții modificând controlat condițiile ca să anticipăm rezultatul. Dacă schimbi A sau C, fie antecedentul, fie consecința, atunci ne putem aștepta la o modificare în Behavior. Sigur, e ceva mai complicat la oameni, fiind mai versatili comparativ cu alte vietăți. Aici ne ajută o psihologie socială aplicată și ceva teorie social-cognitivă.

Așa funcționează știința adevărată: din prezent spre viitor. Deși știința e orientată spre viitor, nu înseamnă neglijarea trecutului. Dar nu să sapi după cauze prin amintiri, Doamne care m-ai făcut! Amintirile sunt reconstruite pe parcursul actualizării lor și sub influența sugestiilor primite. Orice student ar trebui să știe despre experimentele (ce apar în orice curs de psihologie cognitivă) care pun în evidență ideea de adineauri.

Totuși, explorarea trecutului (nu neapărat îndepărtat) ne ajută să facem teorii corecte vizavi de problema actuală, pe care să le putem testa empiric. Câteodată, originile unor răspunsuri pot fi în istoria timpurie a unui client. Alteori, nu e necesară o investigație. Depinde și de importanța unei rescrieri a trecutului. Unii oameni au amintiri confuze sau incoerente cu viețile lor din prezent datorită unor evenimente tulburătoare (în percepția subiectivă). Repovestirea lor se face cu scopul coerenței de sine, o teorie motivațională, adesea, neglijată de specialiști. Să restabilești ordinea și coerența în povestea de viață poate fi cel mai important scop în lucrul psihologic cu unele persoane.