Process Communication Model (PCM) a fost (și încă mai este) la modă prin companii și grupuri de așa-zisă optimizare personală și eficiență în comunicare. Acest PCM este o altă mega-iluzie vândută încă de prin anii 70 de un psiholog american, pe nume Taibi Kahler, care se poate lua de mână cu Richard Bandler, fondatorul NLP (nelepe-ul fiind e o altă iluzie mega-populară).
Taibi Kahler și asociații (sau colegii?) susțin că PCM ar avea o bază științifică și se laudă pretutindeni cu faptul că NASA a implementat modelul ca să-și facă echipe eficiente (pfuah!). Nu că asta ar reprezenta o dovadă științifică. Mai se întâmpla și în urmă cu juma de secol. Zău că disciplina psihologiei a mai evoluat între timp.
Am auzit de acest PCM acum 15 ani, când abia intrase pe piața neaoșă de training soft skills și psihologie de butic pe vremea când mă trezeam dintr-un serial de iluzii. Am avut și colegi și amici care să făleau cu el de parcă îl apucaseră pe D-zeu de-un picior (dacă are așa ceva). De atunci încoace, am tot comentat critic despre alte modele la fel sau poate chiar mai populare decât PCM. El vine pe aceiași linie de tren ca programarea neurolingvistică și analiza tranzacțională. Popularitatea lor nu reprezintă o dovadă științifică. Sunt nimic altceva decât echivalente psihologice ale unor tincturi miraculoase.
Promotorii PCM-ului pretind că e un model de personalitate și intervenție pe comunicare în funcție de tiparele de personalitate născocite (da, da!) din observațiile personale ale lui Taibi Kahler. Desigur, cu toții susțin sus și tare că funcționează (muhaha!). Observațiile dumnealui nu s-au oprit aici, ci au fost completate de imaginarea unor explicații motivaționale pentru fiecare tipar în parte. Ce legătură are cu știința motivațională? Niciuna, fiind explicații ”inovative”. Au fost dezvoltate în urma unui demers științific? Nope.
Iar unica legătură pe care o găsesc cu știința personalității e una de leuștean. Nu cred că e cazul să compari cu modele de personalitate ca OCEAN sau, alternativa la el, HEXACO. Tendințele comportamentale, potrivit Big Five (OCEAN), pot fi observate nu doar la primatele umane, ci și la cimpanzei și alte maimuțe, elefanți, delfini, câini și pisici (poate și animale mici, cum era o glumă Divertis din alte vremuri; mda, sunt deja tataie!). Cu alte cuvinte, chiar și o pisică poate fi mai introvertită față de o alta mai extrovertită. Una pare mai afabilă, iar o alta mai ursuză.
Faptul că modelul lui Kahler a fost preluat și aplicat prin corporații pe echipe manageriale, în coaching dar și psihoterapie, fac dovada unui excelent marketing, DAR NU dovadă științifică.
O analiză critică a acestui model poți citi pe academia.edu. Aparține profesorului Piet van der Ploeg de la Universitatea Groningen. Fiind profesor și cercetător la școala de educație a unei bune universități olandeze, dintre acelea la care se înghesuie tinerii noștri de astăzi, presupun că știe ce face. Pe scurt, ne demonstrează că este o pseudoștiință. În alte cuvinte, este doar VRĂJEALĂ frumos împachetată și bine vândută.