Intr-o carte simpatică, pe care o citesc zilele astea de vacanță, am descoperit ingineria fericirii. E bazată pe șase legi și un set de ecuații, care ne ajută la predicții cât mai exacte, după cum stă bine unei inginerii de orice fel. Vrei să știi prima lege?
Poate nu, dar dacă tot ești aici, împărtășesc cu tine prima lege:
”Fericirea (și nefericirea) e declanșată de comparație”.
Ai obiceiul de a (te) compara? Da/Nu? Cum nu?! Doar ești om, nu o șinșilă. Comparația implică două obiecte. Primul e în afara ta. Al doilea e, ca să vezi, în capul tău (o imagine/o preconcepție) și reprezintă referința pentru comparație sau expectanța. Să-ți ilustrez. Fiica ta ia nota 7.50 la teza de matematică. Pare o notă bunicică? In comparație cu ce? Dacă cei mai mulți colegi au luat note intre 8 și 9, atunci nota ei e sub medie. Iar dacă expectanța ta (și a ei) era peste 9.50, atunci rezultatul ei duce la nefericire. Dar dacă intervalul mediu era intre 5.50 și 6.50? Cei mai mult colegi au luat intre 5 și 6. In acest caz, nota fiicei tale devine o perfomanță. Iar tu ești un părinte fericit alături de fiica ta, la rândul ei, fericită.
Estimarea fericirii scade sau crește în funcție de expectanțele raportate la realitate. In termenii ingineriei, putem scrie ecuația următoare:
FERICIREA = REALITATE – EXPECTANȚE
Observi un lucru interesant? Relația cu realitatea. Când ai așteptări, atunci percepi o realitate mai familiară. Te aștepti ca ea să se semene cu propriile referințe interne. Dimineața când pleci la serviciu, te aștepți ca mașina să fie in acel loc ca aseară. Nu in altul, să zicem, peste drum! In mod similar te aștepti ca biroul unde lucrezi să fie exact in același loc. Nu la alt etaj! Cum te-ai simți cu asemenea surprize de pe o zi pe alta? Ai pleca cu sorcova? Aproape. Trăiești (și eu la fel) într-o lume foarte familiară, ce ne permite confortul și siguranța zi de zi. Sunt emoții pozitive care contribuie la fericirea de zi cu zi. Dar, da, pe care le luăm de la sine înțelese. Suntem obișnuiți cu astfel de expectanțe și emoții pozitive însoțitoare. Pentru contrast, te rog, mergi cu imaginația într-un orășel din Siria. Acolo locuind, te vei întreba zilnic ”ce șanse am să rămân in viață până a doua zi?” și ”ce pot face ca să păstrez viața mea și a celor dragi?”. E un exemplu extrem pentru impact. Unul mundan ar fi acela când mergi cu entuziasm spre litoral, iar in avântul tău uiti piciorul pe accelerație. Până la un echipaj de poliție, care iti taie din avânt cu o amendă zdravănă. Nu vei fi prea fericit.
Realitatea poate fi (more or less) diferită de propriile expectanțe. Fie într-un sens negativ, ai o mică mostră, fie înspre unul pozitiv. De exemplu, poți fi oprit de poliție în drum spre litoral ca să fii recompensat pe disciplină în trafic. (hai nu mă trezi!). Insă cât de fericit vei fi dacă cei mai mulți gonesc pe lângă tine ca monoposturile din formula unu? Sau câtă fericire obții dacă și mulți alți șoferi primesc recompense? Alte referințe.
Te-ai prins cu ușurință din ecuație că dacă ”realitatea” bate ”expectanțele” (e dincolo de ele), fericirea e mare din moment ce e rezultatul scăderii. Invers, dacă ”expectanțele” sunt mari, iar ”realitatea” oferă puțin, atunci nefericirea crește (capătă semnul minus).
Soluția ecuației e evidentă. Să ai grijă, in mod constant, ca expectanțele să fie mici în raport cu ”oferta” realității. Dar cunoști ”oferta”? Inseamnă să-ți cultivi un simț al realității, adică realism care să te ajute la anticiparea unor consecințe cât mai apropiate de o realitate viitoare. Carevasazică, fericirea începe cu realismul. Nu cu visuri mărețe? Nu cu așteptări mari? Nu cu un optimism exacerbat? Acuma, după ce ai citit aici, tu ce iți răspunzi?
P.S. Aici e prima lege din șase. Despre celelalte iți voi povesti, poate, in alte articole. Dar, atenție, la așteptări!