Imagineaza-ti, te rog, urmatorul scenariu: Sunteti la o masa in oras cu un grup de prieteni. Bericile si vorbele de duh (eventual, despre frivolitatile zoologice ale clasei politice) curg unele dupa altele ori si in acelasi timp. La un moment dat, nu se stie cum veni vorba despre marci si arome de bere mai rele ori mai bune la gust. Cineva considera ca toate berile sunt cam la fel in ceea ce priveste gustul. Se vede treaba ca nu era un cunoscator si nici un amator de bere consecvent. In mijlocul acestui schimb de idei, partenerul tau se lauda ca dispune de niste papile gustative de finete cu care poate distinge intre diferite arome, fantazand chiar sa-si schimbe cariera intr-una de degustator de vinuri. Tu, partenera lui, din fire mai sceptica si cu inclinatii spre matematici in loc sa-l admiri pentru finetea papilelor sale si sa-l incurajezi in planurile sale de cariera riscante, ii faci urmatoarea propunere: “Dragul meu, daca vrei sa aflam adevarul despre papilele tale grozave, iti propun un test.” Surprins de atitudinea ta si usor incomodat, accepta provocarea.
In ce consta testul? Iei 5 pahare si fara ca el sa vada torni in fiecare bere Heineken si inca 5 in care torni bere Tuborg, apoi le asezi aleator si-l inviti la degustare. El urmeaza sa distinga intre cele doua arome (are deja experienta senzoriala a lor), gustand din fiecare pahar. Ce sanse sunt ca sa nimereasca (din intamplare) aromele la fiecare pahar? Daca reuseste sa identifice corect aromele din 5 pahare (p-value mai mic de 5%, adica o probabilitate mica pentru intamplare), poti crede ca partenerul tau are un talent special in detectarea aromelor, cel putin in privinta celor doua marci de bere. De ce 5 pahare pentru fiecare aroma si nu 3, 4 ori 8? Din cauza lui p-value, care a fost stabilit de catre statisticieni la valoarea critica minima de 5% ori chiar 1%, care reprezinta in orice testare si studii, indeosebi in stiintele sociale, eroarea maxima acceptata in interpretarea rezultatelor datorita sansei norocoase. Revenind, in cazul testului tau, p-value va fi de 3.1 % (1/2, care reprezinta una din doua sanse sa ghiceasca fie aroma de Heineken, fie pe cea de Tuborg, multiplicat de 5 ori). Cu cat ai mai multe pahare, cu bere din cele doua marci, asezate aleator, cu atat pragul critic va fi mai mic sau probabilitatea, ca rezultatul sa se datoreze norocului, scade. In aceste conditii, poti avea incredere in concluzia ta si poti aprecia pe o baza reala talentul special al partenerului tau, incurajandu-l, poate, sa-si schimbe cariera “de piatra” cu meseria vocationala de degustator de vinuri. (dar oare o sa te mai placa cu o asa atitudine realista?! Depinde de “gusturi”? Dar nu, si de “arome”? Ma dau subtil…)
De ce m-am atasat de acest p-value (un criteriu statistic pentru validarea rezultatelor)? Cred ca este un antidot la gandirea mistica si superstitioasa, care ne ajuta la adoptarea unei atitudini sceptice (pe o baza stiintifica a evidentelor) fata de declaratiile pretentioase (bombastice si “garnisite” cu psycho-babble) si afirmatiile extraordinare ale unora fie din zona dezvoltarii personale si psihologiei, fie din zona cercetarilor medicale si, mai ales, din zona parapsihologiei. Mi-ar placea ca inainte sa crezi ne-critic orice ti se vinde frumos ambalat in cuvinte marete si cu testimoniale sa iei in considerare posibilitatea unei testari cu p-value. Desigur, asta nu inseamna sa eviti orice care nu are o legitimitate statistica. Dar, stii, un strop de scepticism? Nu cred ca face rau la nimeni. Desi, ma tem ca s-ar putea sa disturbi pacea zen a trainerului, terapeutului, gurului cu astfel de “picaturi chinezesti” de gandire critica (care vindeca misticismul!). Dar, daca respectivul (ori respectiva) e un tip onest si care tine la adevar (ca valoare) iti va spune pe ce se bazeaza cand afirma un anume lucru (spre exemplu, cum ca exista prana ori aure pretutindeni, doar ca tu nu o poti sesiza, neavand o constiinta suficient de “elevata” ori ca intelegerea ta are limite si, de aceea, trebuie sa-l crezi pe cuvant!).