”Mă enervează”, ”Mă face fericită”, ”Mă supără”, ”Mă face să mă simt prost”, ”Mă liniștește”, ”M-a ținut pâna seara târziu”, ”M-a luat cu ea în ședință” sau ”M-a făcut să aștept”. Cine? El ori ea. O altă persoană îți produce stări emoționale și mentale. Cu alte cuvinte, tu crezi că are control asupra ta.
De obicei oamenii se exprimă atribuind putere psihologică altor oameni. Ei identifică o cauză pentru stările lor în puterea de influență a celorlalți. Odată ce a fost detectată, un altul devine implicit răspunzător pentru ceea ce face asupra ta. De fapt, oamenii vrăjesc relațiile dintre ei.
Tu nu poți produce în altcineva o experiență emoțională. Și nici nu poți controla experiența subiectivă a altei persoane. Te poți gândi la omniprezenta solicitare ”nu mai plânge” din partea părintelui adresată copilului. Sau la fel de omniprezenta cerere ”nu te îngrijora”. Simți îngrijorare, iar partenerul îți cere să nu te îngrijorezi. Cum adică să nu te îngrijorezi? Să negi ceea ce simti? Da, e mai firesc să accepți ceea ce simți, adică să lași experiența să fie parte din tine (vs. să fie întreg sinele). Nu neapărat să te și comporți îmboldită de ea.
Tu poți emite sunete, face unele gesturi sau avea o anume expresie facială. Un altul traduce semnalele generate de tine. Inlăuntrul său se produce experiența emoțională. (cum? uite aici). Creierul său generează gânduri și emoții în prezența unor stimuli ambientali dintre care unii funcționează discriminativ, cum ar fi, o privire încruntată a șefei care evocă teamă înlăuntrul tău. Dar nu șefa te sperie. Între ea, parte din context, și reacția ta, te afli tu, influențată de imaginea ta, valorile personale, istoria ta de viață și predispozițiile tale biologice. Inlăuntrul tău se produce emoția fricii. În ochii amantului ei, dânsa poate părea chiar o femeie sexi cu acea mimică încruntată. Iar în ochii terapeutului ei, o femeie în stres emoțional date fiind atribuțiile de la serviciu și relația ostilă cu soțul ei.
Asta nu te scapă de propria contribuție. Cine a emis acele sunete si gesturi? Tu. Deși ești parte din contextul fizic, ai o răspundere pentru ceea ce ai comunicat. Oricum, e diferit de ceea ce crede un altul. Că tu ești răspunzătoare pentru ceea ce simte el. Tu ești responsabilă pentru mesajul comunicat. Nu pentru experiența privată (subiectivă/internă) a altei persoane, de care ea este responsabilă.
De aceea, un mesaj de tipul ”mă faci să sufăr” devine o magie. Provine din tendința umană de a vrăji realitatea, mai specific, o altă persoană. Adică, îi atribui puteri magice, detectând (eronat) ca fiind cauza pentru propria experiență subiectivă. Cedezi din propria putere psihologică. Tu crezi că un altul e cauza, dar cauza se află în tine. Un altul, prin anumite gesturi, expresii sau cuvinte reprezintă un stimul (discriminativ) din context. Unde se produce reacția la el? In tine, insă dacă te deposedezi de puterea psihologică, atribuind-o altuia, atunci în baza a ce mai exerciți influență asupra ta? Ai ajuns să depinzi de celălalt, adică ai încetat să te exprimi ca o ființă conștientă și autonomă ce te afli de facto.
Pe limba psihologică, se cheamă că e problemă cu orientarea sursei de control (locus of control – LOC). Orientarea poate fi în exterior sau în interiorul tău. Dacă tu crezi că ai control pe ceea ce se petrece, psihologii numesc asta locus intern de control. (terapeuții se chinuie din răsputeri să crească asta în clienții lor; hihi!). Dacă crezi că nu, devine locus extern de control. Merită să reții că acest LOC e un continuum. Nimeni nu are sută la sută un locus intern sau extern. Cei mai multi manifestă LOC undeva la mijlocului acestui continuum.
Acuma, dacă aplici conceptul experienței subiective, vei înțelege că persoana care emite declarațiile de mai sus proiectează LOC-ul în altă persoană (în exterior). Această persoană nu poate intra în capul tău ca să-ți producă sau să schimbe felul în care simți ceea ce simți. Nu vei crede că există vreun temei real pentru proiecția LOC în altul decât dacă ești nițel plecată cu sorcova in cazul in care n-ai patru anișori. De aceea e un tip de gândire (și comunicare) irațională.
Pe lângă asta, mai poate oferi un beneficiu psihologic. Dacă un altul e cauza, prin urmare vinovat în ochii tăi (poate și în ai lui), tu poți fi scuzată de propria răspundere. Din moment ce un altul ți-a făcut pocinogul sufletesc, tu ești o victimă inocentă, iar celălalt un agresor insensibil care s-ar fi putut abține. Celălalt merită să fie pedepsit. Și asta se simte tare bine, pentru că te crezi îndreptățită, după cum știi.
E un joc de evitarea responsabilității (in plan psihologic) ce dovedește imaturitate emoțională. Nimeni nu e răspunzător pentru ceea ce gândește, iși amintește, simte și poftește o altă persoană. Cu excepția persoanei care trăiește toate astea. Și nici măcar ea pe de-a întregul dacă privim din perspectiva sinelui conștient.
Ideea asta nu te invită la neasumarea contribuției tale limitate. Oamenii se influențează unii pe alții în relațiile lor, iar cuvintele pot răni. Insă nu ele în sine. Ci prin ceea ce ele reprezintă pentru fiecare în propriul for lăuntric. Repet, e totuși diferit de a crede că un altul îți produce stări emoționale. Sau că tu poți produce emoții și gânduri în alt om.
Tu nu poți opri nici măcar gândurile tale, iar suflul doar pentru un scurt timp. În fața unui alt om, chiar și pui de om, ești aproape la fel de neputincioasă precum ești în relație cu propriile gânduri. Zic (de fapt scriu) ”aproape”, fiindcă poți crede că exerciți influență asupra ta (nu control!), dar și asupra unor situații și oameni. Ceea ce face bine la sănătate.