Am luat lângă mine Manualul lui Epictet. După cum știi, e o fițuică cu filosofie pentru o viață bună sau un antidepresiv la purtător, după cum scrie pe copertă. Din când în când simt nevoia de a-mi administra câte o doză. Reprezintă izvorul pentru orice terapie cognitivă sau acele intervenții la nivel de cogniții (gânduri).
L-am luat pornind pe un gând robust. Cred că cel mai dificil aspect din lucrul psihologic e să aduci în lumina conștienței propria interpretare vizavi de un eveniment. Sau ce fabrică propriul creier (sau propria minte) în legătură cu o situație. Fără un ajutor din partea unei persoane mai neutre (și mai conștiente) mi se pare un lucru cu mici șanse de reușită de unul singur.
Epictet ne propune un principiu de psihologie de un efect aproape supranatural: ”Pe oameni îi tulbură nu ce se întâmplă, ci gândurile lor legate de ce se întâmplă”. Implicația este că dacă putem cumva modifica gândurile, atunci ne putem aștepta ca tulburarea să dispară sau măcar să fie atenuată. O altă implicație, necesară de altfel, e să recunoști că gândul despre ce se petrece îți tulbură viața mult mai adesea decât ce anume se petrece. Și să-ți asumi responsabilitatea pentru asta. Hmmm… Adică ține de tine și de motivația ta de a lucra asupra gândului.
Dacă o iei ad-litteram, vei crede că urmează să substitui gândul negativ sau dificil cu unul pozitiv sau cumsecade și… that’s all folks! Doar că nu-i așa de simplu.
Gândurile reprezintă filtrul mental prin care orice întâmplare e evident filtrată sau prelucrată de către creier, mai precis, de mașinăria cognitivă din creier. E un proces spontan pe care nu-l putem opri. Curge la fel cum curge sângele prin vene și artere. Puține lucruri pe lumea asta sunt mai stupide decât strădania de a opri această curgere. Știința psihologiei a validat demult asta prin ceea ce se cheamă teoria procesării ironice (evidence-based).
Să-ți pui în minte gânduri pozitive în loc de unele negative e precum înotul contra curentului. Altceva poți face în privința ”curgerii”. Să-i oferi o altă albie. Curentul de gânduri poate fi asemenea unui râu. Dacă îi sapi o altă albie, atunci albia poate să-l ducă pe altă direcție, acea direcție pe care o vrei. Nu e nicio garanție dar merită încercarea. Înseamnă să formulezi o perspectivă alternativă sau să privești la situație dintr-un alt unghi.
O altă soluție, de altfel, binecunoscută de două mii și ceva de ani, e să aduci cât mai multă conștiență asupra curgerii. Aici ne întâlnim cu filosofia budistă și meditația. Odată ce un tipar sau curent de gânduri e adus tot mai adesea în lumina conștiinței, ceva se schimbă la el în mod spontan. Cred că ceva-ul e impulsul. Tot în Manualul lui Epictet scrie așa: ”Ori de câte ori cineva te înfurie, să știi că gândul tău ți-a adus supărarea.” Implicația e că dacă modifici gândul… Știi deja că nu merge așa. Dar dacă aduci conștiență asupra gândului, te poți aștepta ca impulsul furiei să scadă sau să treacă rapid așa cum trece un val peste tine la mare.
Să treci sub vigilență conștientă acele tipare dificile de gânduri, trăiri și acțiuni, that is the hard work.