Sa ne imaginam urmatorul scenariu (no offense!): eu si cu tine purtam o “conversatie” face to face care se desfasoara dupa cum urmeaza:
Eu: “Esti o vaca/scroafa!” (daca esti un cititor barbat: “Esti un bou/porc!”). Da, da, ai citit bine ochelaristo cu telescoape Hubble! Tocmai te-am facut vaca ori scroafa. Poti alege tu ce vrei sa fii, doar d-aia ai liber arbitru. (Tu, boule, ma incearca presentimentul, ca te uiti incrucis? Imprumuta perechea de telescoape Hubble de la ochelarista de mai devreme!)
Tu (mai mult sau mai putin probabil):
Varianta light: “Esti un bou” / “Esti un magar” / “Esti un dobitoc” sau “Esti un… “ (completezi tu dupa gusturi cu oricare dintre vertebrate si nevertebrate!)
Varianta hard (mai ales, daca dispui de o baterie “serioasa” cu testosteron): o directa dreapta (stanga, in functie de simpatiile politice) in mecla mea, urmata de o serie de crosee in maxilar, etmoid, sfenoid si occipital incheiata apoteotic de un upercut in osul hioid (ha!). Mai sintetic, fiind pe fuga, poti incerca o rotula, doua proiectate inspre “nucile” mele.
Stop. Am incheiat scenariul cu note violente cu mentiunea ca el poate continua. Reactionez eu, apoi tu si tot asa pana la, eventual, depinde de multi alti factori (cauze) momentul dramatic culminant al unei crime. Mmm? Ce zici de asta? Sunt intr-un puseu sadic? Urmeaza un strop de analiza critica.
Eu am emis niste sunete (cauza) si tu ai reactionat (efectul). Reactia ta (sa alegem varianta light), devenita cauza, provoaca un efect in mine. Ma enervez si mai tare si-ti mai servesc vreo cateva. Si tot asa… pana la un… final, probabil, ti-am descris mai sus. Sa reluam in slow-motion si sa facem zoom pe relatia cauza – efect.
Eu emit niste sunete (cauza), iar creierul tau prin aria (se numeste… ?) din cortexul (care-le este?) le decripteaza sensul (efectul la nivel cerebral). Insa multe alte evenimente fizice au loc pana la momentul intelegerii (adevarului de mai sus). Undele sonore sunt transformate in interioriul urechii interne(mai precis, in cohlee de catre organul lui… ?) in semnale nervoase. Impulsurile nervoase pornesc pe nervul cohlear spre cortexul auditiv pentru interpretare. Odata ce semnalele sunt “traduse”, tac-pac navalira in constiinta ta, generand reactia de iritare ori chiar furie. Dar tu esti o persoana ce stai bine la capitolul autocontrol, mai precis la controlul inhibitor. Asa ca, masinaria ta computationala (cu imprumut de la S. Pinker) trecu pe modulul “ia o pauza si planifica”. In acest caz, ia o pauza si mediteaza:
Care sa fie cauza emisiei de sunete produsa de corzile vocale ale individului asta cinic si vulgar? Undeva in creier a fost initiat genul asta de emisie! Ce anume sa ma fi determinat pe mine sa ma exprim abject? Dar de ce n-ar fi cauza decodificarea aiuristica a semnalelor de catre creierul tau? Sau, in plan psihologic, felul distorsionat in care interpretezi cuvintele mele datorita unei identitati de sine fragile, cu limite nu tocmai clare (hm, “impresionata” emotional de un singur cuvant, “vaca”. Nici macar nu e “iubire”.)?
