unul dintre secretele vieții sănătoase

Imaginându-mi că te interesează introducerea activității fizice în stilul de viață, iți voi dezvălui un secret deosebit de puternic. Cu condiția să-l aplici. Nu funcționează fără contribuția ta.

La TV poți vedea la fiecare calup publicitar îndemnul de a face mișcare fizică cel puțin 30 de minute în fiecare zi. Dar ce înseamnă mișcare fizică? Să respiri tolănit în fotoliul (de consultații)? Să te muți de pe o bucă pe alta, să ajungi în bucătărie sau să duci gunoiul coborând și urcând scările (dacă stai la bloc)?

Mișcarea sau activitatea fizică, dacă e moderată, atunci trebuie să ai parte de ea minim 30 minute pe cel puțin cinci zile din saptamana. In schimb, dacă devine viguroasă, atunci trebuie să o realizezi minim 75 minute într-o saptamana (sau aprox. patru reprize de 20 minute fiecare saptamanal). N-am scos din jobenul magic al revelațiilor aceste date. Ele se află într-un ghid oferit de Office of Disease Prevention and Health Promotion (US). (ghidul a fost elaborat în baza celor mai recente dovezi empirice; nu a fost realizat pe baza ideilor, revelațiilor sau teoriilor unor somități).

Conform cu ghidul de activitate fizică, adulții care sunt activi fizic (nu joacă brain games/sudoku în poponeț) sunt mai sanatosi și au șanse mai mici să facă multe boli cronice comparativ cu adulții inactivi. Dezvoltă o mai bună condiție fizică. Includem aici o mai sanatoasa compozitie și dimensiune fizică. Aceste beneficii sunt obținute de oameni din toate rasele și etniile care au fost studiate. Adică, sunt valabile și la cetățenii acestei țări.

În ce constă activitatea fizică (diferită de treburile casnice)?

Adulții (18-64 ani) se vor concentra pe două tipuri de activitate:

Aerobic și întărirea musculaturii (include training de flexibilitate). (Fiecare are beneficii, iar una fără cealaltă e precum un președinte fără parlament; ce mi-o fi venit cu exemplul ăsta? O fi de la evenimentele din Turcia lui Erdogan, un autocrat în devenire?).

Din categoria ”aerobic” fac parte acele activități de anduranță în care omul mișcă din degete pe claviatura cu litere și cifre. Pardon, reiau, in care omul mișcă marii mușchi într-o manieră ritmică și susținută pe o perioada de timp. Ce activități intră in această categorie? Dragostea pasională? Nu, deși dacă e de tip maraton… sau pe intervale Tabata (hihi!). Plimbarea cu câinele în jurul blocului? Nope, desi poate fi utilă unui alt scop – inițierea unor contacte cu zâne sexi. Mersul la piață? Doar dacă locuiești în Cotroceni și îți faci piața din Crângași.

Alergarea, mersul sprinten, ciclismul, basket, tenis, înot sau dans. Yoga nu prea face parte din acest club. E preponderent un exercițiu anaerobic, oferind beneficii mai mult in zona purificării chakrelor… imaginate. Are beneficiile ei când e realizată ca și gimnastică într-un ritm ușor alert. Activitatea aerobică crește bătăile inimii ca să răspundă cerintelor de mișcare corporală. Ne putem mișca corporal (există și mișcarea mentală, dar stimulată de cea fizică) de la ușor spre moderat și viguros. Simultan cu mișcarea cresc bătăile inimii. Pe măsură ce o realizezi în mod regulat, activitatea aerobică face sistemul cardiovascular și inima mai puternice.

Cantitatea de exercitiu fizic enunțată mai sus e una minimă – pragul de jos. Iar dacă ești un adult tânăr, această cantitate e pentru tine un mizilic. Sau nu? Odată ce mă uit pe date statistice pe populația americană, descopăr că realitatea arată altfel, iar ceea ce cred eu e doar wishful thinking.  

Participă ei la activități aerobice și de întărirea musculaturii astfel încât să satisfacă criteriile de mai sus?

Da, 20.5%. În timp ce restul de 79.5% NU. Adicătelea, doar 1 din 5 cetățeni exersează conform cu criteriile stabilite în ghid. Datele sunt din 2013 (v. aici). Cum stăm în țară? Conform cu raportul ZEIO (o analiză de situație pe obezitate, 2016), România se situează la indicele masei corporale printre țările cu cel mai inalt indice (supragreutate). Dar cu un procent mai mic comparativ cu alte state europene la obezitate.

Deși nu am date, cred că în percepția publică educația fizică și sport prin școlile noastre apare ca un fel de apendice. E o activitate anexă care poate fi anulată cu ușurință. Sper din tot sufletu-mi muritor să greșesc, deoarece, altfel, ar putea deveni o tragedie plătită cu mulți bani tot de la noi. Supragreutatea și obezitatea reprezintă al cincilea risc de decese la nivel global. Dacă ai cumva îndoieli, alfă că activitatea fizică insuficientă e factorul de risc atât la adulți, cât și la copii.

Aproape oricine poate pricepe beneficiile activității fizice. Unul din ele are legătură cu funcțiile cerebrale. Iți reamintesc că nu cantitatea de brain games te ajută aici, ci tot antrenamentul fizic.

Cu toatea astea, datele ne sugerează că există probleme cu aderența la exerciții. Să treci (nu tu, neapărat) de la o viață sedentară la una activă fizic nu mi se pare lucru ușor. De la aproape zero minute de activitate la 2 ore jumătate saptamanal?! Depinde de unde pleci. Trecerea de la starea de sedentarism la starea de activism e un proces. Nu o magie instant cu descântec și bețișoare parfumate.

Știu oameni care fac activitate fizică moderată/intensă. De obicei merg la o sală. Alteori, exersează acasă. Mi se pare un lucru extraordinar. Dintre ei, după o vreme, mulți renunță și redevin inactivi fizic (trasul la halbere nu e activitate fizică). Oricum, ajung cu exercițiul sub criteriile oficiale.

Problema aderenței are legătură cu motivația, mai exact, cu motivația reglată intern. Iși mențin activitatea fizică exterioară sinelui. Și se raportează la ea la fel cum se raportează la serviciul de zi cu zi. E ceva dificil care trebuie făcut. (Fir-ar ea de viață!). In percepția lor e acea treabă care trebuie, pentru că… urmează un șir de motive legate de sănătate și greutate. Imi pare rău, dar așa nu se va produce o schimbare durabilă în stilul de viață. Ci doar una temporară, tranzitorie, cu o mare probabilitate de revenire la starea de dinainte.

Am ajuns la secretul (unul dintre ele) unei vieți sănătoase. Este activitatea fizică zilnică. Nu intamplător scriu zilnică. E integrată stilului de viață. Mai simplu, face parte din tine.  Dar cum faci să devină parte din tine? Răspunsul se află în stele. Odată ce voi trece sub auspiciile lui Venus în conjuncție cu Jupiter, iți voi scrie.