Ce mi se părea de la sine înțeles de toată lumea? Oamenii fac distincția între literatură științifică și literatură de popularizare a științei. Nu, nu fac. Cred că cei mai mulți oameni nu cunosc diferențele dintre cărți și articole de popularizare a științei versus scriere științifică.
Cum putem recunoaște că avem în față carte/articol de popularizare? Mă gândesc la trei criterii: (1) te uiți pe cuprins și vei descoperi echivocul și ambiguitatea din titluri (2) la bibliografie apar jurnale de specialitate, dar și multe link-uri și titluri de cărți ori rapoarte jurnalistitice și (3) conținutul are limbaj tehnic rarisim și fără frecvente (adică la fiecare frază) trimiteri la jurnale de profil.
Răsfoind blogul de față după aceste trei criterii, te întreb: E un blog de psihologie științifică sau un blog ce promovează și povestește știința psihologiei? Evident, răspunsul se află în pagina despre mine. Totuși țin să corectez o impresie eronată pe care o bănuiesc la unii cititori: nu scriu știință. Și nici nu mi-am imaginat că pot face așa ceva. Departe de mine această anevoioasă întreprindere (și înfiorător de precar recompensată). Din păcate văd că asta nu-i oprește pe unii studenți să-mi citeze articole din blog în lucrările lor (pseudo)academice.
În orice raport științific te întâlnești cu o pleiadă de termeni tehnici și caști ochii mari, că mare lucru nu pricepi. Te ia plictisul de parcă ai citi într-o limbă exotică. Mai ales dacă dai peste analize statistico-matematice. Deși apelează la mulți termeni din limbajul cotidian, psihologia are un idiom al ei. Spre exemplu, ”personalitatea” e un termen obișnuit, însă definiția lui (potrivit limbajului tehnic) are profunzimi amețitoare. De aceea, pentru un profesionist în psihologie ”o personalitate puternică” e aproape un non-sens. E un termen vag, imprecis și echivoc. Uite un exemplu legat de o persoană publică și conflictuală (și suspect de insistentă). Putem crede despre fosta doamnă primar a bucureștenilor că are o ”personalitate puternică”? Ce vrei să spui, mai exact? E puternică prin aceea că poate domina intelectual orice discuție? Sau prin aceea că poate arunca la nesfârști cu acuzații și devia orice discuție de la subiect?
Literatura științifică cere imperativ autorilor precizie conceptuală, argumentație și suport empiric. Spre deosebire, cea de popularizare a științei e mult mai laxă vizavi de precizie și dovezi. Dar nu atât de laxă încât să deformeze adevărul științific. Ceea ce nu împiedică pe mulți autori să-l răsucească și să-l contorsioneze după cum place fiecăruia și îi servește interesul. Spre exemplu, atât de populara carte despre Inteligența Emoțională a lui Daniel Goleman nu reprezintă știință. Nope! Doar popularizează știința inteligenței aplicată domeniului emoțional. Iar aici apar multe imprecizii despre care am pomenit prin articole mai vechi (și totuși, noi). Însă, moșulică Daniel Goleman, azi la 74 de ani, nu a scris știință și nu a susținut că scrie știință. Dumnealui a scris despre știință în termeni comestibili și o face mai mult sau mai puțin corect în raport cu literatura științifică. Spre deosebire, alți autori, așa-zis specialiști, pretind că fac știință prin textele lor dar ne împuie mintea cu bolboroseli psihologizante.
După acest text, mă aștept să fi devenit (și tu) conștient de distincție. Majoritatea cărților și articolelor nu reprezintă literatură științifică. Unele sunt de popularizare a științei, iar altele sunt epifanii și povestiri cu pseudoștiință. Acestea din urmă sunt maculatură, în timp ce primele, mai ales când sunt bine scrise, cu claritate și respect față de adevărul științific, sunt adevărate nestemate pentru orice minte cât de cât curioasă despre lumea în care trăiește.
Cât privește psihologia, lumea cărților abundă de nestemate. Închei cu una descoperită în ultima vreme: Insight, autoare Tasha Eurich (o poți vedea într-un video Ted Talk). Cât de curând va apărea tradusă în limba română grație unor persoane extraordinare.