Zeci de (ochi)sori atintiti asupra ta

Urmeaza sa vorbesti in public. Teroare? Neliniste? E-n regula. Oamenii care vorbesc in public nu simt trac? Nici pe departe. Daca nu esti in plin avant psihotic ori intr-o stare modificata de constiinta, vei experimenta o crestere a nivelului de anxietate.

Cand te antrenezi intr-un grup pentru a vorbi public, nu inseamna ca scapi de anxietate. Nu, doar reusesti sa o mentii sub control (functia executiva), astfel incat nu te mai tulbura. In ce masura esti constient(a) de toate astea e cu totul o alta poveste (aspectul constientizarii de sine din “machiajul” emotional, vezi art. anterior). Deoarece te confrunti cu situatia exprimarii in public in mod repetat si descoperi ca nimeni nu arunca cu rosii (deocamdata, muraturi) si oua in tine, incepi treptat sa-ti reglezi starea de anxietate (procesare top-down, pentru prietenii psihologiei cognitive). Iar daca mai aplici si cateva smecherii de psihologia autocontrolului…

Orice om, normal la bibilica, experimenteaza in situatii de expunere publica (de exemplu, sustine un discurs) o crestere in anxietate. Zeci de perechi de ochi straini si atintiti asupra ta iti activeaza urgent sistemul de alarma profund intricat functionarii arhaice a creierului. Nivelul de activare variaza de la un individ la altul dupa cum si capacitatea de autoreglare a semnalelor neurale transmise de amigdala spre cortexul orbitofrontal.  (esti mai lamurita, acum?! :)))

Activarea sistemului de alarma in situatii de expunere publica are radacini evolutioniste. Creierul tau arhaic nu are de unde sti, pana la proba contrarie, cine sunt indivizii care se holbeaza (flamanzi?) la tine. Iar din moment ce te fixeaza cu privirea, aproape sigur iti vor pielea sau hrana. Creierul arhaic tinde sa creada ceea ce vede si traduce o intentie de cotonogeala (pericol!). Mai precaut este sa intri in alerta si apoi sa afli cum stai si ce vor de la tine acesti indivizi ce-si belesc ochii spre tine. Asa au supravietuit stramosii tai (si ai mei). Cei care sedeau relaxati in mijlocul unui grup cu indivizi mai putin cunoscuti (nu din acelasi clan), si-o luau frecvent pe coaja! Se trezeau fara hrana sau nu apucau sa infulece.

Si, fa-mi pe plac, mai stai oleaca, ca sa te vindec de iluzii. Nu-ti imagina ca daca te exprimi de niscaiva ori prin grupuri de dezvoltare personala, iti trece tracul de vorbit in public. Ma tem ca ai aceasta impresie gresita. Insa, trebuie sa-ti reamintesc de contextul social in care faci asta. Grupul in care tu te exprimi public (si iti imaginezi ca te vindeci de trac/anxietate sociala) este alcatuit din oameni care-ti sunt familiari si cu care te simti, relativ, in siguranta. Publicul este alcatuit, de obicei, din oameni ne-familiari.

E adevarat, comparativ cu nimic, mai bine vorbesti si tu pe ici-colo, prin cate un grup. Insa, nu este o solutie viabila care sa produca modificari stabile in reglarea ta emotionala. Fiintele umane sunt puternic influentate (si modelate) de context. Aceasta afirmatie, mai ales, daca ai o licenta sau esti student, ar trebui sa ti-o notezi pe frunte (ca s-o uiti!).