poate modifica psihoterapia trăsăturile de personalitate?

Există și oameni care privesc cu scepticism psihoterapia. Unii o consideră vrăjitorie indiferent de felul ei și școala de gândire psihologică pe care o are la bază (nici nu-și bat capul cu ele). Iar dacă mergi la terapeut/psiholog e ca și cum mergi la vrăjitoare. Nu-mi place să recunosc, dar nu-mi pare o idee departe de adevăr. Și cu toate astea, știm bine cum gândirea magică pusă la treabă în anumite condiții poate duce la vindecare sau ameliorarea unor simptome. Să nu uităm. Creierul e cel mai mare vrăjitor.

O psihoterapie are în vedere simptomele pe termen scurt, dar și schimbările în trăsături de personalitate pe termen lung. Ca să nu apelez la propriile observații empirice, m-am luat după o meta-analiză publicată în Psychological Bulletin (feb. 2017) ca să aflu dacă realmente o terapie de medie/lungă durată modifică personalitatea omului cu care lucrez psihologic. Și dacă ai ceva mai bun de făcut cu 11.95$, costul acestui articol, poți citi în continuare.

Te poți întreba ce e atât de important în trăsăturile personalității încât unii oamenii apelează la terapie? Literatura empirică pune în evidență cum anumite trăsături (și nu altele) prezic beneficii însemnate în viață, cum ar fi, bunăstare materială, succes în relațiile sociale, obiceiuri sănătoase și longevitate.

Nu e personalitatea un destin de nezdruncinat? Opiniile atât ale experților, cât și ale publicului, sunt împărțite. Unii cred că personalitatea suferă modificări, dar nu substanțiale, ci doar mici retușuri. Alții consideră că personalitatea poate suferi schimbări profunde cu excepția tipurilor patologice. Cine a consultat literatura de specialitate cunoaște măsura schimbărilor din personalitate de-a lungul vieții.

Personalitatea nu e un destin invariabil. Ea suferă schimbări de-a lungul vieții, iar, uneori, schimbările sunt atât de profunde încât ai impresia că e o altă persoană.  Studiile arată că trăsăturile personalității se modifică la tinerețe, în mijlocul vieții adulte și chiar la bătrânețe. Meta-analizele ne arată că oamenii, pe măsură ce înaintează în viață, manifestă mai multă încredere în sine, amabilitate, conștiinciozitate și stabilitate emoțională. Iar aceste trăsături sunt predictori pentru succes social, sănătate, bunăstare materială, dar și psihologică.

Echipa de cercetare a prelucrat datele pe 207 studii (35 studii experimentale) publicate între 1953 și 2013, având eșantioane cu peste 20 000 de pacienți (per total). În toate aceste studii, au fost monitorizate pe durata terapiei modificări în trăsăturile de personalitate

Ce au descoperit? Intervențiile psihoterapeutice și medicația pot schimba personalitatea pacientului. E o veste bună pentru șamani, ptiu!, pentru psihoterapeuți. (Scuze, îi mai confund câteodată).

Cât timp e necesar ca să apară schimbări? Toate analizele statistice converg către următorul rezultat. Pe un interval de 4 spre 8 săptămâni, pacienții au devenit semnificativ statistic mai puțin nevrotici (mai stabili emoțional) și, într-o măsură mai modestă, mai extravertiți comparativ cu starea inițială, dinainte de terapie. Dincolo de opt săptămâni, schimbările tind spre un platou (cu fructe de mare), adică sunt tot mai mici. Aproape că nu-mi vine să cred. Bănuiesc că nici ție. Se pare că personalitatea e versatilă.

Intervenții derulate sub patru săptămâni nu produc decât găuri în conturi. Când mai auzi de ateliere/cursuri care promit beneficii de-ți stă mintea-n loc, sper că vei avertiza un prieten sau o prietenă interesată. Dacă intervențiile clinice mai scurte (sub 4 săpt.) realizate de profesioniști nu produc schimbări în personalitate, te poți aștepta ca un atelier de câteva ore sau zile să nu afecteze personalitatea. Asta nu înseamnă că nu-ți poate cultiva abilități, deși e discutabil.

Contează la ce terapie au mers ei? Conform datelor, se pare că nu. Tipul de terapie (terapie psihofarmacologică, terapie de suport, terapie cognitiv-comportamentală sau psihodinamică) oferit nu apare asociat cu cantitatea modificării în trăsături de personalitate. Cu alte cuvinte, nu există o relație între metodă și cantitatea schimbărilor în personalitate. Cât despre condiția clinică a pacienților, aceia cu anxietate s-au schimbat cel mai mult în timp ce aceia cu abuz de substanțe s-au schimbat cel mai puțin.

Poți reține că personalitatea poate fi schimbată. Și nu lent, ci repede. N-am să înțeleg nicicând de ce psihanaliza durează câțiva ani de zile (oare contribuie la bunăstarea psihanalistului?). Chiar și fără vreo intervenție psihologică, te vei schimba pe măsura înaintării în vârstă. Beneficiul unei terapii e că accelerează procesul. Poate ajuta o persoană să manifeste mai multă stabilitate emoțională, hărnicie, disciplină și tenacitate.

Toate acestea pot fi resurse, care mă interesează în mod direct, deoarece ajută la realizarea scopurilor valoroase și, per ansamblu, la o viață bună. Fără, viața trece și noi cu ea ne trecem. Ah, iartă-mă, se petrece altfel dacă ești demnitar. Spre exemplu, fixezi ședință de parlament și tu nu ajungi la ea. Apoi, declari că faci un lucru, după care faci un altul. Și tot așa. Să tot trăim bine pe bază de entropie socială.