De ce modelul cognitiv e ușor indigest

Modelul cognitiv din terapie (modelul clasic) îmi pare greu de tolerat. Să tot disputăm gânduri automate și iraționale într-un efort continuu de raționalitate și logică e o muncă sisifică. De altfel, ceea ce dă rezultate, arată o serie de cercetări (mi-e lene să le pun aici), nu e de regulă C-ul, ci B-ul din CBT (acronimul la Cognitive – Behavioral Therapy). Adică lucrul cu ”behavior” dar fără a neglija lucrul asupra cogniției, cel puțin nu în sensul unei disputări. Ci în sensul schimbării perspectivei; da, asta ajută de fiecare dată.

Deci, fără a combate sau disputa, deoarece, lupta cu Mintea nu e productivă. E totuna cu a vrea să înotăm contra curentului. Am în minte (ce să vezi!) examinarea și re-evaluarea gândurilor negative și automate, după cum se face în terapia cognitivă. Însă nu putem câștiga, pe termen lung, lupta cu propria Minte, aviz celor care tind să facă analize excesive (când nu ruminează). În privința asta, nimeni nu-i poate întrece pe pasionații de psihanaliză.

”Mintea noastră nu funcționează logic, ci psihologic”, am citit într-o carte meseriașă. Te aștepți de pomană la raționalitate. Rareori o vei întâlni. Oamenii sunt predominant ființe emoționale și iraționale, iar rațiunea servește adesea emoționalitatea chiar și la aceia bine echipați cu gândire critic-rațională. Ele vin împreună dar în această ordine. Mai înainte emoționalitatea, apoi rațiunea ce o servește. De unde și Tiranul sau Dictatorul lăuntric, o metaforă pentru aceia dintre noi terorizați de propria Voce Critică. Rațiunea pare mai degrabă un ideal spre care ne putem ”întinde” ca într-un fel de gimnastică. Uneori, chiar asta înseamnă o terapie psihologică, un fel de ”mind stretching” prin care să ocolim lupta cu Mintea. Nu te vei bate cu ea, deoarece vei pierde pe termen lung. Cum se face? Secret profesional, sîc!

Minunata Minte a creierului e precum un cuțit cu două tăișuri. Dacă nu suntem vigilenți, ne putem cu ușurință tăia… nasul și degetele. Suferim gratuit. Ne poate aduce pagube psihologice și chiar sociale. Ne limitează repertoriul emoțional și cognitiv, ne face insensibili la context și experiență prin reguli rigide, ne deturnează atenția și rațiunea și ne face să persistăm în acțiuni ineficiente. Ne extrage din experiența momentului prezent și ne ține captivi înlăuntrul ei. Așa ne amărăște, ne închide și ne învață să evităm trăiri, gânduri, dorințe, amintiri și, desigur, locuri, persoane și situații de viață din care am putea obține ceea ce ne dorim.

Ca să vezi ironie, aceleași capabilități via conversație (aici e șpilul și se cheamă relational frames theory) ne adaugă noi relații simbolice (pe cele vechi nu le putem șterge) ce pot susține acțiuni/comportamente eficiente sau mai potrivite provocărilor actuale și care ne aduc mai aproape de scopurile valoroase. În alte cuvinte, e un antrenament psihologic de conștientizare și motivare prin care introducem în viața de zi cu zi acele schimbări comportamentale ce ne susțin direcțiile valoroase.