În piața de psihologie există o frenezie în jurul conceptului de traumă psihică. Sper că nu se înțelege de aici că minimalizez conceptul traumei sau că am ceva cu oameni aflați în suferință. Că una scriu și alta se pricepe de câte unii. Nu afirm că nu există traumă, Doamne sfinte și păzește!
Deja știu cum voi boscorodit pentru ideile ce urmează. Mi-am asumat demult riscul de a fi judecat ca fiind un ins cinic, poate chiar insensibil. Totuși, te asigur că sunt blând (ca pisica), fiind doar dezgustat de fanfaronada publicității și marketingului exagerat și, adesea, mincinos.
Scriu aici și pentru că nu mă pot împăca cu gândul că popularizarea conceptului de traumă a devenit tot mai mult o strategie de marketing și tot mai puțin experiența emoțională a unui om necăjit și care are nevoie de empatie și compasiune din partea unui profesionist. De ce să mai faci și publicitate la necazul (trauma) omului?, întreb așa ca prostu în lanul de secară. Te pomenești, fac pe niznaiul, că e un tertip clasic prin care îți e inventată o nevoie la care, uite!, am găsit soluția: psihoterapia traumei. De aici încolo, înțelegem mecanismul pervers al pieței libere; sute de ore cu formare, supervizare și alte sute de ore cu terapii speciale. Într-adevăr, funcționează pe principiul ”Veniți de luați Lumină!”.
Cine are nevoie poate lua lumină și de la renumitul institut de studiul traumei dar și de la un master specializat (facultatea de psihologie de la stat), deși sunt aproape inconfundabile (nu există conflict de interese, zău așa!). Ambele gravitează, mai nou, în jurul lui Gabor Mate, și ambele pretind că au la bază cercetare de primă linie… (poate liniuță?). Mai înainte aveau afinități cu practicile și teoriile lui Franz Ruppert, un aficionado al metodei constelațiilor. Cam aceasta e măsura științei în psihoterapie din mediul academic bucureștean.
Doctor Gabor Mate a scris mai multe cărți apreciate în toată lumea, nu și de toată lumea. Nu știu ce a scris prin toate, tăiatul de frunze la pisici îmi ocupă destul de mult timp, dar am ales-o pe ultima publicată ca să-mi arunc ochii prin ea. Din primele pagini am găsit câteva idei cel puțin dubioase (evident, după ce mi-am adunat ochii din ea).
Una dintre ele e că traumă e orice rană emoțională, potrivit cu etimologia cuvântului. Hai lasă-mă! Deci nu potrivit psihologiei științifice, ci etimologiei. Deja mi-a filat lampa. Nu avem, totuși, o diferență între traumă și rană emoțională? Și de ce ar fi prezentă la toată lumea?, m-am întrebat gata să mă înec de la gura plină cu chefir de Lidle. Ei bine, ne lămurește domnul doctor, coabităm și ne ducem viețile într-o cultură toxică unde oamenii sănătoși, fără traumă, sunt excepțiile. Exact, zic, aici se potrivește, și eu mă consider o excepție (sunt în negare, se știe!) într-o societate cam bolnavă. Prin urmare, avem oameni necăjiți la tot pasul. Delicios, nu crezi?
Sigur, poate fi și cazul meu. Nu măi, nu că aș fi delicios! Doamne păzește! Mă declar traumatizat psihomoral într-un Stat cu instituții slabe și populate cu oficioși incapabili, spre exemplu, să gestioneze criza energiei și a inflației (de altfel, foarte capabili să-și vadă de interesele meschine).
Revenind la cartea cu pricina, devine evident pentru orice gânditor că autorul a comis o generalizare. Are un bias profesional – eșantionul observat în cabinet și pe la seminarii nu e relevant statistic. Oare face referire la un studiu serios ce poate susține enormitatea de adineaori? Desigur, e o teorie ce se potrivește cu mitul normalității (titlul cărții și al viitoarei conferințe) sau cum normalitatea ajunge o iluzie într-o cultură toxică.
Mai prezumțios de felul meu, am închis cartea și am trecut-o pe lista cu literatură de divertisment. Bine, sunt un ins prezumțios. Oricum, nici nu știu de ce îmi consum timpul cu critica acestor idei. Ele sunt solid susținute și aclamate de un sobor de psihologi, psihiatri și profesori doctori (din aceia care nu știu să facă injecții).
Toți aceștia și-au făcut din traumă o marotă. Amuzant e să vezi cum se joacă cu ea prin interpretarea a orice experiență dificilă ca traumă, pe care o vând și pacienților simultan ca problemă și cauză ce trebuie rezolvate în terapie cu, evident, un specialist cu formare la școala dumnealor. Se potrivește aici o vorbă de duh nostimă: interesul poartă fesul.