Azi dimineața, apăru la mine în dormitor un demon pus pe șotii. Nici nu apuc să mă dezmeticesc că îmi propune următoarea afacere. ”Primești zece mii de euro lunar, dacă treci din nou prin școală 12 ani plus alți 6 de universitate”.
”Nu, mulțumesc, domnu Demon! Încercați, vă rog, la altcineva. Vă dau și un sfat. Poate merge la oameni cu aspirații de preamărire prin funcții publice la stat… degeaba pe bani mulți.” În amitirile mele, școala nu-i decât o lungă perioadă de caznă și chin. (Alo, poftim? Să fac o terapie pentru psiho-traumă?).
Zilele astea se petrece ”carnavalul” testelor PISA. Lumea educației cu părinți și profesori laolaltă e e în culmea fericirii. Ne lăudăm cu unul dintre cele mai grozave sisteme de educație din Uniunea Europeană. Rezultatele acestor teste de două parale (nici măcar reprezentative după cum ne asigură ”experții” în științe sociale) ne arată, din nou, culmea performanței din școală. Însă, culmea e doar dacă privim invers, cu susu-n jos. E un simptom, după mine, al corupției profunde, cu rădăcini adânci și în sistemul de învățământ (nu doar al administrației publice).
Analfabetismul funcțional e la 44% și 47%, potrivit acestor teste. Aproape unul din doi elevi nu știe ce să facă cu noțiunile din științe, matematici și abilitățile de citire și înțelegerea textului, pe care le obține (dacă le obține) în școală. ”De ce i-ar interesa aceste noțiuni?”, mă întreabă cineva. Nu să le aibă în memorie unde entropia e la ea acasă. Memorezi ieri pentru examenul de azi și peste două zile, maxim o săptămână ai uitat tot. Aceasta nu e învățătură, ci memorizare.
Majoritatea dintre noi (că doar nu dintre viermi inelați) poate citi următoarea propoziție:
”Corelația nu demonstrează cauzalitatea”.
Câți din ”majoritate” sunt apți s-o priceapă? Cine, în principal, ar trebui s-o cunoască?
În psihologie (cel puțin) acea propoziție are o greutate enormă. Îți poate pica greu pe spinare dacă vrei s-o iei cu tine. E comparabilă (de mine, desigur) cu legea a doua din termodinamică. E un exemplu din acea cunoașterea funcțională (cu funcția de a-ți servi unor probleme și situații concrete). Ajută studentul să producă magie, nu să creadă în magie. El poate crede, de exemplu, în iluzia diplomei obținută la ”fără frecvență” într-o școală academică de multe parale (facultățile private sunt pline ochi, gene și mustăți de astfel de studenți). Diploma obținută pe bază de nimic nu poate crește nimic. Nu poate avea un efect magic asupra inteligenței. Dar cu siguranță are un oarecare efect asupra reputației.
Mă bântuie neliniștea că analfabetismul funcțional e un fenomen valabil și la nivel academic. Unele facultăți pot fi absolvite de analfabeți funcționali în acea specialitate. Spre exemplu, la psihologie dacă studentul nu știe să facă o predicție vizavi de comportamentul unei persoane într-o situație specifică, cum se cheamă asta? Evident că nu deține cunoaștere funcțională. La ce-i folosește definiția personalității dacă nu știe să lucreze cu ea vizavi de alți oameni? Sau, nu știe să ofere explicații alternative vizavi de acțiunea cuiva și nu are în vedere cauzalitatea multiplă, fiind fixat în preconcepții și teorii personale.
Per ansamblu, școala noastră pare făcută în scopul determinării elevului de a lua note la ieșitul la tablă, la examene, teze, lucrări. Nimic altceva. Să formeze caractere? Să-i ajute să colaboreze, să lucreze în echipe? Să respecte reguli și proceduri? Să întărească auto-controlul și disciplina? Să-i ajute să gândească cu mințile lor? Să se exprime oral și scris cu coerență și claritate?
E predată pe undeva coerența exprimării sau problematizarea? Există profesori cu minți înțepenite pentru care important nu este să ai încredere că poți învăța, să știi cum să cauți informația necesară, să cunoști metode de studiu, să faci documentare, să judeci corect o problemă și să formulezi soluții testabile. Important este ”știuletele”, ptiu, ”știutul”. Ei tot cu porumbul la hectar
Școala de la noi pare mai degrabă făcută să schimonosească copiii. Tind să exagerez. Nu orice școală și oricare profesor, ai înțeles. Metodele preferate de pedagogie par să fie autoritarismul și disciplina tiranică alternativ cu indisciplina și un lasă-mă să te las, sadismul tocitului pe burtă, beșteleala și sancționarea neștiutului și greșelilor, etichetarea negativă a elevilor cu dificultăți de învățare și excluziunea celor cu nevoi speciale, comparațiile negative și încurajarea competiției nesănătoase. A, să nu uităm! Lucrul cu elitele. Toți profesorii visează la olimpici că treaba asta le coafează frumos CV-ul.
Școala nu-i o cameră de tortură, ci un loc special, poate chiar magic, unde înveți lucruri de folos (nu de folos la obținerea de calificative/note bune) împreună cu alți omuleți interesanți. După minte mea, dacă nu așa stau lucrurile, atunci școala noastră oferă aproape nimic. O putem declara nulă și ocoli dacă e posibil. Cred că acelui părinte conștient de această tristă realitate trebuie să-i vină tare dificil să-și convingă copilul să meargă la ore și să-și facă temele. Dacă școala ar fi ca un loc magic, îți imaginezi ce de uimire și exuberanță ar produce în elevii ei?