Într-o viziune tradițională, psihologia se ocupă de ceasuri. Se concentrează pe individ și mecanismele lui psihice. Se poate întâmpla ca vreun mecanism, din acesta psihic, să se strice așa cum se mai întâmplă cu câte un ceas. Dacă apare un defect interior, insul funcționează anapoda ori, în varianta ușoară, sub-optim. Se vede cu ochiul liber că această viziune tradițională e mecanicistă. Oare psihologii tradiționaliști cunosc ceasornicărie?
În consecință, intervențiile se concentrează pe cauzele/defectele psihice dinlăuntrul persoanei în strădania de înlăturare a lor ca dânsa să funcționeze sănătos ori optim. Metaforic, dacă repari suflețelul dinlăuntrul ceasului, te poți aștepta ca ceasul să arate ora corectă. Spre deosebire, în viziunea modernă, intervențiile sunt orientate pe două direcții: atât spre contextul particular al persoanei (sau grupului), cât și spre funcționarea ei psihologică (în baza unor teorii științifice, cum ar fi, învățarea social-cognitivă).
Să facem un exercițiu. Imaginează-ți că ești un ceas, multă vreme purtat la mână și îngrijit, dar într-o bună zi, pe neașteptate, purtătorul tău te aruncă într-un sertar la întuneric, aer uscat și rece (context). Urmează să poarte unul mult mai scump. Te simți extraordinar, așa-i? E cel puțin o experiență frustrantă (lumea lăuntrică). Merită să consulți un terapeut. Modern, nu tradiționalist.
Această viziune tradițională ne îndreaptă pașii gândirii spre… ? Capcana raționamentului circular. De exemplu, dacă persoana se teme că are o boală și merge des la medic, atunci psihologul poate crede că are ipohondrie. Da, ne încredințează meseriașul, are un defect psihic, adică ipohondrie. Iată demonstrația:
- ”De ce este ea preocupată cu temeri iraționale că are o boală?
- Deoarece are ipohondrie.
- De unde știi că are ipohondrie?
- Deoarece, e preocupată de temeri iraționale că are o boală.”
Bineînțeles că nu ne explică nimic prin această etichetă medicală. Naming is not explaining repet aici în mod obsesiv. E doar un raționament circular (o tautologie), ce cu ușurință e derivat din ceea ce numim crezând că reușim să explicăm comportamentul. Îndeosebi psihologia clinică și psihiatria predispun la astfel de raționamente eronate. Să-ți mai ofer câteva exemple.
”Oamenii care îi lovesc pe alții sunt agresivi. De aceea, oamenii care sunt agresivi lovesc alți oameni.”
”Bărbații care se gândesc la sex aproape zilnic sunt obsedați sexual. De aceea, bărbații care sunt obsedați sexual se gândesc la sex aproape zilnic.”
”Femeile care verifică mobilul bărbaților sunt extrem de geloase. De aceea, femeile extrem de geloase verifică mobilul bărbaților.
Pot continua cu exemplele până mâine. Raționamentele circulare sunt imposibil de falsificat. Nu lasă posibilități de infirmare a lor. Evident, nu au legătură cu știința.
Ca să ocolim capcana circulară, trebuie să ne oprim din gândire și să luăm o gură de cafea (sau de aer proaspăt… poluat). Ne orientăm către explicații alternative. Probabil că individul care se comportă violent are un deficit de autocontrol pe impulsul agresivității; interpretează ca nedreaptă situația socială în care se află; caută să obțină atenția publică; simte o puternică neliniște în fața unei amenințări incerte; se află într-o situație critică ce-i pune în pericol viața sau reputația; are adicție la cocaină sau alcool.
Ca să complicăm și mai tare, explicația poate fi, uneori, exact pe dos. Există și oameni cu potențial ostil care pot manifesta compasiune și sunt gata să sară în ajutorul altor oameni. Compasiunea și agresivitatea nu se exclud una pe alta. Și poate fi exact același individ care, în funcție de împrejurări, se manifestă agresiv ori cu compasiune.
În știința psihologică, comportamentele sunt considerate în funcție de circumstanțe și, adesea, explicate prin apelul la factori ce țin de situația particulară. Bărbații care se gândesc aproape zilnic la sex nu sunt musai obsedați sexual. Sunt mai degrabă bărbați echipați (biologic) evoluționist în scopul reproducerii. Ei sunt supuși unei presiuni aproape constante, de care nu sunt conștienți, de a trece la acțiuni de curtare. Iar apetitul sexual poate fi cu ușurință stimulat într-un oraș mare sau organizație cu zeci de femei atractive pe bază de genetică, stil vestimentar și industrie cosmetică.
Da, e complicat în psihologie. Relațiile cauzale nu prea sunt directe și nici evidente. Devine un meșteșug în sine pentru cercetători să discearnă relații cauzale care, cel mai adesea, prin natura lor sunt asociative (sau corelaționale). Însă, corelația nu dovedește cauzalitatea. Și ne întâlnim cu o altă mare confuzie. Când corelația devine cauzalitate. Stă la baza gândirii superstițioase.