oamenii pot avea vieți mai bune prin terapie

Cine n-a auzit de Sigmund Freud? Strigoiul acestuia bântuie sufletele unor studenți și terapeuți, dar și sălile de curs ale unor facultăți de psihologie și medicină din România. Spre marea mea dezamăgire, încă mai există în planul de învățământ al multor universități neaoșe cursuri de psihanaliză.

Studenți și profesioniști deopotrivă sunt convinși că a fost un mare psiholog. Mare a fost, ca gânditor al secolului XIX. Nu a fost și psiholog, ci medic neurolog. Căuta să aplice metoda științifică în scopul determinării unui suport material psihicului. I-a ieșit mai mult pe dos, fiind fermecat, probabil, de propriile sale revelații (cu contribuția cocainei, desigur).

Și pe acest site primește comentarii critice din partea mea. Nici adineaori nu m-am putut abține. (Un antrenament la oliță neîncheiat cu succes?!). A scris o mulțime de bazaconii sau lucruri care fie nu se sprijină pe nimic din cercetare, fie sunt imposibil de testat. Sunt, de obicei, tautologii.

Dar, altfel, Dr. Freud a lăsat oamenilor un lucru bun. Deși metodele și conceptele lui sunt aproape toate discreditate, dumnealui rămâne un promotor intens al unei vieți mai bune cu ajutorul terapiei. Într-adevăr, oamenii pot avea vieți mai bune cu ajutorul unui terapeut (dar nu psihanalist!). Pentru asta, cred că pot fi recunoscător doctorului Sigmund Freud. Na!, începe numele meu cu aceiași literă ”S” (name letter effect!).