Cea mai frumoasa teorie din toate timpurile

Evolutia organismelor vii (daca sunt moarte, evolutia continua, dar in plan spiritual, dupa unele surse informate) are loc printr-un proces numit selectie naturala. Organismele de pe aceasta planeta (probabil si pe altele) sunt intr-o permanenta “cursa a inarmarilor” (expresia lui Richard Dawkins, un om de stiinta “dat dracului”), sunt angajate intr-o perpetua competitie pentru resurse, teritorii si parteneri sexuali (ceea ce nu exclude cooperarea si altruismul!). Chiar si tu, in acest moment, te afli in aceasta competitie! J)

Aceasta teorie are o incantatoare simplitate si, tocmai de aceea, este frumoasa, intrucat ar putea fi inteleasa si de un copil de 6,7 anisori. Spre uimirea mea, nu este inteleasa complet sau este gresit inteleasa de multi oameni, in pofida nivelului superior de educatie. O astfel de intelegere eronata genereaza intrebari precum: Daca ne tragem din maimute, de ce in prezent exista maimute?; Cum explica selectia naturala originea vietii?; Cum se face ca, desi evolutia este aleatoare, organismele sunt atat de complexe?

Dupa cum stii, teoria a fost elaborata de catre Charles Darwin de-a lungul a aproape 20 de ani. Nu s-a intamplat peste noapte ca urmare a unei epifanii sau “viziuni” mistice. A publicat-o in anul 1859, intr-o carte celebra “Originea speciilor”, dupa ce, cu an in urma, a sustinut o prezentare a ei ( a teoriei) in cadrul Linnean Society  (dupa numele unui naturalist celebru). Ceea ce nu stiu multi oameni este ca aceasta teorie a fost independent sustinuta de un alt naturalist englez, Alfred Wallace. De altfel, prezentarea lucrarii in cadrul Societatii Linnean a fost realizata de ambii.

Publicarea cartii, spre deosebire de prezentarea lucrarii, a starnit nenumarate dezbateri stiintifice si religioase care continua si in vremurile noastre. Cred ca iti poti imagina valtoarea controverselor, dar si ironiilor generate de aceasta teorie intr-o societate dominata de conceptia creationista in privinta originii si evolutiei vietii. Adesea, aceste dezbateri deviau (ca in zilele noastre) catre argumente ad hominem de felul urmator: “Vrei sa spui ca strabunicul tau indepartat a fost o maimuta?”

Primatele (“ordin” in taxonomia clasica in biologie) au aparut in urma cu 60 de milioane de ani care s-au diferentiat de mamifere in urma cu 85 de milioane de ani. Iar maimutele mari s-au desprins din categoria primatelor in urma cu 40 de milioane de ani, evoluand independent, ca noi specii (urangutani, gorile) simultan cu alte specii de maimute. Din linia genetica a primatelor s-au desprins, apoi, cimpanzeii (genul Pan) si hominizi din genul Homo. Probabil, iti amintesti, de la orele de biologie, de Lucy, un hominid (australopithecus aferensis), care a trait in urma cu 3,5 milioane de ani. Dar alte fosile descoperite in Africa sugereaza ca primii hominizi au aparut in urma 4,5 milioane de ani (ardipithecus ramidis). Analize ale acestor fosile sugereaza ca acesti hominizi aveau 1,20 m in inaltime si erau partial bipezi.

Revenind la intrebare, raspunsul este NU. Stramosii nostri din trecutul evolutionist nu erau maimutele de azi, dar erau niste indivizi asemanatori cu maimutele de azi, mai precis, cu cimpanzeii, de care, apropos, suntem diferiti prin doar 4 la suta de material genetic.(patru procente in plus si as fi fost cimpanzeu?!:)))

Selectia naturala nu este intentionata; nu exista un tel pe care sa-l urmareasca, deorece selectia naturala nu este o entitate inteligenta, ci este un proces care se desfasoara spontan din aproape in aproape de-a lungul a sute si mii de generatii.

Selectia naturala este un proces SPONTAN.

O girafa care pofteste, privind cu botul dat pe spate, la frunzele zemoase din copacii inalti, nu determina prin incercari repetate la urmatoarele generatii o alungire a gatului. Mai degraba, girafa ca urmare a unei mosteniri genetice, se intampla sa aibe un gat usor mai lung care-i ofera un mic avantaj in raport cu alte girafe.

Veveritele din povestea mea nu si-au propus o nuanta mai mult ori mai putin Roscovana la blana (R+/R-), astfel incat sa nu fie detectate de uliu, pradatorul natural. De asemenea, in baza aceluiasi principiu, nici nu au halit intr-un ritm alert nuci si ghinde, astfel incat sa determine aparitia unor incisivi puternici (D+). Camuflarea veveritei in situatia de pericol nu a determinat o modificare a nuantei de rosu din blanite (un R-), dupa cum nici rontaiala la viteza de mixer nu a produs incisivi puternici la urmasii lor. Aceasta e o frecventa eroare pe care o fac multi oameni care cred ca inteleg teoria selectiei naturale, iar eu o precizez intentionat ca sa n-o faci la randul tau.

Conceptul cheie este VARIATIA.

