fantezii erotice

Poate o fantezie erotică cu Charlize Theron să-ți cauzeze o erecție? Ai căutat-o să vezi cum arată? Altfel, te pot întreba așa: Poate un eveniment psihologic să producă un eveniment fizic? Nu te pripi.

Pentru că am ocazia să predau unui grup select de studenți ”unelte” de gândit critic în psihologie, mi-a venit gândul să împărtășesc cu tine din experiența didactică.

Reiau. Dar invers, adică un eveniment fizic să producă unul psihologic? De exemplu, erecția dimineții (eveniment fizic de oportunitate) poate produce fantezii erotice (eveniment psih.) cu asistenta manager din front desk? Dar niște calcule de taxe și impozite? (Au devenit realitate?! Pfui, tot aici am ajuns.)

Ca să nu te simți discriminată, te întreb. E posibil ca o reverie cu Johnny Depp, care-ți șoptește pe un ton cald și tandru complimente, să-ți producă fiori calzi prin… ? Ups, m-am rușinat.

Nuuu, nu asta e experiența didactică. Nu răstălmăci, te rog, că doar nu suntem la un cerc de psihanaliză (sau la RTV).

Sunt evenimentele psihologice cauze (sau efecte) pentru evenimente biologice? Mai specific, activitatea neurală cauzează schimbări în procesele psihologice (gânduri și trăiri)? Dar invers? Cauzează procesele psihologice schimbări în activitatea neurală?

La aceste întrebări, mai poți adăuga celebra ”E o problemă mintală (psihică) sau fizică?” (uzitată de 99.9% din (non)specialiști? Nu e de mirare. Nimeni nu i-a învățat gânditul). Implicația capătă sensul bizar conform căruia problema mintală ar avea, cumva, o natură non-fizică. Dihotomia întrebării ”fizic sau mental?” e profund eronată. Nu doar că cine întreabă comite eroarea reificării (obiectualizării), ci neglijează principiul nivelurilor diferite de analiză.

Orice eveniment dat poate fi descris la mai multe niveluri de analiză. La un nivel, un eveniment poate fi descris în termeni de fenomene fizice, iar la un altul, în termeni de constructe teoretice. Nivelul fizic al descrierii se referă la evenimente concrete care pot fi observate direct și, eventual, măsurate. Aplicat psihologiei, putem analiza un fenomen la nivel biochimic, fiziologic, anatomic, organic, neurochimic sau neurologic (și cuantic, desigur; de aceea, propun ca toți studenții să facă stagiu practic la facultatea de fizică). Prin contrast, nivelul descrierii prin constructe se referă la evenimente abstracte care nu sunt direct și obiectiv observabile, cuantificabile și măsurabile. Ele implică fenomene subiective, care sunt teoretice, conceptuale sau metaforice. În privința oamenilor, pe acest nivel folosim termeni precum: psihologic, cognitiv, experiențial, perceptual și mental.

Acestea fiind date, o abstracțiune nu cauzează schimbări fizice (ci doar în delir și halucinații). Ah, dar sufletul (spiritul) nu e o abstracțiune! Parcă te aud. Dar ce e? O entitate care călătorește, cred unii pământeni. Ei sunt de acord cu ideea că mintea e legată la creier (?!), dar spiritul/esența e altceva! Ce? E o entitate non-fizică, cred aceștia. Doar că ei au mutat obiectualizarea. Nu mai e cu sufletul/mintea, ci cu conceptul de ”spirit/esența divină”. Adică, fac din el, ”spiritul”, o entitate ”somewhere out-there”.  

În medicina psihosomatică, cu originea în teoria psihodinamică, există această presupoziție: unele simptome somatice/fizice sunt cauzate de evenimente (conflicte) psihologice inconștiente. Dacă nu există o cauză fizică la anumite simptome somatice, atunci trebuie să fie una psihică. Și urmează să investighezi după dânsa cu ajutorul unui terapeut zelos. Iată cum ”cauza psihică” a devenit obiectul abscons prin cabalisticul inconștient! Vrei un exemplu?

Colega ta de la serviciu are uneori senzații de amorțeală în brațul drept. Ca să elimine orice posibilă explicație, face investigații medicale, dar nu găsește nicio cauză fizică care să-i explice amorțelile din braț. Ce rămâne? Da, una psihologică, iar medicul pune rapid simptomul pe seama stresului. Probabil nu greșește. Dar a făcut din stres un ”obiect mental”, care s-ar fi insinuat pervers în organism și i-a produs simptomul amorțelii.  Dacă dânsa nu ajunge la medic, ci la psiholog, va afla (cu stupoare) că are o tulburare somatică. Senzațiile de amorțeală din braț sunt cauzate de un conflict intrapsihic. O reificare de toată frumusețea. Dar și o confuzie a nivelurilor de descriere. Și urmează o psihoterapie prelungită în căutarea unor ceva-uri care nu există! Faptul că pentru anumite simptome fizice, nu pot fi identificate cauze medicale, nu e totuna cu a crede că există unele ”psihice” pitulate-n inconștient. Rezonabil ar fi să acceptăm limitele medicinei.

Evenimentele psihologice sunt simultane cu cele fizice. Ele sunt împreună la momentul T1 – cauza (biologică și psihologică) și, simultan, ar putea produce efect biologic și, probabil, psihologic la momentul T2. Spre exemplu, o micuță zonă neurală poftește la prăjitura cu ciocolată, dar, imediat, o alta inhibă dorința. Poftești, dar îți interzici. Tu experimentezi conflictul. Descrierea fenomenului poate fi în termeni neurologici sau psihologici.

Când privim de pe nivelul psihologic, starea anxioasă pot fi cauza psihologică pentru un comportament de evitare, să zicem, să nu mai ajungi la examen. Dar ea nu există fără corelatele biologice (creșteri în cortizol, semnalele neurale ale amigdalei, senzațiile de transpirație, puls crescut și altele). Și, dacă ne aflăm pe nivelul biologic, putem considera toate aceste manifestări drept cauze pentru comportamentul evitant. (Să poți jongla cu nivelurile de descriere mi se pare un atu).

Ele merg împreună precum fațetele unei monede. Depinde de unde privești. Însă, nu poți crede că ai descris complet moneda privind doar la stemă. Sigur, nu orice eveniment biologic are corelate psihologice. De exemplu, producerea insulinei. Din perspectiva cauzală, nimeni nu poate produce insulină (din păcate) oricât de tare s-ar concentra pe chakre sau ar direcționa gânduri pozitive spre pancreasul ”obosit” (în diabetul de tip 1). Iar problema unui pacient nu poate fi niciodată complet mentală din moment ce evenimentul psihologic nu poate exista în absența activității biologice. Ele nu sunt fenomene independente, ci sunt inexorabil îngemănate.