Dacă se întâmpla X, voi putea fi fericită

Multi semeni, unii bine educati (dusi pe la scoli prodigioase), sunt prizonierii unei fantezii despre fericire. O fantezie care poate fi exprimata in doua propozitii:

  • Fericirea trebuie găsită.
  • Fericirea depinde de imprejurările vieţii.

Fericirea e un ceva (eroare de reificare) ce dacă îl cauţi, ai şanse să-l găseşti. Dacă se întâmplă un lucru anume, vei avea parte de fericire în viaţa ta. Unii, echipati cu minti primitive, cred ca-l gasesc in ceruri spirituale, daca fac fapte bune sau se roaga si, eventual, se infometeaza în timp ce inhalează prafuri buclucașe.

Altii, mai pragmatici, cred ca dacă isi vor implini dorința, scopul, vor fi fericiti. Asa ca intreb intr-o doară:

Daca vei intalni femeia sau barbatul visat, vei fi mai fericit(a)? Dacă vei avea jobul acela minunat, vei fi fericită? Dacă vei avea propria maşină, vei fi fericită? Dacă vei pleca în concediul mult visat, vei fi fericită? Dacă îţi faci un lifting facial sau scapi de kilogramele în exces, vei fi mai fericită? Dacă vei fi promovată, vei fi mai fericită? Dacă vei câştiga la loterie sau vei obţine o mărire de salariu, vei fi mai fericită?

Nu ştiu cum ai răspunde tu, însă poţi testa câţiva prieteni cu aceste întrebări. Ce crezi că-ţi vor răspunde? Nu e o ghicitoare. Cred că 99,9% dintre oameni au impresia că fericirea lor depinde de existenţa unor împrejurări anume. Ei îşi trăiesc viaţa, fără să aibă habar, ghidaţi după principiul impunerii de condiții. Spre exemplu, „dacă ea mă va iubi, voi fi fericit” îşi declară amorezul sau „dacă voi fi parlamentar, voi fi fericit” îşi zice tipul carierist (și oportunist?). ”Dacă reușesc să plec din țara asta plină de rahat, voi fi fericit”, crede cetățeanul sătul de rahaturi. Exemplele pot continua şi chiar tu poţi îmbogăţi lista începută aici.

O viaţă experimentată prin prisma condiţionării, mai devreme ori mai târziu te duce la nefericire sau amăreală, mâhnire, supărare, nemulţumire. De ce? De fiecare dată, ulterior împlinirii unei dorinte, apare un alt scop, asociat unei alte dorinte, ce urmează a fi realizat. Odată un scop împlinit sau o dorinţă satisfăcută, te bucuri sau te simţi bine şi, aproape imediat, vrei altceva sau mai mult. E felul în care funcţionează natura umană. Ca un perpetuum mobile.

Oamenii ignoră ceea ce psihologii au numit, în urmă cu mulţi ani, banda de alergat hedonică (sau adaptare hedonică) pe care poţi alerga fără să ajungi nicăieri, pentru că alergi pe loc în sala de fitness sau în propria sufragerie. În privinţa a orice pe această lume (probabil şi în cele astrale, căci te saturi de lapte şi miere sau fecioare fără de prihană) vei experimenta un fel de saturaţie. Te obişnuieşti cu ceea ce ai, indiferent ce este, şi vrei altceva sau altcumva.

Budiştii, cei care meditează cu adevărat, s-au prins de această amăgire a minţii şi au cultivat prin practica mindfulness non-ataşamentul. Renunțarea la ”eu” şi intrarea în nirvana unde se află pacea cosmică. Dar, na, că au căzut din lac în puț. Se amăgesc. Fericirea, o iluzie pe pământ,  au proiectat-o în planuri divine. Unii dintre dumnealor, după alte ore de meditaţie serioasă, s-au bunghit și de această nouă păcăleală şi au renunţat la fantezia cu nirvana.

Dacă fericirea nu se află aici pe pământ şi nici în planuri cosmice, unde se află ea? Nicăieri. Nu e necesar să meditezi mii de ore la această idee. Oricât de prozac, scuze, prozaic, ţi-ar părea,

fericirea e o atitudine mentală.

Nimic mai mult. Şi, da, practica contemplării contribuie la cultivarea ei, dar nu din motivul la care te gândești. Nu ți-aș recomanda, în veci, Prozac sau alte anti-depresive (poate doar în mod excepțional). Am motivele mele foarte serioase. Fără să intru în amănunte, să zicem că nu mai pot crede în acea ramură a medicinei numită psihiatrie.

Vestea bună e că atitudinea fericită poate fi cultivată. A, nu înseamnă că faci incantații, fumezi lucruri tari, meditezi la nemurire, faci afirmații pozitive și rugăciuni. Merită sa cunosti niscaiva metode pământene. Ia să-ți dezvălui câteva. Una ditre ele ține de exercițiul fizic regulat. Să faci sport, da, cea mai bună terapie anti-depresivă și anti-stres. O alta e să-ți exprimi recunoștința chiar și față de gesturi mărunte.

Deși fericirea depinde de ereditate (o pondere de 50%) şi unele imprejurări de viaţă (10%), restul de patruzeci de procente îţi aparţine în totalitate. Ține de experienţa psihologică subiectivă. Nimeni nu-ţi poate lua sau oferi această experienţă. Într-o măsură semnificativă depinde de tine. Și da, ai ghicit, are muuult de-a face cu acceptarea.