Concepția mea de lucru stă pe următoarele premize:
- Am în fața mea o persoană, nu un ”studiu de caz” (motiv pentru care m-am despărțit de psihologia clinică).
- Trecutul contează, dar mai mult contează Prezentul și Viitorul.
- Amintirile din copilărie ne influențează, dar nu ele în sine, ci felul în care ni le amintim.
- Deși trauma implică durere, nu orice durere emoțională este o traumă psihologică. Spre exemplu, frica de abandon poate fi o frică firească (având un creier foarte social) fără a fi musai o traumă psihică.
- Mintea (psihicul) nu este creierul, nici creierul nu e totuna cu mintea. (Deși, una fără alta nu pot exista.)
- Oamenii înfloresc și se vindecă în grup și prin relații de încredere și sprijin; cu totul excepțional în mod individual și solitar.
După formarea mea inițială în psihoterapii experiențiale, am continuat cu pregătirea mea pe alte direcții. O vreme am apucat-o pe calea terapiilor cognitive și comportamentale (având cele mai bun dovezi științifice). În final, mă simt apropiat (din nou) de psihologia umanistă și terapia centrată pe persoană a lui Carl Rogers (unul dintre părinții psihologiei umaniste).
La Carl Rogers, acceptarea non-critică – cunoscută și ca acceptare pozitivă necondiționată – este una dintre cele trei condiții pentru schimbarea psihologică autentică. Celelalte două sunt: autenticitatea terapeutului și înțelegerea empatică. Potrivit acestei viziuni, caut să ofer persoanei cu care lucrez un spațiu sigur, în care aceasta se simte valorizată, indiferent de gândurile, emoțiile sau comportamentele pe care le exprimă. Nu este vorba despre a fi de acord cu tot ce spune, ci despre a-i recunoaște umanitatea fără judecată. Această atitudine susține dezvoltarea unei relații terapeutice profunde, în care clientul își poate explora sinele cu onestitate și curaj, facilitând astfel procesul de creștere personală și autoacceptare.
Cred că procesul de schimbare în mentalitate și comportament începe (dar nu se încheie) cu modul în care folosim limbajul și construim semnificații în legătură cu sine și ceilalți (terapia narativă). Contextul semantic (sau schimbarea perspectivei) creează spațiul favorabil pentru decizii și acțiuni potrivite unor scopuri valoroase (inspirat din ACT).
În fiecare sesiune adopt o abordare atentă și exploratoare, adresând întrebări de clarificare și reformulând experiențele subiective pentru a le înțelege mai profund. În sesiunile mele încurajez orientarea către ceilalți oameni cu generozitate și bunăvoință, toleranță și înțelegere și promovez un stil de viață echilibrat, inclusiv exerciții regulate, dietă sănătoasă, somn odihnitor, conectare cu natura și relații sociale bazate pe încredere, respect și recunoștință.
Abordarea mea vizează nu doar rezolvarea problemelor imediate, ci și cultivarea unei vieți echilibrate, în armonie cu valorile și direcțiile personale.