Oamenii apreciază sinceritatea. Până când le spui adevărul (da, al tău, propriu sau aşa cum percepi tu un eveniment, vremea de afară sau din casă, atmosfera de la serviciu, gestul sau expresia cuiva). Răniţi fiind, te pedepsesc, făcând cale întoarsă de la sinceritate. Aceştia caută sinceritate până la adevărul exprimat cu sinceritate (aproape un pleonasm). Durerea emoţională devine intolerabilă, iar sinceritatea mitocănie sau insensbilitate. În unele cazuri, chiar ai de-a face cu aşa ceva.
Poţi exprima un adevăr în nuanţe delicate. Nu brutale. Însă, ceea ce tu declari drept adevăr, sincer fiind în declaraţia ta, are inevitabil o notă de brutalitate. Vrând-nevrând, vei tăia în carnea vie a nevoii profunde de acceptare a celuilalt. Cu cât nevoia e mai profundă cu atât tăietura va fi mai adâncă şi dureroasă.
Sinceritatea e un cuţit cu două tăişuri. Cu unul din tăişuri poţi tăia în carnea minciunii şi prefăcătoriei până la oasele adevărului. Pe cealaltă parte, îţi vei tăia craca de sub picioare. Adevărul, mon cher, doare. Celălalt poate riposta, dacă nu e cumva ghidat de propria valoarea a sincerităţii, dar şi de încrederea în judecata ta (ştie că nu vrei să-l răneşti, tu fiind o persoană atentă). Cu dânsul poţi răni, pe de-o parte, iar pe de alta, poţi aprofunda autenticitatea. Te arăţi aşa cum eşti şi comunici altuia ceea ce crezi despre ea sau el. Cum îi pică altuia e altă poveste. Totuşi, în sinceritatea manifestărilor tale, poţi introduce o notă de delicateţe? Sau blândeţe? Nu înseamnă să schimbi adevărul (tău), ci modul în care transmiţi adevărul. Oricum există riscul ca mesajul tău sincer să fie perceput ca fiind brutal. Dar tu poţi diminua acest risc când creezi un mesaj ce ţine cont de felul în care crezi că va fi perceput de un altul. Prin unele cercuri se mai cheama empatie (iar prin altele, teoria minţii).
Poţi fi sadică în sinceritatea ta. Dar şi delicată, dacă nu eşti zărghită născută sub semnul lui Marte (îi salutăm pe amatorii de horoscoape) sau cu niveluri mari de testosteron revărsate într-o cultură duşmănoasă. Cuvintele tale pot fi încărcate de bunătate sau atenţie fără a renunţa la valoarea sincerităţii. Nu o compromiţi, ci adaugi la ea grija pentru un altul. Un medic dentist nu taie în carne vie fără un anestezic. Chiar şi aşa, după cum ştii, tot o să te doară.
Valoarea sincerităţii manifestată, după cum spuneam, poate tăia în carnea emoţională. Corpul tău, în care a fost introdus cuţitul sincerităţii, reacţionează. O rană emoţională doare ca orice rană. Fie te deprimi, fie te înfurii. Între aceste largi registre emoţionale se va înscrie răspunsul tău automat. E reacţia emoţională ce se naşte în tine spontan. Cel care e preţuieşte sinceritatea îşi va asuma confruntarea cu asemenea reacţii din partea altuia. În urma lor, urmează riposta sau retragerea. Celălalt va adopta fie o atitudine ofensivă, fie una defensivă. Mai rar, să-şi păstreze cumpătul şi să reflecteze, zicându-şi „O fi, oare, un sâmbure de adevăr aici?”. De obicei, nu există un sâmbure, pentru că celălalt e în mod cert căţărat într-un cireş. Iară profesia de psiholog te ajută înzecit la escamotarea adevărului. Apelând la teorii psihologice (unele inepte!), poţi cu uşurinţă manipula un altul înspre un film în care dânsul e un actor inconştient într-un film propus pentru zmeurică. Bineînţeles, dumneata eşti într-un film de Oscar.
De aceea, impresia mea e că oamenii preferă mascarada. Mai ales, în această ţară, unde cumetriile şi nepotismele sunt la modă (gândirea tribală). Într-o lume în care oamenii nu trăiesc ghidaţi de valori, mascarada şi ipocrizia te pot ţine departe de riscuri emoţionale şi de confruntarea cu adevărul gol-goluţ precum în parabola cu împăratul gol. Deşi, odată, masca dată deoparte, poţi fi mitocan (sau ghiolban?), deoarece nu ai exerciţiul comunicării empatice, dar sincere. Nici măcar faţă de tine, în intimitatea ta. (nu tu, să ne înţelegem, persoanele de faţă sunt excluse).
Eu, unul, nu văd cum poţi ajunge la un altul, dacă nu eşti sincer. Dar nici să te manifeşti cu o sinceritate sadică. Nu cred că sadismul e sinceritate. Iară sinceritatea lipsită de empatie seamănă a psihopatie.
Sinceritatea, ca valoare, se află dincolo de planul psihologic. E un fel de călăuză, care te ţine departe de drumurile încurcate ale minciunii şi ipocriziei, ţinându-te pe calea adevărului. Dar de una singură, pare a fi o călăuză brutală.