Acest articol este scris pentru cei care cred in „puterea gandirii pozitive” si care isi inchipuie ca psihologia pozitiva se ocupa cu asa ceva.
Gandirea pozitiva este o topica ce apartine psihologiei de bordura. Nu reprezinta o topica in psihologia stiintifica. Gandirea pozitiva implica tentativa de a crede in enunturi precum „Pe zi ce trece ma simt din ce in ce mai bine” in absenta evidentelor (faptelor) sau chiar contra lor. Daca chiar reusesti sa crezi astfel de enunturi, ai toata stima mea si promit ca, daca organizezi un curs, voi fi unul dintre cei mai constiinciosi participanti.
Cred ca intelegi si tu ca, a incerca sa crezi afirmatii precum „Sunt o persoana minunata” in pofida dovezilor, devine caraghios. Nu mereu poti fi o persoana minunata. O mai dai si tu in bara ori cu mucii in fasole, mai calci in strachini si o sfeclesti, caci nu poti fi intruchiparea perfectiunii (cu exceptia personalitatii narcisice).
Stiu ca sunt unii, care cred ca afirmatiile pozitive reusesc sa le modifice starea afectiva, mai ales daca le combina cu meditatie sau tehnici de imagerie. Draga mea sau dragul meu, starea ta se poate schimba, nu datorita afirmatiilor, ci datorita starii de constienta (mindfulness). Daca adaugi la aceasta stare afirmatii pozitive, probabil iti va amplifica sau nu starea de bine, pe care, oricum, o experimentezi in acele momente. Iar daca esti o persoana mai sceptica din fire sau mai cerebrala, repetitia enunturilor pozitive iti va parea o fabuloasa bazaconie, dupa cum si este.
Se poate intampla sa ai o suferinta psihologica. O persoana draga din familia ta a suferit un accident, ai ramas fara job sau sefa ta profita (fara compensatii) de abilitatile si timpul tau liber. Oare te ajuta enunturile pozitive lipite pe toti peretii sau asezate pe desktop-ul laptop-ului tau? „Am o sanatate excelenta”, iti declari in post-it-ul de pe geamul din baie. Numai ca te simti groaznic. Ai dormit prost, nu te-ai odihnit si urmeaza, din nou, sa dai ochii cu nebuna (sau nebunul) si solicitarile ei imposibile. Nu m-ar mira sa combini tehnica afirmatiilor pozitive cu vreo terapie in care sa afli ca nebuna este, de fapt, maica-ta „deghizata” cu care nu ti-ai incheiat relatia; motiv ca sa investesti sute de euro in sedinte de psihoterapie pe durata unui an sau doi.
Gandirea pozitiva n-o inlocuieste pe cea negativa. Te poti screme oricat, caci nu vei reusi, deoarece creierul tau nu asa functioneaza. Nu te poti abtine sa nu te gandesti la un iepure roz. Nu poti nutri ganduri frumoase in locul celor negative. Chiar daca incerci in mai multe ocazii, fiind o fire ambitioasa, nu faci decat sa suprimi o perioada gandurile negative; vor intra in fundal si vor continua sa ruleze in subteranele mintii. Dupa ce te saturi de ganditul pozitiv, ceea ce se intampla rapid, ele ies din nou la suprafata. („Ce proasta esti!” sau „Nu sunt buna de nimic”).
Mai mult, in cazul unor oameni gandirea negativa (sau pesimista) este o strategie de coping cu anumite provocari. Acestia isi coboara anxietatea prin stabilirea unor asteptari pesimiste vizavi de o situatie. Fapt, ce le permite adaptarea in momentul experientei acelei situatii. Cu alte cuvinte, reusesc, astfel, sa se descurce satisfacator sau excelent.
In concluzie, puterea gandirii pozitive este o fantasmagorie. Repetitia afirmatiilor pozitive este frectie la picior de lemn, cantat la fluierul piciorului, taiat de frunze la caini, este precum apa pe penele de gasca, un impachetat de fum, tras de sireturi ca sa te ridici la verticala, ca numaratul de microbi din buretele de vase, ca o scrisoare adresata lui Mos Craciun, ca autostrazile imposibile din tara asta si mai adauga tu.
Felul in care te confrunti cu gandirea negativa (si autosabotanta) are, in schimb, efecte reale. Iar aici ne intoarcem la un psihoterapeut, destul de neglijat in psihoterapia romaneasca, si anume Albert Ellis, considerat al doilea cel mai influent psihoterapeut al lumii (primul fiind amicul cocainei si inamicul metodei stiintifice, Sigmund Freud). Inainte de intoarcerea la A. Ellis, ne putem opri la Martin Seligman (este viu), unul dintre parintii psihologiei pozitive, care scrie o carte „Learned Optimism” in 2005, in care explica in detaliu o strategie de coping, bazata pe tehnica (disputarea) introdusa de Ellis, pentru cultivarea optimismului. La una din paginile dedicate vietii optimiste (cap. 12), Seligman scrie asa (tot nu-mi plac citatele):
„One of your most effective techniques in disputation will be to search for evidence pointing to the distortions in your catastrophic explanations. Most of the time you will have reality on your side.”