empatia și flexibilitatea

Știi bine că mă pasionează empatia alături de flexibilitate. Mi se par precum cele două mâini. Te poți descurca doar cu una. Dar nu optim.

Schimbarea perspectivei implică o relocare simbolică. Cine e ”prins” cu poxipol în proprii săi papuci (rigid atașat de perspectiva personală), nu cred că se poate reloca. Ar putea învăța, fără îndoială. Dacă învață, ar putea adânci comunicarea intimă cu o altă persoană semnificativă. Nu înseamnă că nu e capabil empatic. Una e să simți, o alta să comunici empatic. Cei mai mulți suntem empatici pe un nivel visceral. Pentru originalitate, am botezat-o empatia de ordinul unu. Observi (sau citești) de suferința cuiva și aproape că o simți (mai mult sau mai putin intens depinde de asemănări) înlăuntrul tău. Empatia de ordin doi (cognitivă) e să transmiți un mesaj din care un altul să înțeleagă că ești alături de el. Iată o trăsătură principală.

Empatia e atunci când ești alături (psihologic) de un altul. E ca și cum stai în papucii lui (sandale?). Comunicarea empatică e atunci când celălalt înțelege că ești alături de el. Implicit, vei lăsa deoparte, în acele momente, ceea ce te preocupă. Ești prezentă pentru acea persoană.

Tocmai, de aceea, m-am decis să introduc un modul de abilitare empatică în cursul ACT din toamnă.