 S-a intamplat sa apara o astfel de caracteristica (datorita variatiei genetice sau genetic drift, in jargon) care le-a oferit unora dintre ele un usor avantaj crescandu-le sansele de supravietuire in raport cu celelalate veverite care nu dispun de aceasta caracteristica (de ex: aceea de a consuma cafea J). Acest avantaj exista ca avantaj doar in anumite conditii de mediu (cu cafea in loc hrana? God, help us!J). De exemplu, poate reprezenta un avantaj competitiv deoarece exista ulii care au detectori vizuali slabi la nuanta deschisa a rosului din blanite si simultan, sensibili la nuantele accentuate. Astfel, veveritele cu nuante de R- se feresc mai usor de ulii comparativ cu veveritele cu R+ care vor cadea, frecvent, prada uliilor vorace. Prin urmare, cine crezi ca se reproduce mai des dintre toate aceste veverite?

Exact. Acelea care consuma cafea! (unele veverite sunt mari consumatoare de cafea. Energizate de aceasta bautura reusesc niste performante extraordinare (sprint pe zece metri, catarat la inaltimi ametitoare si rontait la mare viteza) si, astfel, reusesc sa se reproduca mai des comparativ cu cele ne-consumatoare) (kidding)

Selectia naturala opereaza asupra variantilor (caracteristici fizice care variaza) care se intampla (nu le-a fabricat nimeni in vreun laborator astral!) sa existe intr-o populatie data (cauza: mutatii genetice aleatoare). Acesti varianti care se dovedesc avantaje in competitia pentru supravietuire si reproducere intr-un anumit mediu (conditii) sunt pastrate (nu de cineva) si transmise generatiilor urmatoare. Orice trasatura (adaptare, in idiomul biologiei evolutioniste) care ofera un cat de mic avantaj, date fiind anumite conditii de mediu, sunt pastrate la generatiile urmatoare (=selectie cumulativa). De aceea, la final, in exemplificarea noastra, aveam in poiana veverite mici de inaltime, cu blanite rosu deschis si dinti puternici.

Toate organismele difera prin unele caracteristici, astfel incat, chiar daca sunt din aceiasi specie, fiecare individ este unic si fiecare individ dispune, per ansamblu, de avantaje si dezavantaje (adaptari) intr-un anumit mediu specific. Culoarea tenului la semenii nostri din Africa este mai inchisa semnificativ decat a europenilor dintr-un motiv simplu – protectia fata de ultraviolete care “sparg” acidul folic ceea ce duce la rata redusa in spermatogeneza si embriogeneza. Expusi la un mediu insorit (savanele africane), nuanta mai inchisa a pigmentului pielii (datorita melaninei)la unii indivizi, aparuta ca urmare a variatiilor genetice, a oferit o mai buna protectie a celulelor contra razelor ultraviolete.

Intorcandu-ne la Darwin, cand acesta si-a publicat cartea, el nu cunostea mecanismul prin care caracteristicile sunt mostenite la urmasi. Nu stia cum sa-si explice aparitia unor trasaturi identice cu ale parintilor la progeniturile acestora. Care e mecanismul prin care veveritele urmase manifesta aceleasi trasaturi, cum ar fi in exemplul nostru, dinti puternici si nuanta blanitei rosu deschis?

Se credea atunci ca mostenirea (inca nu se stia de gene!) e un fel de amestec al trasaturilor celor doi parinti (the blending theory). De exemplu, daca un parinte e scund si celalalt inalt, atunci urmasul lor va avea o inaltime medie. O teorie care s-a dovedit falsa odata cu descoperirea codului genetic sub forma secventelor de ADN (acidul dezoxiribonucleic). Dar asta s-a intamplat abia in 1953.

La intrebarea lui Darwin (dar nu in varianta cu veverite J) i-a raspuns, printr-o scrisoare un calugar, de la o manastire din Cehia de azi. Gregor Mendel, pe numele lui, a incrucisat mai multe tipuri de mazare si a stabilit dupa mai multe generatii (si ani de cercetare), ceea ce astazi este cunoscut ca “legile ereditatii”. Darwin nu a reusit sa inteleaga semnificatia cercetarilor lui Mendel pentru teoria selectiei naturale.

La inceputul secolului XX, la aproape 40 de ani de la publicarea cartii sale, “legile ereditatii” sau legile mendeliene au fost redescoperite si au devenit bazele stiintei moderne de genetica. Dar nici Mendel, ulterior, numit in semn de omagiu “parintele geneticii moderne”, nu stia de gene. El considera ca transmisia ereditare avea loc prin intermediul factorilor ereditari, fara a sti ce sunt acestia. In acelasi fel unii concetateni folosesc sintagma de informatie genetica (organizarea in anumite secvente a bazelor aminoacide cu numele fancy de codoni) fara sa stie despre ce vorbesc si umple golul de cunoastere cu interventii divine sau supranaturale.

Iar la final, o scurta recapitulare a ideilor cheie din teoria evolutiei prin selectie naturala:

  • Selectia naturala este un proces spontan (nu are SCOP/intentii sau nu este teleologic) care opereaza asupra populatiilor largi de vietati cu efecte la nivel individual;
  • Toate organismele vii variaza in caracteristici;
  • Variatiile organismelor vii sunt ca urmare a mutatiilor genetice accidentale (erori de copiere in procesul de multiplicare a genelor);
  • Caracteristicile/trasaturile/proprietatile tuturor organismelor sunt avantaje/dezavantaje in anumite conditii specifice de mediu aflate in competitia pentru supravietuire si reproducere;
  • Organismele cele mai fit (mai bine adaptate in anumite conditii particulare) au sanse mai mari de supravietuire decat cele prost “echipate”.
  • Sunt “selectate” si “fac saltul” la urmatoarea generatie acele trasaturi (de fapt, genele care programeaza acele trasaturi sau adaptari ) care se dovedesc avantajoase intr-un mediu dat.