Interacţionez cu oameni şi observ, adesea, gradul de consistenţă internă. E un construct, desigur, nimeni nu observă concepte. Însă, pot observa în ce măsură un om face ceea ce declară că va face. Bănuiesc că şi tu faci asta.
Să zicem că noi doi stabilim o întâlnire pentru săptămâna următoare la o anumită oră. Când se întâmplă acest eveniment? Astăzi. Iar întâlnirea? De azi într-o săptămână, adică am stabilit un eveniment care se va derula în viitor. Să ne imaginăm că trece săptămâna, iar eu nu apar la întâlnire. Mai mult, nu primeşti de la mine vreun mesaj. Tu eşti la locul şi orele stabilite, conform înţelegerii (din trecut), însă eu nu apar!
Ce poti crede despre mine? Că sunt visător, uituc (scuzabil?), nepăsător, neserios, un mojic, o hahaleră sau că am fost răpit de extratereştri? Sunt eu o persoană cu un grad de consistenţă ridicat sau scăzut?
Se pare că sunt mai degrabă o persoană fărâmicioasă şi nu închegată. O persoană cu consistenţă internă este o fiinţă închegată sau, dacă vrei, păstoasă, nu casantă sau fragila. Observă, te rog, şi o nuanţă de flexibilitate aici. Gradul de consistenţă interioară nu înseamnă doar densitate sau coerenţă, ci şi elasticitate. Metaforic, densitatea păstoasă permite o întindere în timp a persoanei care o deţine. În termeni psihologici, sinele ei este continuu şi unitar, nu discontinuu şi multiplu. Ceea ce decide acum, ea pune în practică la un moment din viitor. Astfel, experimentează un sentiment de sine unitar şi coerent la momente succesive în timp.
În acest caz, spunem că sinele e curgător (se referă momentele succesive). Cu o condiţie. Să fie suficient de închegat (şi păstos) încât să permită curgerea de la momentul T zero la momentul T unu, T doi sau Tn.
Oricine se poate răzgândi. Îşi schimbă direcţia şi nu mai face ceea ce a declarat la un moment din trecut. Când o persoană revine asupra deciziei, îmi imaginez cum se sfărâmă pe interior. Pentru moment, deoarece ceea ce declară astăzi, devine, la un moment din viitor, faptă. Încearcă, desigur, deoarece realitatea are un grad de incertitudine care îi poate zăpăci planurile în ciuda consistenţei interioare.
Momentele mai frecvente de fărâmiţare comparativ cu momentele de coerenţă ne oferă o măsură scăzută de consistenţă internă. Iar asta reprezintă un indiciu pentru probleme emoţionale sau, chiar, tulburări mentale. Dacă nu se întâmplă ceea ce declari ori dacă ceea ce faci nu se potriveşte cu ceea ce afirmi, mă tem că ai necazuri. Fie faci declaraţii nerealiste, adică nu ţii cont de datele realităţii, fie nu practici ceea ce declari că practici. (sinele multiplu, discontinuu)
În termeni de caracter, ai de-a face cu o persoană lipsită de integritate sau fără verticalitate. Cine, adesea, nu practică ceea ce crede şi declară că practică, e o persoană fără integritate. Incoerenţa între decizii şi acţiunile proprii face un om lipsit de caracter. Gradul înalt de consistenţă interioară este fundaţia unui caracter. Fără e ca şi cum vrei să construieşti o casă pe nisipuri mişcătoare.
Vestea bună e că avem cu toţii un impuls către consistenţă (consolidarea sentimentului de sine unitar), către a fi congruenţi între ceea ce declarăm sau decidem şi ceea ce facem ulterior.
Dacă nu am ajuns la întâlnire, probabil m-am răzgândit (sau am fost răpit de o extraterestră sexy). Probabil, deoarece nu ai primit de la mine un mesaj care să conţină această decizie a mea. A mea, zic eu? A cui? Cine întreabă?