CUM mai LUCREZ

Suntem în februarie și acest blog împlinește un deceniu. Scopul lui stă scris în pagina despre mine. Totuși, după cum te-ai prins, a fost și muncă de publicitate pentru practica mea. Am lucrat la ”cartea de vizită”, după cum m-a învățat cineva. A fost o provocare de nivel Master Jedi care m-a băgat prin biblioteci (multe online). Nu mai aveam timp de popularizarea personalității mele magnifice. Așa am descoperit măsura propriei mele ignoranțe (de care nu mă satur nici astăzi) care mi-a epuizat tendința narcisică. Am fost nevoit să re-învăț psihologie (și terapie) după manuale și jurnale americane și britanice și să uit psihologia neaoșă predominant populară și bazată pe pseudoștiință dar și misticism (de ex, psihologia cuantică).

Încă din anul I de facultate am știut (intuit) că asta îmi e meseria. Mai târziu, îți mărturisesc, am avut dubii. Au fost dubii ce m-au amăgit pe alte drumuri. Însă, cumva o voce dinlăuntru m-a orientat, din nou și din nou, către ea. Cred că se cheamă vocație. Într-adevăr, nu consider că terapia ar fi o profesie ce presupune cățăratul unei ierarhii după cum o promovează asociațiile și ”școlile de formare” cu binecuvântarea Colegiului. O văd ca meserie de vocație, dacă vrei, un meșteșug. De aceea îmi place și ader la comunitatea (deci nu școală formativă) terapiei prin acceptare și angajament (acceptance and commitment therapy).

O vreme am experimentat cu diverse fotomodele (mai visez si eu) modele psihologice și niscaiva metode. Într-un final, m-am decis să mă ghidez în practica mea după știința psihologiei. Chiar dacă apelez la teorii (teoriile învățării social-cognitive) și intervenții ce au un solid suport empiric (validat științific), am o abordare existențială vs. clinică/medicală. Nu tratez simptomul ori cauza (după cum fac terapiile scurte), ci mă adresez omului ca un întreg (holistic). Înseamnă, pe scurt, că omul are unicitate, e responsabil pentru situațiile lui de viață, are free will și poate alege, năzuiește după semnificații și are nevoie de scop și sens; se teme de moarte și pierdere și are anxietate. Mai mult, îmi place să mă uit la problema unui om ca la un apus de soare, nu ca la o problemă de mecanică (după cum stă scris prin manuale autohtone, ”mecanisme psihice”; bleah!).

Mai înseamnă că nu încurajez mersul la psihiatru (mai ales dacă e și psihanalist), diagnosticul clinic și ”pastilarea” (cu excepții, desigur). Mai mult, descurajez apelul la terapii bazate pe psihologii abisale (psihodinamice), transpersonale și transgeneraționale, spiritualitate mistică și ezoterism, pseudoștiință și teorii (revelații) personale. De altfel, timp de aproape zece ani mi-am făcut o misiune din critica lor pe bază de umor și rațiune.

Obișnuiesc să ofer ajutor psihologic acelor oameni care au parte de experiențe dificile asociate unor situații de viață negative/problematice sau care aspiră la un well-being psihologic (poate și spiritual?) și nu doar material. Lucrul meu presupune orientarea pe scopul (funcția) unor acțiuni (ex: dacă faci cutare lucru, la ce anume te ajută?), testarea realității și mini-experimentul comportamental (sau mental), resurse și abilități, valori și tării de caracter. Am constatat că ajută, în general, următoarele: abilitarea (de ex, controlul inhibitor), expunerea, robustețea psihologică (”to make lemonade from lemons”) și direcțiile de viață valoroase (încotro?). Însă nu cred că există rețete ”one size fits all”, de aceea, terapia nu poate fi decât personalizată pe nevoile și dificultățile particulare ale fiecăruia.

Deoarece sunt la curent cu psihologia sănătății și cu NHS (serviciul național de sănătate din Marea Britanie), încurajez un stil de viață cât mai cumpătat (fără excese) cu exercițiu fizic sistematic, dietă sănătoasă, somnul suficient și odihnitor, apropierea și grija față de natură și aer liber (nu ozonat), timpul liber și preocupările recreative și relațiile sociale apropiate, bazate pe cel puțin încredere dar și afecțiune și recunoștință.

Cine se apropie de acest echilibru în viața de zi cu zi cred că se poate descurca binișor cu surprizele vieții, bune și rele. Oricum Viața are obiceiul să ne aducă, mai devreme ori mai târziu, suferință. La ce bun să mai adăugăm și noi?