În consultațiile mele mă ghidez după principii de psihologie științifică și prefer o abordare existențială vs. clinică sau medicală. Cu alte cuvinte, nu pun diagnostice, nu tratez simptomul ori cauza ”psihică” și nu dau pe repede-înainte soluții și sfaturi (după cum se poartă în psihologia clinică), ci mă adresez omului ca un întreg (holistic).
Înseamnă că lucrez cu unicitatea persoanei și încurajez responsabilitatea ei pentru opțiunile de viață (inclusiv în privința terapiei). Am credința că poate alege potrivit unor direcții valoroase personale (nu ale altora), că năzuiește după semnificații și are nevoie de scop și sens; se teme de moarte și pierdere și are anxietate. În termeni metaforici, îmi place să mă uit la problema unui om ca la un apus de soare, nu ca la o problemă medicală sau clinică.
Maniera mea de lucru e prin dialog terapeutic (cu atenție și întrebări meșteșugite) orientat pe explorarea psihologică și analiza condițiilor ce întrețin dificultatea/problema și modificarea comportamentală în serviciul unor scopuri valoroase. Am constatat că ajută, în general, următoarele: deschiderea și acceptarea propriei experiențe, cultivarea unor abilități (de ex, controlul inhibitor, planificarea sau stilul asertiv), expunerea sistematică, robustețea (”to make lemonade from lemons”) și scopurile și direcțiile de viață valoroase (încotro?).
Însă nu cred că există rețete ”one size fits all”, de aceea, terapia nu poate fi decât personalizată pe nevoile, scopurile și dificultățile particulare ale fiecărei persoane.
Deoarece sunt la curent cu psihologia sănătății și cu NHS (serviciul național de sănătate din Marea Britanie), încurajez un stil de viață cât mai cumpătat (fără excese) cu mult exercițiu și mișcare fizică, dietă sănătoasă, somn suficient, plimbări în aer liber și natură, timp liber și preocupări recreative și relații sociale apropiate.
Cine se apropie de acest echilibru în viața de zi cu zi cred că se poate descurca binișor cu surprizele vieții, bune și rele. Oricum Viața are obiceiul să ne aducă, mai devreme ori mai târziu, suferință. La ce bun să mai adăugăm și noi?