Cuvintele se refera la tine, te descriu pe tine in perceptia mea (confuza!) ceea ce-ti provoaca o reactie emotionala si, aproape imediat, una comportamentala. Tu reactionezi urgent, apelandu-ma cu tandrete pe numele mic (magar, porc, bou) in viziunea ta denaturata. La randul meu, simtindu-ma jignit, te invit in propria-ti origine a vietii, la momentul zero al zigotului. Dar de ce, de la bun inceput, te-as apela eu cu numele acestui animal de sacrificiu (coming soon: sarbatoarea crestinilor promite un genocid in lumea porcinelor)? Nici macar nu te cunosc, asa ca poate e ceva defect in masinaria mea computationala? Un defect, cum ar fi un dezechilibru chimic intre neurotransmitatori, care devine cauza comportamentului meu violent. Dar defectul nu are si dumnealui o cauza? Ar putea fi ereditatea. Stim ca genele se copiaza asa cum sunt, dar si cu unele erori. Poate am capatat “defectul” (ostilitatea) de la vreun strabunic care l-a mostenit de la un stra-stra-stramos sau, poate, l-a mine s-a intamplat vreo mutatie (fir-ar ele de alele!). Dar ca sa n-o mai lungesc, ceea ce vreu sa-ti comunic e urmatoarea idee: o cauza – momentul temporar T1 genereaza un efect (efecte) – T2, care devine cauza pentru un alt efect – T3 devenit cauza ce produce un alt efect la T4, care… Iar aceste cauze si efecte sunt atat la mine, cat si la tine. Sunt multiple.
Unde poti plasa CAUZA? Observa, te rog, ca poti aseza cauza oriunde in lantul de cauze. Sigur, o perspectiva atat de extinsa poate genera surprinzatoare dileme morale pe tema liberului arbitru si responsabilitatii, insotite de o confuzie naucitoare in privinta asa-ziselor alegeri (de care psihoterapeutii sunt atat de mandri pentru clientii lor care pot alege liberi!)! Dar in acelasi timp, poate evoca chiar compasiune. Cum? In felul urmator: Daca eu, pasionatul de invective, detin un “defect” in masinaria computationala, oare n-ai simti macar un strop de compasiune (dupa ce se consuma momentul)? Iar daca esti posesoarea unui camp de vibratie superioara (chiar divina) ai putea sa-mi intorci si celalalt obraz (din netarmurita “compasiune”), ca sa am ocazia sa te mai jignesc odata!
Sunt eu responsabil pentru “defectul” unei rotite din mecanismul cerebral? Sa zicem ca dispun de un “defect” care ma face (ma determina!) sa ma comport abject. Fie am venit pe lume cu “defectul”, fie m-am pricopsit cu el pe parcursul vietii, asa ca de ce sa fiu invinuit si judecat? EU nu am nicio contributie in aparitia “defectului”. Sa fie o gena (asociata “defectului”), mostenita de la un stramos, care a mostenit-o de la un alt stramos? Sa fie presiunea unor evenimente sociale generate de factori macroeconomici ori abuzuri in copilarie (produse de… ?)? O leziune cerebrala in urma unui accident provocat de… ? Chiar daca crezi ca am o contributie, oare cum o putem masura in raport cu multe alte contributii – factori imprevizibili? Daca as fi judecat, nu ti s-ar parea just sa luam in considerare o masura cat mai precisa a contributiei personale (masura responsabilitatii)? Privind retrospectiv, comportamentul abject (defectul) a devenit un efect ca urmare a unor cauze multiple (imposibil de cuantificat) intinse pe linia timpului intr-o realitate pe care “subiectul nostru” (eul) nu are niciun fel de control real (in sens obiectiv). (zau, iti cam ingheata sangele sa stii asta!)
Oriunde ne miscam pe toata lungimea lantului cauzal (de la T0 la Tn), nu putem decat alege arbitrar o cauza pentru comportamentul agresiv (in scenariul nostru). O situatie care este valabila pentru orice altceva, orice alt eveniment, fenoment, fapt. Iar intr-o perspectiva larga, universul s-ar putea sa fie inchis cauzal.Asa ca, stiind toate astea (si pozitionandu-te intr-o perspectiva co(s)mica), oare nu simti ca-ti vine sa ma ierti? Si, poate, chiar sa ma ajuti?
P.S. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare.