Guvernul Grindeanu și maestrul păpușar LD mai au un elefant în sufragerie pe lângă acela cu ordonanțele (ne)urgente, care, între timp, a fost trimis în altă cameră. 😉 Numele elefantului e Bugetul. Iară sus-semnatul, fiindcă adoră elefanții, mai ales, pe aceia de la circ, va simplifica problema, fiindcă lucrul complicat îmi crește anxietatea. (da, ce te-ai prins, pe fondul unui atașament anxios-evitant!).
Ca să pot înțelege cu mintea mea puțină, voi apela la maestrul moșulică Daniel Khaneman (Thinking, Fast and Slow, 2011). Dumnealui împreună cu Amos Tversky, colaboratorul său dubios de inteligent, au introdus termenul de ”planning fallacy” ca să descrie planuri și prognoze (1) care sunt nerealist de apropiate de scenariul cel mai bun și (2) care pot fi îmbunătățite prin consultarea statisticilor unor cazuri similare.
Exemplele de eroarea planificării sunt nenumărate prin istoria guvernelor și afacerilor. Autorii de planuri bugetare inițiale nu sunt inocenți. Ei își doresc ca planurile lor să fie aprobate. Social-democrații își doreau cu ardoare să câștige voturi și, în retrospectivă, pare evident că și-au elaborat un plan bazat pe estimări exagerat de optimiste.
Să ne imaginăm că, într-o lume paralelă, ai o afacere personală și estimezi pe luna următoare câștiguri de 100 lei (cel mai bun scenariu). Sunt estimări optimiste, cu 15 lei în plus față de cele din luna anterioară.
Tu ai zece copii și promiți, în baza estimărilor, fiecăruia câte 10 lei . Naiba te-a pus! Dar trece luna și te trezești că ai câștigat doar 85 lei. Cum să mai împarți celor zece copii câte 10 lei? Ce vor crede ei despre tine? Mai pari tu un tată iubitor și de încredere? Nu vor crede ei, la o evaluare pripită, că i-ai mințit? Ce știu ei, copiii, cât de greu e să fii tată?!
Să nu fim pesimiști. Tu ai o rezervă pentru zile negre. Dacă tot ai promis și nu vrei să-i dezamăgești, riscând să nu te mai iubească, vei lua din rezerve 15 lei. Dar luând din rezerve intri în luna următoare cu deficit sau pe un minus de 15 lei. Iară copiii își vor cere în continuare drepturile, deoarece promisiunile tale au devenit între timp drepturi. Nici nu vrei să știi ce poate ieși dacă iei înapoi din sumele ce li se cuvin. În a doua luna, vei fi nevoit să împarți la fiecare alți 10 lei. La fel și în a treia, a patra și tot așa. Te dai totuși optimist, estimând venituri exagerate de cel puțin 115 lei/lună (și pe Pământ?).
Însă, mă tem că te uiți doar la câteva luni din trecut. Înseamnă că neglijezi atât legea numerelor mici, iar judecata ta e biasată prin aceea că prognozezi creșteri în baza câtorva cazuri din trecut, cât și legea numerelor mari prin aceea că nu iei în calcul tendința câștigurilor viitoare de a coborî, ulterior unor creșteri de vârf, spre medie.
“The illusion that we understand the past fosters overconfidence in our ability to predict the future.”. Daniel Khaneman
De aceea, predicția ta pare mai degrabă intuitivă și nu una rațională, bazată pe dovezi solide și care ia în calcul regresia către medie. Predicțiile noastre intuitive sunt foarte favorabile și se dovedesc, adesea, departe de realitate. Suntem tentați, deoarece efortul mental e o raritate, de a prognoza evenimente foarte puțin probabile (venituri de 115 lei) în baza evidențelor fragile (oamenii joacă la loto sau la casino). Asta vine dintr-o judecată optimistă și supra-încrezătoare, care, dacă mai e și alimentată de dorința de a obține dragostea copiilor, ajungem să promitem mai mult decât am putea oferi. O greșeală omenească, ai zice, dar dacă adăugăm încrederea oarbă în promisiuni (siguranța deplină se simte foarte confortabil) concomitent cu ignorarea avertismentelor din partea unor experți, atunci certitudinea devine neghiobie și ajunge de tot râsul (și plânsul nostru, nu al lor), după cum comentează Voltaire că ”îndoiala e o condiție inconfortabilă, dar certitudinea e una ridicolă”.
Și ce crezi că vor face oamenii noștri? Deoarece, ei nu admit eșecul planului, vor lua (probabil) bani din alte părți ca să acopere gaura din buget; o gaură derivată din prognoza lor excesiv de optimistă cu care, de altfel, au câștigat alegerile. Și vor insista să-și ducă planul la capăt… de dragul românilor. Hm, iată un exemplu de sunk-cost fallacy. Pariază pe același plan și pe termen lung riscă mari datorii. Cine crezi că le va plăti?!
Courage is willingness to take the risk once you know the odds. Optimistic overconfidence means you are taking the risk because you don’t know the odds. It’s a big difference. (idem)
Mai inteligent ar fi, în opinia mea, să admită că au greșit și să revină asupra unora dintre măsurile planificate. Un principiu de psihologie socială ne asigură că omul care își asumă greșeala, va fi mai degrabă iertat în percepția publică decât dacă o face pe niznaiul. Dar n-ai să vezi! În mințile lor, mai înainte de orice, există o conspirație manevrată de Iohannis și agenții lui de informații acoperiți și pitulați în orice. În al doilea rând, lumea e manipulată, iar vina aparține guvernului anterior care i-a dus dinadins în eroare. Dânșii au o poveste coerentă prin care pot explica totul din ceea ce se întâmplă, iar coerența îi face să se simtă bine.
“The confidence that individuals have in their beliefs depends mostly on the quality of the story they can tell about what they see, even if they see little.” (ibidem)