Psihoterapia, indiferent de orientarea teoretică, caută să modifice tipare de gânduri și comportamente (de dragul distincției, consilierea psihologică ajută la rezolvarea de probleme specifice sau punctuale). Însă cum fiecare terapie face acest lucru diferă dramatic de la una la alta. De reținut că în prezent cei mai mulți terapeuți apelează la un mix de intervenții în funcție de particularitățile cazului. Se mai cheamă abordare eclectică.
Dacă am locui într-o țară ceva mai puțin strâmbă, un student absolvent de psihologie s-ar putea forma într-o terapie cognitiv-comportamentală (CBT) în vreo două-trei zile. Nu în sute de ore. Pe cuvânt, nefiind o limbă străină, nu e necesar mai mult. Ca să deprindă un minim de tehnică și câteva principii de psihologie ce susțin intervențiile sunt suficiente câteva zile. Ba chiar, fiind autodidact, se poate descurca și singur cu ajutorul unui manual de calitate. Apoi, urmează practica deliberată, după cum ne zice o vorbă nemțească: Übung macht den Meister. Evident că lucrurile nu stau așa, fiind mult mai complicate și formalizate, deoarece, după cum e vorba, interesul poartă fesul.
Există o industrie a formărilor pentru psihologi de mare valoare… pecuniară, nu altceva. Într-adevăr, formările în psihoterapie sunt exagerate ca timp și costuri. A, și aproape de prisos! Știu, primesc blesteme cu duiumul. Au trecut deja șase ani de când am scris aici despre mitul expertizei din psihoterapie. Sigur că nu lipsesc justificările promovate de, ghici cine? De cei mai harnici formatori și discipoli. Îți trebuie, amice, zeci de ore de analiză personală după care să lucrezi cu supervizare alte sute de ore. Ai nevoie să crești psihologic, să devii o ființă conștientă și generoasă, gata să emane compasiune budistă ori creștinească prin toți porii.
Am amintit de CBT având în minte lista din postul anterior. Puteam aminti de oricare alta, cum ar fi schema focused cognitive therapy promovată de tipul acela, Jeffrey Young. Cele mai multe dintre tratamentele validate științific sunt de orientare cognitiv-comportamentală. Funcționează cu un agent activ (metoda) la fel cum nurofenul acționează via un agent activ – ibuprofenul. Evident, nu înseamnă că altele nu au efect… probabil efect placebo, selbstverständlich! (A, schema therapy, deși de orientare cognitivă, are dovezi modeste doar pentru BPD).
După cum știe orice student care n-a trecut prin cursul de metodologie ca gâsca prin apă, orice metodă (intervenție) e derivată dintr-o teorie psihologică. Este dânsa, teoria, științifică? Presupune ca, la rândul ei, să fi trecut prin filtrul demersului științific. Adică a fost probată prin multiple cercetări empirice sistematice. Avem o coerență între teorie și metodă, ultima se sprijină pe prima. Teoria asigură conceptualizarea unui caz, iar metoda e lucrul în sine asupra cazului.
Din asta e la mintea cucoșului să realizăm că o teorie non-științifică egal ficțiune asigură o conceptualizare complet sonoluminiscentă a cazului. De multe ori, o astfel de ficțiune își are sursa într-o revelație (sau mai multe) din creierul extaziat al cuiva și a rămas la acest nivel împărtășit doar de apropiații și acoliții fondatorului, posesorul de creier extaziat.
Cele mai multe psihoterapii, chiar și cele cu largă răspândire, sunt din această varietate. Sunt testate ”științific” doar de asociați și prieteni direct interesați, chiar dacă unele presupun formări certificate de foruri profesionale.
O formare cu certificare și atestare NU reprezintă o garanție pentru fundamentul științific.
Dar simt că mă repet și nu-mi place. Prin alte articole din blog am tot comentat pe aceste topici. Să închei, totuși, într-o lumină pozitivă. Oricare psihoterapie, validată sau nu, presupune o relație, relativ apropiată, între doi oameni. Tonul face muzica, având în minte teoria factorilor comuni. Totuși, nu cumva trebuie să cunoști și ceva muzică? Adică niște știința psihologiei. Eh, cine mai are nevoie de știință când are magie?!