Singurătatea pare uneori o dihanie înfiorătoare. Știu persoane care se feresc de ea cu orice preț. Chiar așa, cu orice preț. Cum vine asta?
Răspunsul scurt e că singurătatea este un echivalent simbolic al morții. Din perspectivă evoluționistă, teama de singurătate e justificată prin consecința ei. Dacă nu ești parte din grup, atunci urmează să ajungi o delicioasă cină pentru prădători. Din belșug, în acele vremuri când moartea era un fleac de zi cu zi.
Evident că vei face tot ce poți ca să te ferești de singurătate. Și mulți oameni aleg acele opțiuni de viață ce-i împovărează sufletește până la a-și deteriora sănătatea, suportând cu masochism acea infernală relație de cuplu, de prietenie sau de serviciu.
Răspunsul lung și existențial e că singurătatea ne aduce în conștiință propriul sine și problema existențială ”Cine sunt Eu?”. Vine cu trenuri de gânduri, emoții, dorințe și fantezii. Ce poți face cu toate astea? Te îmbarci în călătoria cu trenul? Singurătatea îți oferă un bilet.
Singurătatea e despre intimitatea cu tine sau sinele pe care, poate, nu-l cunoști. Nu ai avut timp să-l cunoști, să-l descoperi, să-l conștientizezi. Nu ai avut timp (sau nu ți-ai făcut?) să reflectezi asupra existenței, asupra unei filosofii de viață, unor scopuri și direcții de viață. Timpul ți-a fost ocupat (sau furat?) de un altul, de alte persoane și de multe, multe treburi de făcut.
Singurătatea e grea, da. Îndeosebi pentru aceia dintre noi care nu și-au cultivat (și evită) o relație intimă cu propriul sine. Când n-o ai, te ferești. Cine ar vrea să se expună? Într-o relație romantică te poți ascunde cel mai bine. Deși tot aici apare prilejul. Intimitatea implică să te arăți vulnerabil. Fără cunoașterea acestui sine, cum poți ajunge să cunoști un altul? Sau, cum să te descurci cu propria existența? Cu sensul ei și sentimentul de împlinire?
Asta e o problemă existențială. Dacă ieși din agitația lumii, din marasmul nevoilor inventate de alții, din amorsarea perpetuă a reclamelor, din comparațiile negative interminabile și nemulțumitoare, atunci te poți orienta asupra ta și descoperi. Deoarece ești singur, te afli pe tine, distinct psihologic de alții și, totuși, similar.
Apoi, te poți observa și în relații. Ești mai atent la experiența ta în apropierea celui drag, la cum simți cu pielea, cu toate organele de simț, la ce-ți spune Mintea, la ce ai nevoie și vrei cu adevărat, la ce vine dinlăuntru și nu de la alții. Observi, descrii experiența, faci distincții, schimbi perspectiva, te prelucrezi ca un diamant. Singur, dar și cu alții. Cu alții, dar și singur.
Așa îți cultivi calitatea autentică a ființei tale. Așa ajungi la pacea cu tine, însuți. Orice vine te poate tulbura în continuare. Ba chiar te atinge adânc, dar trece mai ușor ca înainte. Ești deschis experienței. Calitatea ei, dacă nu te agăți, e trecerea ca un val, ca o undă.
Mulți dintre noi, care se feresc de singurătate, ocolesc, de fapt, moartea sau nimicul. Să fie o formă de lașitate? De unde și curajul. Da, curajul de a înfrunta singurătatea, de a renunța la o relație toxică, la un parteneriat abuziv, de a te separa de un serviciu inuman. Oricum, există alte grupuri, relații și contexte de viață. Multe alte experiențe de relație poți pune în loc. Deoarece, renunți la una și, implicit, faci loc alteia. Doar că mintea rămâne fixată pe frica de singurătate și ocolirea ei. De fapt, a dihaniei ce pândește să te sfâșie. Asta e perspectiva ancestrală aflată în inconștient. Pentru că, singur înseamnă mort, scriam mai sus. Uite cum meditația asupra morții înseamnă o meditație asupra singurătății (sau invers?). Dacă nu mai ești singur(ă), rămâi în viață, te convinge Mintea.
Dar, nu cumva ai murit mai demult în acea relație, în acel context de viață? Mortul-viu din relație. Da, mulți oameni așa trăiesc. Dar alți oameni (poate mai puțini) se trezesc la viață. După ce mor simbolic, după ce se deschid experienței de singurătate și o acceptă și descoperă că nu pot muri din asta, cel puțin în lumea noastră civilizată. Apoi se trezesc, dacă vrei, și își recapătă viața. Au acceptat (măcar o tolerează) singurătatea și încep să trăiască.