psihologie de jucărie (rev.)

University College London sau UCL, pe subiectul Psihologie, ocupă locul 8 din lume în clasamentul universităților pe 2017. Sunt curios ce program la nivel de licență oferă studenților pe domeniul psihologie. Le-am copiat aici pentru tine ca să poți compara cu programele de profil de prin universitățile neaoșe.

Evidence and Enquiry in Psychology
Introduction to Psychological Experiments
Introduction to Statistical Methods in Psychology
Memory and Decision
The Psychology of Individual Differences
Social Psychology

Ți-am trezit curiozitatea și vrei să vezi programa pe anul II? Iată:

Brain and Behaviour
Design and Analysis of Psychological Experiments
Developmental Psychology
Health and Clinical Psychology
Language and Cognition
Perception
Research Methods in Psychology

Mori de curiozitate și vrei să știi despre anul III?

Proiect de cercetare.

Pe cuvânt, asta e tot. Bine, nu chiar tot. Dacă modulele din anul I și II sunt introductive, în anul III, studenții trebuie să opteze pentru șase module dintr-o listă cu mai multe specialități. În acest an III urmează la alegere module avansate într-o disciplină sau alta. Ele sunt alese anticipând ce programe de master vor urma după bachelor degree.

Acuma, luăm drept reper programa psihologiei flagship din sudul țării, de la Universitatea din București (nici aceea de la Cluj nu-i departe). Citind cu atenție și una, și alta, am realizat că ne putem mândri cu o psihologie modernă, sofisticată și diversă ca ofertă, o psihologie care are ceva pentru oricine. Da, o psihologie cu de toate!

Cine crede că la UCL va face psihologie de calitate se înșeală și mai costă și o căruță de bani, 9250 de lire pe primul an (pe ceilalți ani sunt taxe puțin mai mari). În bani europeni face aproape 10 430 euro pentru trei surcele, trei lulele. O privată de la noi (psihologie Titu Maiorescu) are taxă anuală de doar 940 euro pentru o ofertă educațională infinit mai bogată (are chiar și curs de psihanaliză!). Și, desigur, nu am comentarii la modesta taxa anuală de la psihologia-flagship (aprox. 680 euro!).

Spre deosebire de surcelele și lulele psihologiei londoneze, psihologia-flagship a bucureștilor oferă o paletă largă de psihologii în arome variate, dar și ore de practică profesională necesare unei instruiri de excelență. Ca exemplu oarecare, programa anului III conține nu mai puțin de 12 discipline obligatorii și la alegere 2 opționale pe lângă proiectul de cercetare!

Iară sofisticarea vine, de exemplu, din aceia că studenții sunt gata preparați să-și ia certificatul de psihoterapeut. Probabil există în piața muncii o cerere masivă de psihoterapeuți, de care eu nu știu, fiindcă locuiesc într-un univers paralel.

La cât de frecvent e delirul, mai ales, acela de grandoare, nu-i firesc? Altfel nu-mi explic  de ce în programa lor academică apar pe ultimul an trei cursuri (ai auzit plesnetul peste frunte?) în psihoterapie alături de unul cu ”tehnici proiective”; pentru cititori ”normali”, menționez că ele sunt procedurile cu care unii psihologi pretind că sondează psihicul inconștient al omului și au validare științifică cam cât are ghicitul în stele.  

Și să nu mai amintesc de altele, din anii precedenți, cu evaluări psihologice de personalitate și dezvoltare personală. Mai sunt și ore de practică profesională unde studenții ajută copii abandonați, fac grupuri de suport cu bolnavi psihiatrici, scuze, psihic, cu pacienți în stadii terminale și fac vizite terapeutice la bătrânei.

Apar și multe opționale printre care un curs excelent, din câte am înțeles, în dezbatere, argumentare și gândire critică. Nu-l predau eu, deoarece nu mă ridic la acest nivel. Și la psihologia UCL apare unul, după cum vezi, concentrat pe dovezi și investigație, deci mai limitat și nici nu intră în ”dezbateri și argumentații”. Remarcabil, găsim și un curs de profiler! Scuze, am citit grăbit, ci ”profile de comportament dezadaptativ” (că mi se încurcă limba). Instructorii de la Academia FBI crapă de invidie.

Prin contrast, psihologia de la UCL e îngrijorător de limitată și superficială. Poate nu întâmplător e doar locul 8 din lume… în timp ce psihologia de la UB e dincolo de locul 700. Inexplicabil.

În final, ce ne spun toate astea? Mult și fără rost, dar și că…

Omnipotența bate competența. 

un clasic anonim în viață