Câte trepte de viteză are Viața?

Pentru foarte mulți oameni, cu excepția unor budiști și stoici, Viața pare să funcționeze în două viteze. Prima e că Viața se manifestă sau, în alte cuvinte, un eveniment se întâmplă. Să numim evenimentul X. El poate fi orice. Un țânțar te-a pișcat. Ți s-a dezumflat măseaua, pardon, roata pe Valea Prahovei în mijlocul aglomerației de weekend. Locuiești în București și deodată nu mai ai apă caldă.

Te-ai măritat, ai divorțat, ai rămas insărcinată, te-ai descoperit purtătoare de HPV, ai fost concediată sau promovată sau nu ai luat examenul de licență. Odată ce s-a intamplat ceva, urmează rândul tău.

A doua viteză e că tu reacționezi. Ai un răspuns Y la evenimentul X (sau Y = efectul la cauza = X). Y e atât un răspuns emoțional cât și unul comportamental. Piscată de țânțar faci o erupție insoțită de prurit și te scarpini.

Reacționezi intr-un anume fel la X. Adică râzi, plângi, sari de bucurie sau la beregata dumnealui când nu arunci cu farfurii. Reacția e de cele mai multe ori motivată emoțional. Ele vin aproape împreună, emoția și acțiunea.

De la distanță dacă privești, poți paria toate economiile tale pe faptul că evenimentul X a cauzat reactia Y. Dacă șefa iți critică raportul, te înfurii și arunci la gunoi raportul. Mai târziu, vei povesti cuiva cum șefa te-a înfuriat. (are control asupra ta!).

X = Critica șefei………………… Y = Tu te înfurii și arunci raportul după ce iți blestemi zilele pentru alegerea proastă de a lucra acolo.

Pare că Viața se manifestă (X) și tu reacționezi (Y). Iată cum funcționează Viața. Sau poate nu?

De fapt, Viața funcționează în trei viteze.

Viața se manifestă (Șefa te critică)…. ”Intotdeauna se ia de mine. Nu mai suport.” (Gândești)…. Tu reacționezi (Te infurii și arunci raportul).

Între a doua și a treia viteză, ai opțiunea să te oprești (autocontrol). Să pui PAUZĂ, fiind in contact cu reactia furioasă. ”Unde imi simt furia?”… ”Iar astea sunt trenurile de gânduri. Aha, povestea cu smiorcăiala… Ce anume contează pentru mine in acest moment?”

Aici poți opta pentru un răspuns comportamental. E potrivit să te exprimi asertiv? Ce e acela stil asertiv poți găsi în alte articole. Poate merită să ceri șefei lămuriri suplimentare. Sau, poate fi potrivit să revizuiești raportul. Depinde de situația ta particulară.

Mi pare important să reții că între X și Y există SPAȚIU, dacă așa decizi TU. Poți, dacă decizi cu adevărat și contează pentru tine, să locuiești acest spațiu. În alte cuvinte, poți pune STOP, rămâne prezentă (psihologic) și acționa deliberat și NU ghidată de reacția sau impulsul automat Y. E cea mai tare șmecherie din psihologie și are de-a face, ca s-o dau tehnic, cu controlul cognitiv. Mmm, dar cum poți face asta? Ce te poate ajuta la această șmecherie?

Înveți să folosești Vocea interioară, cea din capul tău. Vorbești cu tine, da, da! Îți spui pe nume și îți oferi îndrumare așa cum ai face cu un bun prieten. Nu critici! Nu negi ceea ce simți! Ci accepți sau lași să fie orice experiență (aici și acum) și apoi te ghidezi cu îndemnuri calme și ferme.

Odată ce intri in controlul acestei Voci și o folosești astfel încât să treci la acțiuni potrivite scopului tău, viața ta poate deveni mai bună. Crește în calitate. E o abilitate psihologică. Merită să o cultivi. Viața iți oferă suficiente încercări. Și nu cred că e cazul să le faci mai dure decât sunt în realitate.