Cine crește ritmul mersului s-ar putea să aibă o viață lungă și sănătoasă. Așa ne sugerează un studiu derulat de cercetătorii de la Universitatea din Sidney și publicat azi noapte în British Journal of Sport Medicine.
Presupun că ești un cititor conștient de importanța mersului zilnic. Are o strănsă legătură cu fitness-ul cardiorespirator, considerat ca semn clinic vital pentru clasificarea riscurilor de mortalitate din toate cauzele. Forța musculară e un altul; precizez, forța, nu masa.
Sper că depui efortul de a face câte zece mii de pași zilnic dacă alte sporturi nu servești. Dar nu orice mers e terapeutic. Mersul sportiv sau în ritm vioi e asociat cu beneficiile vizavi de sănătate. Nu doar că elimină stresurile și depresia (voi reveni), dar reduce și riscul de mortalitate. Mersul sprinten înseamnă terapie fizică preventivă gratuită. Să vezi și de ce, adică unele dovezi empirice.
Conform cu studiul de mai sus, mersul la un ritm mediu e asociat cu reducerea riscului de mortalitate cu 20 de procente comparativ cu mersul la un ritm lent. Mai mult, mersul sprinten (sau sportiv) e asociat cu o reducere de 24 procente. Rezultate aproape similare au fost obținute pentru boli cardiovasculare.
Iar efectele protective ale mersului alert (sau măcar cu ritm mediu) sunt mai accentuate pentru grupele de vârstă înaintată. Mergătorii de peste 60 de ani beneficiază de 46 procente reducerea riscului de moarte din cauze cardiovasculare, iar mergătorii sprinteni obțin o reducere (nu doar la transportul public) de 53 procente reducere. Ce înseamnă mergători sprinteni? Sunt aceia care merg cu viteze între 5 și 7 km pe oră, dar depinde și de condiția fizică a fiecăruia. Un indiciu alternativ e să mergi la o viteză care îți accelează respirația sau, după o perioadă, începi să transpiri.
Dar la ce folos dacă în campaniile publice pentru sănătate nu apar îndrumări bazate pe date empirice? Campanii la noi?! Poate pe bloguri de acest gen.
Ce poate fi mai simplu decât să îți cumperi o pereche de pantofi sport și să parcurgi zilnic măcar câte o oră la picior? Ce fac, în schimb, mulți dintre moșnegii și babornițele noastre? Iau autobuzul, mai ales, că e plătit de primărie. Dar ce fac adulții de vârstă mijlocie? Merg cu mașina personală, că nici taxe nu mai sunt pentru înmatriculare și poluare (deocamdată, muhaha!). Da, avem un Stat, dar și primării, care susțin din plin mișcarea fizică… și un mediu sănătos pe bază de poluare și ambuteiaje.
Sau, ies în parc la plimbare și se leagănă de pe un picior pe altul mai ceva ca rațele din Parcul Tineretului. Asta, când nu stau întinși pe bănci sau iarbă precum elefanții de mare pe o plajă însorită. Se pare că la mergătorii în pas leneș, riscul cardiovascular e mai mare comparativ cu mergătorii sprinteni, după cum ne informează un studiu publicat în European Heart Journal (2017). Apare atât la femei, cât și la bărbați și nu poate fi explicat de variabile ca indexul masei corporale, câte ore petrece la televizor (pe Antena3?), dietă și fumat.
În cabinet, rareori mai scapă oamenii de insistența mea vizavi de sport și mișcare fizică. Apelez la un arsenal de tehnici motivaționale și strategii comportamentale ca să-i orientez și să-i încurajez în activități sportive. La început pare complicat, dar ei descoperă treptat, cu condiția să exerseze regulat, plăcerea mișcării fizice. Descoperă cu uimire via experiență cum corpul e sursa legală și gratuită pentru droguri recreaționale. Nu și pentru tine? Hm, e mai probabil să te fi antrenat greșit și, în efect, experiența exercițiului fizic să-ți fi lăsat un gust amar ori să nu fi prins rădăcini. Are, de obicei, legătură cu așteptările și scopurile nerealiste sau nerespectarea unor principii de știința sportului, de unde probabil, un antrenament finalizat cu dureri intense sau cu abandon, reluări și iarăși abandon.
Observă, te rog, că revin periodic la tema exercițiului fizic. Te asigur că voi face asta în continuare ca să amintesc de alte studii care susțin beneficiile psihologice ale terapiei fizice. Din această perspectivă, terapeutul poate juca și rolul de antrenor sportiv. E adevărat, nu e unul care urlă și strigă agitându-se bezmetic. Acești oameni nu sunt antrenori, ci dihănii ale nopții care abuzează de autoritatea lor. Știm că urletul și tonul înalt sunt etalări non-verbale de dominație, la care mai adaugăm critici manipulative și avem tabloul complet. Și sunt mulți, nu doar în domeniul sportului. Nu întâmplător antrenez oameni ca să se descurce cu astfel de abuzatori. Dar am dat în altă discuție.
Revenind, întreb într-o doară, care să fie concluzia acestui articol? Când mergi, mergi sprinten.