cine e vinovatul sau vânătoarea de vrăjitoare

Cunoști teoria ”oamenii sunt needucați, ignoranți și stupizi”? Tot aud în jurul meu această teorie prin care unii, care se cred civilizați, aruncă vina pe ceilalți oameni, mai necivilizați. Plebea e de vină că ne-am pricopsit cu ”ciuma roșie”, că facem gunoaie și poluare, că producem accidente în trafic, că nu ieșim la vot, că nu avem instituții puternice.

Ca să ne explicăm evenimente negative ne vine cel mai ușoratribuim cauza și, implicit, vina în alți oameni. Sărim rapid și arătăm cu degetul. Pointing the finger spre cineva și gata explicația unui eveniment neplăcut. Dânsul (dânsa) nu a făcut ceea ce trebuia (sau ne așteptam) să facă. Da, fiindcă regulile și tiparele ne ordonează mediul și ni-l face predictibil. Ori când se întâmplă accidentul sau anomalia, căutăm cu neliniște o explicație. Se petrece un accident de tren ori de avion și arăți cu degetul spre conductor, mecanic sau pilot. Sau, la un accident rutier, pe cine arăți cu degetul? Șoferul, din cauza lui, s-a produs. Probabil, dar nu fără a lua în calcul drumurile cu gropi și șleauri, prost semnalizate, aglomerația și nervozitatea unei călătorii pe drumuri de țară înapoiată.

Arătatul cu degetul merge și invers. Când lucrurile au luat o întorsătură bună, cineva devine cauza și își asumă meritul. Bineînțeles, din cauza dumnealui s-a petrecut minunea! Cum mai avem câțiva kilometri de asfalt, ghici cine sare ca un popândău? Un politruc oarecare apare la locul faptei și taie panglica. Au ridicat o budă în curtea unei școli, răsar ca buruienile după ploaie directorul, inspectorul și primarul la tăiat de panglici (nu fără popi).

Lumea e mult mai complicată (și are multe aspecte:)) decât pare la prima vedere. Există interconexiuni subtile, greu decelabile, și variabile ce țin de împrejurări pe care le scăpăm din vedere. Mințile ne sunt limitate la experiența imediată. Sărim cu explicația cea mai ușoară. Întrebarea la care răspundem rapid, pe loc, este ”Cine e vinovatul?”, nu ”cum de s-a întâmplat?”. Psihologia cognitivă știe de gândirea de ordin unu: rapidă, intuitivă și automată. Însă, nu ne ajută la investigarea problemei, la stabilirea acelor factori ce au provocat evenimentul. Acestea sunt operații mintale dificile, elaborate și, implicit, lente. Înseamnă exercițiul gândirii de ordin doi (sistemul doi/procese de ordin doi). Iar dacă nu ai exercițiul încă din școală, de unde să-l faci când e cazul?!

Cineva trebuie să fie cauza și să fie vinovat dacă situația e negativă ori merituos dacă situația e pozitivă. Aceasta e o funcționare psihologică primitivă, un vestigiu cognitiv al creierului adaptat la viața de trib. Fără cunoștințe, date, instrumente și metode, în fața unor ”surprize”, oamenii scorneau cauze dintre cele mai bizare și le atribuiau unor oameni. Bănuiesc că îți veni în minte vânătoarea de vrăjitoare din epoca întunecată. Încă nu s-a încheiat. E doar ceva mai subtilă.

De aceea, nu mai cred în povestea că oamenii sunt vinovați pentru cum merge această țară. Că sunt melteni, bătrâni senili, tineri needucați, babe pupătoare de moaște, leneși, inculți, agramați și neimplicați, după cum sunt criticile din spațiul public. Cred că problemele țin de decizii și implementare la nivel de sistem public și politic. Aici sunt cauzele, țin de sistem și nu doar de câțiva inși aflați vremelnic la putere.

Căutăm în pripă vinovați sau țapi ispășitori ca să ne explicăm evenimente negative. E un comportament greșit, o vânătoare de vrăjitoare. Pierdem din vedere complexitatea. Merită să aprofundăm prin întrebări ca să trecem dincolo de aparențe.