Mi-am zis că ar prinde bine să scriu acest text în contextul actual politic în care peste România se așterne treptat întunericul extremismului (Winter is coming). Ar prinde bine în sensul în care ne-ar aduce mai multă vigilență în protejarea valorilor democrației, iar votul din 18 mai va fi (sper!) în această direcție. Sunt aici referiri la două lecturi must-read dar care nu pot concura cu acele clipuri video ce contribuie la brain rot.
La prima vedere, 1984 de George Orwell și Minunata lume nouă de Aldous Huxley par două distopii radical diferite, care trag aparent societatea pe direcții opuse: unul prin frică, celălalt prin plăcere. Dar din perspectivă psihologică, aceste două lumi fictive ne spun o poveste comună despre cum poate fi controlat comportamentul uman și cum poate fi modelată percepția realității dar și cum libertatea interioară devine tot mai limitată.
Frica: paradigma orwelliană
Orwell și-a imaginat o societate în care controlul este menținut prin coerciție: supraveghere totală, represiune, cenzură și rescrierea constantă a adevărului. Îți amintești (dacă ai citit) de Ministerul Adevărului! Asta poate părea extrem, dar psihologia socială a documentat efecte similare în contexte reale.
În regimuri autoritare precum Coreea de Nord sau, mai subtil, în sisteme de control informațional precum cel din China, supravegherea digitală este o realitate. De Rusia nu mai amintesc… Acolo ministerul adevărului funcționează aproape perfect. Sistemul de credit social chinez, în care comportamentele cetățenilor sunt monitorizate și recompensate sau sancționate, seamănă izbitor cu mecanismele de control orwelliene. Oamenii învață să se autocenzureze, să evite subiecte sensibile, să nu gândească „greșit”. Asta afectează nu doar comportamentul vizibil, ci și structura gândirii – ceea ce psihologia socială numește internalizarea normelor represive.
Plăcerea: paradigma huxleyană
Huxley, în schimb, ne-a avertizat că societatea poate fi dominată nu prin frică, ci prin distracție. Oamenii nu mai sunt forțați să se supună, ci pur și simplu nu mai simt nevoia să reziste (diabolic!). De ce? Pentru că sunt fericiți (vezi acele ateliere de fericire!) dar într-un mod artificial și superficial, prin plăceri imediate și distrageri continue.
Scroll-ul infinit, notificările constante, cultura consumului și distracția nelimitată prin rețelele sociale seamănă izbitor cu „soma” huxleyană – acel drog ce inducea un fel de anestezie psihologică. Studiile arată că expunerea prelungită la rețele sociale (și la materiale pornografice) reduce capacitatea de concentrare, reduce mărimea cortexului orbitofrontal și crește anxietatea în timp ce scade interesul pentru probleme complexe sau dezbateri autentice. Ai auzit, desigur, de ”brain rot”. Apare o desensibilizare emoțională și cognitivă masivă, în care plăcerea devine refugiul contra disconfortului existențial. Empatie? Mda, e pe ducă! Sunt întărite egotismul și stupiditatea, deoarece ele sunt celebrate sau recompensate social.
După cum Huxley a anticipat: nu vom mai avea nevoie de cenzură, pentru că nu ne vom mai dori să citim nimic provocator.
Minciuna acceptabilă și adevărul relativ
Orwell ne avertiza despre manipularea adevărului. În 1984, Partidul rescrie istoria și redefinește realitatea. Astăzi, psihologia socială explorează același fenomen sub forma iluziei adevărului sau cunoașterii:
cu cât o afirmație (sau imagine) este repetată mai des, cu atât pare mai credibilă – indiferent dacă este falsă.
Dezinformarea online și teoria conspirației au explodat în ultimii ani. Algoritmii promovează conținut care generează reacții emoționale, nu neapărat adevăr (adevăr însemnând aici fapte, evenimente factuale, date statistice, dovezi empirice, documentare, teorii științifice). Oamenii se radicalizează în bule informaționale fără să își dea seama, iar ideile devin virale nu pentru că sunt verificate, ci pentru că „sună bine” sau „par adevărate”. Aici se întâlnesc Orwell și Huxley: adevărul este falsificat și răstălmăcit (Orwell), dar și banalizat sau ne-interesant prin supra-saturație informațională și amorțeală cognitivă (Huxley).
Educația conștiinței civice și gândirea critică sunt antivirale cognitive
Din perspectiva psihologiei sociale, ambele distopii scot în evidență cât de ușor poate fi influențat comportamentul uman atunci când nu există conștiință critică și maturitate emoțională. O democrație are nevoie de ambele. Altfel, cei care trăiesc în frică ajung să-și piardă curajul. Cei care trăiesc în plăcere continuă își pierd motivația pentru sens și profunzime.
Programele de educație în gândire critică, alfabetizare digitală și conștiință civică sunt imperative. Ele funcționează contra amneziei colective și a manipulării. O societate care nu învață cum să-și pună întrebări riscă să trăiască într-o ”realitate” livrată de alții (cazul României la alegerile recente).
Dacă Orwell ne-a învățat să ne temem de cei care ne interzic cărțile, Huxley ne-a avertizat că ar putea veni o vreme în care cărțile nu vor mai trebui interzise, pentru că nimeni nu le va mai dori. Oare a venit, deja, această vreme? Numai la gându ăsta și mi se strepezește gura.